 |
Ege Bamyasi (1972)
29 August 2003
de Ioan Cora |
 |
Saptamana trecuta treceam prin piata din Drumu' Taberei. La una din tarabe mi-au cazut ochii pe niste bame. Cred ca ultima oara cand am mancat chestiile astea s-a intamplat acu' 6 sau 7 ani. Nu mi-au placut....Dar asocierea 'Ege Bamyasi'/mancare de bame m-a facut sa ma gandesc la posibilitatea de a cumpara - de gust - macar un kilogram de verzituri. Ideea tampita de a asculta acest album si a manca o mancare de bame m-a urmarit cateva zile. Poate ca subconstientul ma indemna sa incerc si chestia asta; poate ca asa as fi reusit sa ma apropii mai mult de sonoritatile de pe acest album. Prin aceste ganduri incerc doar sa spun ca "Ege Bamyasi" este (pentru mine) cel mai putin reusit album Can din perioada Damo Suzuki. Conceptul vegetal urmarit (vezi "Vitamin C", "I'm so green") exploreaza niste taramuri ce cu greu le pot numi macar interesante. Departe de mine gandul ca "Ege Bamyasi" e un disc slab... Mi-am adus aminte de o opinie citita pe net: "Sa nu crezi in nimic pe lumea asta in afara de primele 6 albume Can". Uneori ii dau dreptate cu conditia ca cel de-al saselea sa fie Ege.
De la prima piesa "Pinch" simti ca ai intrat pe poarta din dos a unui party privat. Asta este si motivul pentru care respect muzicienii din acesta trupa. Degajarea si naturaletea cu care canta te fac sa crezi ca receptivitatea ce ti-a fost daruita nu reuseste sa participe (ca intensitate) la acelasi nivel cu interpretarea. Asta am vrut sa si spun cu poarta din dos.....Ideea ca ajungi la un party in care toata lumea se distreaza de ceva vreme...aparitia ta nu intereseaza pe nimeni....tu incerci sa te integrezi...ca in final sa existe "sanse" sa fi expulzat. Vocea lui Damo Suzuki rezoneaza mult prea departe de sufletul meu. Aceasta "departare" e 'vizibila' pe "One more night"....E mult prea evident ca Damo canta doar pentru el. Ai impresia ca se afla in fata unei oglinzi, schimonosindu-se in toate felurile si incercand sa se dezbare de narcisismul ce ne caracterizeaza pe fiecare dintre noi. Si cred ca tocmai asta e defectul principal de pe Ege Bamyasi. Damo este prezent peste tot...in centrul atentiei, trecandu-i in planul doi pe Liebezeit(tobe) si Michael Karoli(chitara). De unde si concluzia ca solistul vocal nu prea exista fara o sustinere puternica din partea restului trupei. (Trebuie sa recunosc ca, in cazul acesta, charisma lui Damo reuseste de cele mai multe ori sa compenseze acest neajuns)
Ultima piesa de pe "Ege Bamysi" - "Spoon" - este si singura in care toti muzicienii se simt prezenti pe intreg parcursul ei. Este veriga dintre ce a fost si ce va fi. Este veriga din lantul evolutiv al oricarei specii. Este vorba de experiment? Nu pot spune clar... In momentul in care tehnica individuala a unui muzician nu ridica probleme ramane loc pentru asa ceva. Ceva ma face sa cred ca voi reveni asupra acestei prezentari. Ceva ma face sa cred ca voi descoperi rosia ce da gust bamelor din cutia de pe coperta.....
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
