Trupa Type O Negative este rezultatul unei metamorfoze curajoase de tip Beauty and the Beast a carei influentza (in special prin albumul de fatza) avea sa fie atestata de o intreaga generatie dedicata contrastelor, incepand de la Tiamat si Moonspell pana la trupele love-metal. Alcatuita din ramasitele barbarului grup optzecist Carnivore de catre cuplul Peter Steele (voce, bass) si Josh Silver (clape), trupa Type O Negative a initziat tranzitia spre metalul erotic printr-un album misogin improvizat si fara identitate stilistica: Slow, Deep and Hard. Ceva mai tarziu Bloody Kisses filtreaza mai atent ideea, impune un sound particular (epigonii trupei sunt proiecte in care sunt implicati tot membrii TON) si stabileste coordonatele pe care se vor axa trupele cinic-romantice de la finele anilor 90.

 

Spre deosebire de trupele gotice care au exploatat contrastul intre gingasia feminina si bestialitatea masculina, la TON beauty se propune a fi partea masculina iar sub numele bestiei este denigrata cruda si sarcastica natura feminina. Aceasta la nivel conceptual caci la nivel tehnic duetul este asigurat doar de voci masculine: duiosia morbida a lui Peter Steele contra latratului punk-strident al chitaristului Kenny Hickey completate ambiental de ironicul Lesbian Choir si clapele lui Josh Silver.

 

Inca de la coperta, albumul Bloody Kisses atrage atentia asupra amenintarii la adresa speciei masculine: cuplul lesbian sfideaza natura si afirma independenta femeilor inclusiv in problema perpetuarii speciei, raportat la care barbatii capata roluri inspirate din apicultura. Dar iata ca trantorii s-au hotarat sa ia atitudine si sa isi faca trupa metal. Albumul a fost propulsat in topuri mainstream (MTV, Billboard) de catre primele doua piese, doua hituri promovate prin versiuni cenzurate si cu durata injumatatzita. E vorba de blasfemiatoarea Christian Woman - despre relatia erotica dintre o femeie si un crucifix - si piesa cu nume de vopsea de par Black No.1, o poveste horror cu elemente din coloana sonora Adams Family si un refren adictiv care animeaza inca rockotecile de pe la noi.

 

Intre piese cu desfasurari epice de la 7 la 11 minute, grupul insereaza interludii de un simbolism urgent si fara loc de interpretari alternative: esantioane din filme porno si din King Kong. Radacinile trupei in zona hardcore si punk transpira ocazional prin piese ca Kill All the White People si We Hate Everyone, popasuri recreative intre doze masive de misoginism depresiv, romantism gotic dus la extreme, senzualitate pornografica si, cine ar banui, momente de sinceritate care pot fi identificate doar in retrospectiva, dupa ascultarea albumelor ulterioare in care carapacea parodica lasa loc si unor expresii mai umane. Un indiciu in acest sens ar fi finalul albumului pe acorduri de sitar, Can’t Lose You, totodata o demonstratzie a stilului ce va consacra muzica TON: refren repetat obsesiv pe o simfonie doom psihedelica dirijata de claparul Silver.