| Sunn 0))) |
Interesat de alte sectiuni?
 Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Progresiv & Experimental
Metal, Punk si subgenuri
|
|
 |
Altar (with Boris) (2006)
15 Noiembrie 2006
de Aron Biro |
“When we first started, we told ourselves it would be too obvious to use black. Like, what are we, some teenagers from Norway? No, we were teenagers from Seattle.” (Stephen O'Malley - Sunn O)))).
Cu albumul Altar, Sunn O))) reuseste sa isi mai prelungeasca putin justificarea de a exista. Ingredientul salvator sunt de aceasta data japonezii de la Boris, cu ajutorul carora albumul ar putea face subiectul unui episod Celebrity Deathmatch, daca MTV-ul va deveni vreodata interesat de genurile muzicale extreme. Totusi, Boris inseamna semnificativ mai mult decat contrabalansul de pe placa tectonica japoneza a trupei americane. Versatilitatea asiaticilor, trecuti de-a lungul carierei prin punk, thrash, doom, noise si hard rock, este elementul de interes pe un album in care Sunn O))) sunt redusi la ceea ce au fost dintotdeauna.
A nu se intelege ca materialul prezinta un stil nou pentru americani - pe ansamblu ramanem in zona metalului letargic. Castigul vine din noile dimensiuni pe care le capata conceptul pe calea muzicii electronice si, pentru a cata oara, din condimentul colaborarilor; inainte de orice insa, colaborarea cu Boris asigura utilizarea unui baterist iar intro-ul de 10 minute Etna (1) ii demonstreaza o serie de posibile utilizari.
Iese imediat in evidentza o piesa ca The Sinking Belle (3), compusa pe texturile acvatice ale unui album ca Vangelis - Voices, de o tristetze atroce transmisa de-a lungul unor slide-uri de chitara, din plamanii umpluti de apa ai cantaretei country Jesse Sykes, una din cele mai exotice colaborari de cand actritza porno Kobe Tai a facut backing vocals pentru Marilyn Manson. Efectele de studio asigura credibilitatea ambiantzei - cunoscand torturile la care sunt supusi colaboratorii Sunn O))) de dragul veritabilului, ni se induce banuiala ca Jesse canta de pe fundul unei fantani ori macar cu fatza intr-un lighean. Pe linii acvatic-glaciare se desfasoara si Fried Eagle Mind (5), cu trimiteri la cinematografia horror japoneza prin vibratiile glitch/noise care ineaca vocea feminina.
Piesa favorita de parte barbateasca este insa Akuma No Kuma (4), un soundtrack epic al apocalipsei bazat pe exces de efecte Moog, cu voci distorsionate asigurate de fostul bassist al trupelor Earth si Melvins, John Preston, si o percutie "narativa" din partea japonezilor. Celalalt invitat de marca, chitaristul Kim Thayil (Soundgarden) are un rol mai putin constructiv. Piesa Blood Swamp (6) care ii foloseste serviciile nu iese din standardele Sunn O))) decat prin nivelul crescut al aglomerarii - cel putin 4 chitaristi pun umarul la mocirla sangeroasa de 15 minute.
Urmand linia produselor Sunn O))), Altar se dezvolta intr-o directie care anuleaza rostul discurilor precedente. Este evident ca "muzica" trupei suna "mai interesant" cu percutie si clape, reusind sa ridice auditia din zona strict senzoriala intr-una care antreneaza si planul intelectual. Ramane de vazut daca fanii nu considera varietatea un semn de mercantilism din partea americanilor. Pana atunci, trupa continua sa caute forma perfecta a unei poezii alcatuite dintr-un numar infim de versuri - de data aceasta, solicitand ajutor din partea unor specialisti in haiku.
|
