Dupa ce a colaborat ani de-a randul cu muzicieni din lumea rock-ului si folk-ului ca textier si grafician, Alexandru Andries si-a dezvaluit spre mijlocul anilor ’80 calitatile de compozitor si interpret.
Aparitia albumului Interioare in dubla versiune, romana si engleza a reprezentat una dintre cele mai mari surprize din peisajul nostru muzical. As face o analogie a cazului de fata cu cel al lui Leonard Cohen, care s-a lansat in cariera muzicala dupa ce se facuse cunoscut ca poet si romancier . Asemenea lui Cohen (dar desigur, pe alt plan), Andries s-a dovedit a fi un muzician format inca de la prima aparitie discografica. Mai mult decat atat, consider albumul Interioare cel mai bun dintre realizarile sale. Aria de selectie a pieselor a fost in acest caz mare; pe de alta parte ele au fost compuse in timp, fara a trebui sa raspunda unor cerinte ale momentului ori de piata.
Creatia lui Andries cunostea in acea perioada doua directii principale, respectiv critica/satira politica si tratarea subiectului cotidian. Maniera, deosebit de personala l-a purtat pe artist in zodia farmecului, acesta fiind rapid acceptat si recunoscut de public. Umorul sau este bazat pe ironie, nu pe sarcasm. Relatia cu ascultatorul este una confidentiala. Sublimul cotidian este zugravit printr-un limbaj aparte, Andries avand capacitatea de a spune mult in cuvinte putine.
Genul muzical este folk-ul, dar influentele trimit adeseori spre jazz (uneori spre alte zone, dar niciodata spre avangarda ori experimental). Versurile, muzica, aranjamentele si orchestratia, care sunt intr-adevar elevate apartin lui Alexandru Andries. Invitat adeseori in gale de rock, uneori de rock dur, acesta aparea doar cu o chitara, fiind intotdeauna bine primit de public (ceea ce-mi aminteste de Dylan). Pe albumul Interioare insa A.A.– voce, chitara, muzicuta, pian, sintetizator este acompaniat de muzicieni de marca: Mircea Marcovici – bas; Mihai Farcas – baterie, percutie; Mircea Baniciu – voce (3, 13), Garbis Dedeian – saxofon (3, 13), clarinet (5), Maria Ioana Mintulescu – celesta, pian, voce (1, 3, 4, 5, 9, 10, 13).
Piesele cu substrat politic (despre care nu se stie prin ce minune au reusit sa pacaleasca cenzura) mult apreciate in concerte, nu au fost incluse (nici nu prea aveau cum) in proiectul albumului, al carui titlu imi aminteste de Songs from a room – Leonard Cohen. "Ea va veni"(1), "Parcul"(3), "Lenea de dupa amiaza"(5) , "Regina noptii"(11), "Nu-l dau pe azi pentru maine"(12) si "Fara griji"(13) sunt concepute intr-o maniera a la ’60 (sa-i spunem "Beatles-ista"). Originalitatea lor consta in adaptarea formelor consacrate la ideile evident personale ale autorului, care isi dovedeste astfel clasa de arhitect. Limba romana care le-a creat numeroase probleme textierilor si solistilor vocali, devine parca fluida si total maleabila in proiectul lui Alexandru Andries. Si dovada cea mai buna este chiar compararea albumelor Interioare si Interiors (varianta in limba engleza). "Ochi de ciocolata"(2), "Am doua umbrele" (6), "Poveste mica"(8), Fluture pe perdea"(10), "Azi ninge tare draga mea"(14) alcatuiesc un grup de piese cu mesaj "minimalist". Aici umorul imbraca o forma de maxima candoare. Cu piesele: "Ce albastri sunt"(4), "Ochii tai"(9), "Unde te duci, frumoasa fata"(7), "Asta-i usa"(15) artistul face dovada puternicei forte de comunicare si invita ascultatorul la un anumit tip de meditatie. Profunzimea acestora nu exclude tonul benign al intregului album. Alexandru Andries are meritul de a fi creat o categorie de public in tara. Interioare, primul si cred eu cel mai valoros dintre LP – urile pe care le-a realizat a avut un rol activ in acest fenomen. Am vazut o multime de tineri incercand sa cante piese de-ale sale sau sa-l imite in (pseudo)compozitii, dar din pacate calea deschisa de artist nu a fost urmata de muzicieni astfel incat sa se poate naste un grup de creatie aparte.
|
