Interesat de alte sectiuni?
Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Progresiv & Experimental
Metal, Punk si subgenuri
|
|
Never Mind the Bollocks (1977)
16 Iulie 2007
de Doina Anghel |
|
Infiinţată în 1975, la Londra şi autodesfiinţată trei ani mai târziu, Sex Pistols reprezintă una dintre formaţiile punk-rock cele mai comentate şi controversate, în ciuda numărului mic de înregistrări şi apariţii live. Dincolo de impactul puternic asupra scenei muzicale, trupa se înscrie într-o serie de imagini emblematice care au marcat generaţii întregi.
Atitudinea puternic destructivă, îndreptată împotriva societăţii consumiste, ideile de nihilism şi anarhie, exprimate într-un spectacol zgomotos, haotic, fără limite reflectă punctele cheie ale unei subculturi ce avea să se manifeste puternic atât în Europa cât şi în Statele Unite. Managerul şi ideologul trupei, Malcolm McLaren a mizat pe crearea unei imagini, a unui adevarat brand Sex Pistols - în care se îmbină elemente de fashion, sex, sloganuri comuniste, atitudine punk, scandal, interactivitate şi provocarea publicului.
Never Mind the Bollocks, Here's the Sex Pistols a apărut în octombrie 1977, fiind practic singurul album “oficial” al trupei, imprimat în studiourile Virgin Records. Componenţii sunt Johnny Rotten, Steve Jones, Paul Cook şi Glen Matlock (înlocuit în aprilie 1977 cu Sid Vicious). Piesele albumului for fi reluate ulterior pe mai multe compilaţii. Albumul s-a “bucurat” de o lansare foarte controversată, un prim scandal fiind provocat de titlul acestuia, dat fiind că termenul de “bollocks”, are sensul iniţial de “testicule”. Cuvântul a fost considerat mult prea obscen pentru publicul vremii, într-atât încât a declanşat un proces, în noiembrie 1977. In urma acestuia, lingviştii britanici au dat undă verde termenului, afirmând că, în engleza veche, cuvântul desemna un “nonsens”, ca atare folosirea lui în titlul unui album era legitimă.
Prima piesă, “Holidays in the Sun” impune stilul întregului album, prin sound-ul zgomotos creat de chitară, vocea furioasă, hiperarticulată în ţipete, a lui Rotten şi ritmul susţinut al basului şi al bateriei. Piesa “Bodies” sparge orice monotonie prin vocabularul plin de “screaming” şi “fucking”: “Body screaming fucking bloody mess it's not an animal it's an abortion”. “No Feelings” ar putea fi descrisă ca un grad zero al punk-lirismului narcisisto-erotic: “I got no emotions for anybody else / You better understand I’m in love with my self / My beautiful self.”
“Liar” şi “Problems” continuă seria de screaming, însă adevăratul scandal va fi produs de versurile pieselor. Ambele au fost percepute atunci ca atacuri făţişe la monarhia şi societatea civilă britanică. Spiritul agresiv era subliniat, în cazul single-ului “God Save the Queen”, de grafica coperţii de disc, realizată de Jamie Reid. Chitaristul Steve Jones şi vocalul Johnny Rotten afirmau însă că ţinta atacului lor nu o reprezenta regina, ci membrii familiei regale şi guvernul britanic, în general. Oricum, se pare că notorietatea grupului şi vânzările din Marea Britanie nu au fost prea şifonate.
Vocea furioasă, acidă, a lui Rotten, care evita intenţionat să cânte “corect” sau « cum trebuie » este (sau mai bine zis era la vremea aceea) destul de originală ca stil, iar faptul că profana orice într-un limbaj absolut incendiar producea, mai ales în concert, unda de şoc dorită. Tipetele şi răcnetele sunt susţinute de chitara lui Jones, care formează un “zid de zgomot” (pentru că nu prea poţi să vorbeşti de “sunet” când asculţi albumul).
Abordarea producătorului Chris Thomas va fi preluată practic de majoritatea albumelor punk ce vor apărea mai târziu. In loc să capteze un sunet “brut” sau “live”, acesta înregistrează de mai multe ori linia chitării, obţinând straturi succesive, suprapuse. După cum spunea el însuşi : “Anarchy in the U.K. suna ca zgomotul creat de o mie de chitări, orchestrate, cu linia înregistrată de două ori, cu bucăţi fragmentate şi apoi adăugate de mai multe ori etc…”. Oricum, unii critici îi reproşau că albumul este « over-produced », iar impactul este diminuat de finisarea calităţii sunetului.
Alţii le reproşau membrilor grupului faptul că şi-au pierdut energia şi exuberanţa în timpul înregistrării albumului şi a dispărut furia, haosul în care era cântate iniţial piesele, în concert. Piesa “Pretty Vacant” s-a impus de asemenea în topurile britanice. Si, pentru a încheia în aceeaşi notă optimistă, conform căreia limba engleză permite o libertate de expresie fonetico-semantică inedită, se pare că Rotten pronunţa tot timpul “cunt”, în loc de “vacant”. Oricum, cuvântul “cunt”, datează de pe la 1230, pe vremea aceea sensul lui fiind decent, legat de ocupaţiile nautice. In engleza modernă însă (şi asta se pare că îi interesa pe cei de la Sex Pistols) termenul desemnează, în modul cel mai vulgar posibil, locul corpului feminin situat între mons veneris şi perineum (conform Oxford English Dictionary).
Cuvinte puternice, statistici la fel de sugestive: în 1998 albumul Never Mind the Bollocks a fost pe locul 30 în topul celor mai bune albume din toate timpurile, iar în anul 2000 era plasat pe locul 10 în lista celor mai bune albume britanice realizate vreodată iar în prezent, majoritatea criticilor îl consideră albumul de referinţă pentru toate trupele punk.
|