Interesat de alte sectiuni?
 Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Metal, Punk si subgenuri
Progresiv & Experimental
|
|
 |
Unlimited edition s-a prins cel mai greu de mine, nu reuseam sa-l ascult cap-coada deloc. Tin minte ca-l audiam odata si ma luase toropeala. La un moment dat a inceput Transcendental express care m-a trezit cu o chestie ciudata. Mi-am zis eu dupa vreo doua minute “iata in fine o piesa Can nasoala!”. Nu greu de inteles, ci banala, puerila, scremuta… Ce treaba are Can cu fazele astea simpliste cu iz oriental!? Si eu cand eram mic si ma jucam cu chitara scoteam asemenea bazaieli! Am inceput sa o ascult intrigat de descoperire, gandindu-ma ca si marii meseriasi au momente de rateu ce isi gasesc locul pe compilatii cu “raritati”. Pana cand melodia, ritmul si instrumentele au inceput sa se asambleze pe ideea de baza in cel mai pur stil psihedelic – repetitie si ascensiune. Ca un vehicul care calatoreste catre metaspatiu. Can construiau din aproape nimic un itinerariu ce te introduce subtil in ritm. Aproape ca iti provoaca o levitatie a mintii! Fundalul este o distorsiune emuland sunetul unui tren in miscare, pe care il auzi cand mai tare, cand mai incet, la inceput indecis (statie / pamant), confuz, apoi crescand, si linia melodica e data de un instrument cu coarde, asiatic probabil, care accelereaza si el, dar nu prin cresterea vitezei ci prin aglomerarea si rapida schimbare a temelor. Am fost entuziasmat de descoperirea expresului transcendental… Nu degeaba Can sunt considerati parintii muzicii trance! As putea asculta cantecul expresului zeci de minute in sir. Desi are numai patru minute, posibilitatile de continuare ale desfasurarii piesei par nelimitate… Imi place sa cred ca in megaconcertele Can Transcendental express avea parte de cel putin o jumatate de ora.
Desi ceva mai digerabil (=ascultabil de cineva care nu cunoaste Can fara a avea neaparat o reactie de respingere) prin comparatie cu albumele anterioare, Unlimited edition ramane o creatie realizata pentru fanii trupei, pentru aceia care se pot bucura de acesti germeni de 1 – 2 – 3 minute. Prima oara cand am luat CD-ul am privit titlurile cu multa rezerva: 19 piese pe un album Can?!? Imposibil! Pana in 1976 fiecare Can a avut numai 4 sau 7 piese. Unlimited edition contine inregistrari realizate in studioul propriu incepand cu 1968. E si normal ca o trupa precum Can sa aiba tone de material nepublicat. Aici sunt scurte secvente cu caracter experimental, alternand cu cateva piese. Si cand spun “piese Can”, nu vorbim de compozitii in sensul cunoscut al cuvantului (vezi elaborate trupe de progresiv gen Emerson sau Yes), ci de constructii sonore care pot avea la fel de bine un minut sau O ORA!!! Cred ca in aceasta abordare sonora rezida o parte din fascinatia Can – la limita dintre improvizatie, compozitie si experiment. De fapt, spontaneitatea repetitiilor s-a identificat intotdeauna la trupa cu sesiunile de inregistrare, de unde si aspectul impulsiv debordant prezent pe albume.
Pentru prima oara mi-a venit sa dansez (salbatic) pe muzica Can… ascultand ritmurile “jungle” din Doko E si din LH 702 (Nairobi/Munchen). Unlimited edition ar putea fi considerat albumul industrial al trupei, anticipand un Throbbing Gristle sau un Einsturzende Neubauten – datorita percutiei obsedate si sunetelor de tot felul care abunda. La “sunete” includem evident si vocea lui Damo Suzuki care in Tv Spot ne arata ca poate si el ar fi trebuit internat “la nebuni”, alaturi de predecesorul Malcolm. Sau Mother upduff - un cantec schizoid in care Malcolm Mooney descrie o calatorie bizara Dusseldorf – Italia, sugerand dialogurile pe care copii (si nebunii :-) le au cu ei insisi. Imi amintesc expresia si reactia unei prietene careia i-am pus Blue bag (inside paper) si E.F.S No. 27…. “CE URAT ESTE!!!”. :-) Cele doua “uratenii” par a fi luate direct de pe albumele Einsturzende, aparute ani mai tarziu.
Accesibilitatea rezulta prin inserarea unor secvente ambientale “chill-out” - piese precum Gomorrha sau Ibis, a unor scurte interludii jazz (E.F.S. No 36, E.F.S. No 8), o piesa funk (The empress and the Ukraine king) si chiar a unei bucati hard-rock (Connection). Poate ca n-ar trebui sa folosesc termenul de “chill-out” in cazul Can, desi nu pot sa nu remarc efectul calmant al piesei finale, parca pentru a pune un punct nebuniei de opt ani (deci stiu sa cante si asa ceva!!! :-))). Fac remarca asta datorita monstrului de 17 minute - Cutaway - care te ia usor, incepi sa te asezi confortabil in fotoliu si dupa 8 minute de relaxare te zguduie cu disonante produse in generatoarele lui Holger Czukay si Michael Karoly, urmate de sunete electronice faustiene. Nu pot sa sustin utilitatea si atractivitatea fiecarui experiment prezent, dar auditia piesei avand inserate si cateva dialoguri intre Malcolm si Holger sau Michael ma introduce in atmosfera plamadirii compozitiilor Can. Unele incep incoerent si sfarsesc in armonie (Transcendental express), altele debuteaza melodic si ajung catre confuzie si asalt sonic dificil receptabil (Cutaway). Atractivitatea unor “compozitii” de pe album este discutabila (Blue bag, E.F.S. No 8 etc.), tocmai datorita stadiului lor de experiment sonor, dar reusesc sa evidentieze abilitatea trupei de a stapani haosul, de a se afla tot timpul la granita dintre muzical si… cum sa zic?!… “non-muzical”!?
Unlimited edition incheie perioada cea mai fructuoasa din istoria formatiei, putand fi interpretat ca un testament ce acopera toate zonele explorate de Can si prefigurand acele arealuri muzicale tributare kraut-nebunilor de la inceputul anilor ’70 – industrial, ambient, electro, club-trance, trip-hop etc. Aspectul fragmentar si compilativ face acest album mai putin interesant din perspectiva intregului, dar ofera totodata posibilitatea de a vedea ce se intampla in spatele procesului creativ al uneia din cele mai nonconformiste trupe.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
