|
Aparitia acestui album nu ar fi fost posibila daca nu ar fi existat niste cautatori ca Ravi Shankar si John Coltrane. Experimentele celor doi, plus intregul val al curentului transcedental al anilor 70 a creat climatul necesar inregistrarii acestei muzici. Proiectul Shakti a materializat, poate, visul celor doi mari muzicieni mentionati mai sus. McLaughlin se afla in momentul cand tocmai abandonase ideea de Mahavishnu si incerca sa experimenteze proiecte de 'acustic'.Trecerea sa de la chitara electrica la cea acustica a fost o surpriza pentru toti fanii sai si nu numai. Iar imersiunea sa in cu totul alta cultura muzicala a reprezentat, spre deosebire de Coltrane, o transformare...De ce am spus spre deosebire de Coltrane? Coltrane era mai mult preocupat de latura experimentala si tehnica a muzicii indiene... Pe cand McLaughlin credea (cel putin) ca gasise si o latura spirituala. Tocmai acesta spiritualitate indiana a nascut transformarea... Ca ea se regaseste intr-un sens eliadesc sau doar speculativ...mi-e greu sa raspund. Ceea ce ramane este chiar muzica.
Albumul a fost inregistrat live in 5 iulie 1975 la South Hampton College. Trupa era formata din: J.McLaughlin - chitara, L.Shankar - vioara, R.Raghavan - mridangam, T.S.Vinayakaram - ghatam&mridangam si Zakir Hussain - tabla. Special pe acest album as mai adauga si al saselea component al trupei- publicul. Era vorba de un public elevat care stia cand si cum sa participe pe parcursul pieselor(improvizatii). Am mai ascultat si alte concerte..si alt public..dar parca doar pe albumul asta simt si eu nevoia sa aplaud odata cu el, sa fluier..sa bat din palme. Comunicarea muzicieni-public-eu (ascultator) se face la un nivel foarte intim participativ; bucuria de a canta se confunda de cele mai multe ori cu bucuria de a asculta. Iar transformarea spirituala de care tocmai vorbeam mai devreme se poate materializa printr-o deschidere muzicala. Sunt absolut convins ca oricine va asculta acest album va ramane marcat pe viata.
Prima piesa "Joy" (18:13) ar fi trebuit sa se numeasca Intense Joy. Dialogul dintre chitara si vioara degaja o atmosfera ce cu greu poate fi indusa de alte instrumente. Acesta este de fapt piesa ce m-a facut sa insist in intelegerea acestei muzici. Succesiunea vioara/chitara sustinuta discret de sectia ritmica cladeste 'fundamentul' pentru ceea ce numesc momentul exploziv din final; moment in care toate instrumentele (inclusiv publicul) traiesc la unison BUCURIA. De cate ori ascult "Joy" imi vine sa-mi mananc mainile de ciuda ca n-am fost si eu acolo....
"Lotus feet" (4:44) marcheaza momentul de respiro. Odihna de care are nevoie creierul dupa o asa experienta. Sintetic spus "tigara de dupa".
"What Need Have I For This-What Need Have I For That-I Am Dancing At The Feet Of My Lord-All Is Bliss-All Is Bliss". Asa se numeste ultima piesa. Peste 29 de minute de esenta muzicala. Dialogul muzical se extinde si la sectia ritmica..si public. E greu de crezut...dar improvizatiile celor de la Shakti reusesc sa se integreze cu ritmul nu prea sofisticat al publicului. Spre final vioara lui L. Shankar ( nu Ravi Shankar) ne trezeste dintr-o stare letargica ce nu parea ca-si va gasi "rezolvarea". Tocmai acest lucru ma face sa spun ca avem de-a face cu un album cu totul special. Rar mi-a fost dat sa intalnesc o asa naturalete in dezvoltarea unor teme muzicale ce pareau pierdute la latitudinea unui singur instrument.
Ma repet si spun ca avem de-a face cu un album extraordinar. O experienta noua traita simultan de tine si McLauglin & Co. Inchei cu decalaratia lui McLaughlin din booklet-ul cd-ului: "I want to be more articulate; I want to be able to utilize space better, to play silence more profoundly....And that can all be accomplished on acoustic guitar. Acoustic guitar will never die....I'm a guitar player..that's what I'll always be."
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|