|
Eat Me, Drink Me (2007)
03 Septembrie 2007
de Aron Biro |
Aveam un amic care isi schimba prietena de cate ori fata implinea 25 de ani. O tinuse asa inca de cand el avea 18, iar acu a trecut usor de 30. Isi inchipuie ca asa poate sa tina timpul in loc si pretinde ca a invatat smecheria de la Leonard Cohen.
Ca orice barbat care, trecut de mijlocul vietii, isi vede numaratoarea inversa pe fundul fiecarei cesti de cafea, Marilyn Manson sufera o criza acuta de personalitate potentata de regrete, vanitate si trecerea timpului. Rezultatul este albumul Eat me, drink me, genul de material care nu are ce cauta in discografia unui star rock care a avut cativa ani buni tineretul rock la picioare. Materialul este dedicat trecutului si viitorului, cele doua fire care formeaza un nod gordian in fiecare persoana, in cazul de fatza persoana lui Brian Warner.
Trecutul este Dita Von Teese, actrita si model in varsta de 35 de ani, care, de acum 7 ani cand s-a oferit drept cadou pentru ziua de nastere a lui Manson i-a fost alaturi la bine si la rau, de buna voie si nesilita de nimeni. In plan profesional, Von Teese a adus burlescul in viata artistului, in albumul The Golden Age of Grotesque si in imaginea promovata de clipurile albumului respectiv.
Viitorul este Evan Rachel Wood, actrita in varsta de 20 ani, probabil fan al artistului inca din copilarie si exemplar desavarsit de iubita-copil. In plan profesional, Wood va juca rolul lui Alice in filmul Phantasmagoria, viziunea regizorului Brian Warner asupra aventurilor lui Alice in Tara Minunilor. La rascrucea dintre trecut si viitor sta un artist macinat de obsesiile lui Nabokov si de ambitiile cinematografice.
E interesant de observat ca in cei 7 ani de relatie cu Dita Von Teese, Manson a produs un singur album, fata de cei 7 ani anteriori care incadreaza tot restul carierei si momentele sale de varf. Eat me, drink me da startul unui nou calup de 7 ani in care Manson teoretizeaza pe marginea divortului si da lectii de responsabilitate parentala fatza de partenera sexuala. Videoclipul Heart-shaped glasses ni-l infatiseaza pe Manson facand pentru prima data in viata dragoste, nu sex, cu o femeie si nu cu propria persoana ori cu colegii de trupa. Care colegi si-au vazut si ei de treaba lor, trecand in slujba unor grupuri mult mai productive in scena rock americana si care constituie totodata influente majore in cariera artistului - Twiggy Ramirez e azi om de sprijin la Nine Inch Nails iar John 5 acompaniator pentru Rob Zombie.
Poate tocmai de aceste influente fugea Brian Warner cand compunea versuri ca You know that i play this better than you / Fuck you, fuck you, fuck you, too si cand l-a insarcinat pe un anume Tim Skold cu compozitia si executia noului album. Din pacate piesa citata (Mutilation is the most sincere form of flattery) e cea mai proasta a acestui album iar Skold e un individ a carui prestatzie este un exemplu de servitute si lipsa de imaginatie. Ce se aude pe Eat me, drink me e o colectie de sabloane preluate din piese anterioare ale grupului, manipulate de serviabilul Tim Skold si curatzate de artificiile care constituiau candva deliciul spectacolului Manson. Brian Warner apare pe album ca primadona si nu ca regizor, sarcina sa de baza fiind sa isi recite invatzamintele pe un fond instrumental familiar, dar sintetic si generic. Faptul ca brandul Marilyn Manson semnifica atat persoana cat si trupa, e convenabil in sensul ca albumul se poate scuza oricand ca fiind un proiect solo a lui Brian Warner.
Daca acceptam ca e vorba de un material solo, albumul capata putere prin onestitatea versurilor si peisajul gotic construit din referinte Lewis Carroll. Acestea potentzeaza varfurile albumului, si anume cele trei balade: If i was your vampire, Just a car crash away si piesa de titlu. Din pacate e extrem de dificil, dupa atatia ani de circ public, sa vezi in Brian Warner un om cu probleme care solicita simpatie si prietenie. Putine lucruri sunt mai dezamagitoare decat ideea ca pana si Satana divorteaza. In plus, cu mintea tulburata de atatea relatii conjugale si extraconjugale, artistul o lasa in seama altora tocmai pe femeia care i-a dat viatza, muzica.
|