Muzici si Faze - prima pagina Motto Agenda Editoriale Interviuri Concerte Alte articole Legaturi Info Despre noi Contact


Brian Eno

1973 Here Come the Warm Jets
1978 Music fFor Airports
inapoi la progresiv & experimental

Interesat de alte sectiuni?
Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Metal, Punk si subgenuri


Progresiv & Experimental

Aera
Affinity
After Crying (Hu)
Ahora Mazda
Albatros
Amazing Band
Amon Duul
Amon Duul II
Areknames
Ash Ra Tempel
Brian Eno
Can
Caravan
Chrysalide
Cressida
Cryptic Vision
Curved Air

Eloy
Emerson Lake & Palmer
England
Faust
Flamengo (Cz)
Frank Zappa
Fruupp
Fuchsia
Galahad
Genesis
Gentle Giant
Ghostigital
Gracious
Green Milk From The Planet Orange
I Giganti
In Spe (Estonia)
Jade Warrior
Jadis
Jethro Tull
John McLaughlin
Khan
King Crimson
Klaus Schulze
Kluster
Kraftwerk
Laurie Anderson
Magellan
Marillion
Mostly Autumn
Nektar
Nice
Niemen (Pol)
Pekka Pohjola
Peter Gabriel
Pink Floyd
Polytoxicomane Philarmonie
Poor Genetic Material
Popol Vuh
Procol Harum
Quintessence
Renaissance
Richard Wright
Rick Wakeman
Robert Fripp
Robert Wyatt
Roland Kovac New Set
Sebastian Hardie
Stud
Tangerine Dream
Thee Maldoror Kollective
Third Ear Band
Titus Groan
Tomita
Tortoise
Tuxedomoon
UK
Ulver
Van der Graaf Generator
Vangelis
Yes
Yezda Urfa
Zenobia
Horia Diaconescu Here Come the Warm Jets (1973)

14 Iulie 2004

de Horia Diaconescu

Brian Eno - Here Come the Warm Jets

Un album excelent! Poate cel mai tare din discografia lui Brian Eno. Desi chiar plasarea in contextul discografiei solo pune probleme... Poate doar ca o continuare/raspuns la Roxy Music sa aiba logica! Multi spun ca este o piatra de turnura si o referinta in istoria glam-rockului. Are toate atributele necesare - exuberanta, gratuitate, aluzii sexuale, refrene lipicioase - pana si Brian Eno pozeaza cu o figura androgina si isi descrie muzica de pe album ca fiind... bisexuala. Insa ar fi nepotrivt sa limitam Here come the warm jets la eticheta glam. Poate pop experimental ar merge mai bine! Sau dambla de progresisti!

Pe Here come the warm jets intalnim 30 de muzicieni din elita rockului britanic, intre care: Brian Eno, Phil Manzanera si Andy Mackay (fostii sai colegi din Roxy Music), Robert Fripp si John Wetton (King Crimson), Robert Wyatt (Soft Machine, Matching Mole), Bill MacCormick (Matching Mole), Chris Tomas (a mixat Dark side of the moon) etc. Nu-i de mirare ca albumul este mai mult decat glam. Pare mai mult un experiment cu senzatiile. Ca si cum intreaga echipa si-a pus eforturile in a face ascultatorul sa asimileze niste bizarerii fara sa realizeze. Ca si cum popul saizecist a fost luat dupa umeri de niste meseriasi spunandu-i-se prieteneste "hai sa vedem ce scoatem din tine"...

Inainte de toate, albumul este ascultabil, este chiar irezistibil... Fiecare cantec ofera cate o mica surpriza ce devine imposibil de uitat. Si de aici apar ciudateniile. Parca Brian Eno se joaca intre candoare si insinuare. Piese pop gingase, alternate cu pasaje stranii in care albumul da impresia de deraiere, care insa nu este niciodata amplificata sau finalizata... Ce poti spune cand dupa Cindy tells me - genul de piesa dupa care se topesc fiintele feminine, intra Driving me backwards - o piesa gotica, a la Amon Duul II, cu Brian Eno la voce lamentandu-se psihiatric... Iar cand asculti Cindy tells me te intrebi cum de nu ti-a placut muzica pop asa de mult pana acum?

Albumul devine ciudat. Simti ca te cuplezi foarte bine atmosferei sale, dar iti plaseaza subtil semne de intrebare. Pe deasupra este impregnat si cu un parfum afrodisiac, insa nu te poti decide daca e vorba de aluzia unui sarut sau de o perversitate... Si tocmai acest joc da farmecul sau... Ma gandesc la Dead fins don't talk - piesa mea favorita, melancolica, dulceaga, cu o secventa de coruri excentrice si cu un final decupat parca dintr-o piesa Faust - muzica se textureaza, devine opaca, iar bruiajele anihileaza totul.

Blank Frank imi suna ca si cum Can l-ar avea la voce pe Captain Beefheart. Iar la chitara este Robert Fripp. O nebunie!!!... O doza de umor Eno + Fripp in Baby's on fire...."Baby's on fire.... better throw her in the water"... Si o piesa de titlu somnambula, la origine o improvizatie luata ca atare. Se pare ca Brian Eno a inregistrat intentionat anumite pasaje in maniere onomatopeice, iar pe altele a suprapus versuri diferite, tocmai pentru a le lasa libere interpretarilor. Azi inca se mai intalnesc fani maniaci care diseaca partea vocala de pe album, versurile nefiind nepublicate pana acum decat in forme incomplete si ambigue. Practic fiecare ascultator aude altceva - unii descopera ca in varianta mono dispar/apar versuri, se aud maraieli, altii aud orgasme feminine ascunse, iar piesa de titlu acopera o plaja de interpretari destul de larga. De la poem de amor pana la... "imn adus mictiunii" (warm jets)... Oricat de spontan si aleator, insa, Brian Eno nu-si tradeaza obiceiurile sale de explorator al sunetului, pe alocuri mai mult decat al muzicii (de unde si afinitatile /colaborarile sale cu muzicieni de avantgarda sau de kraut-rock, precum cei de la Cluster sau Can). Iar efectele, trucurile de mixaj, frecventele si dozajele subliminale fac parte din insasi conceptia acestui Here come the warm jets...

Un album pentru glameri! Pentru linistiti si agitati! Pentru bisexuati! Pentru cei ce joaca bridge cu gagici goale pe cartile de joc! Pe scurt - Brian Eno clatindu-si creierul dupa No pussyfooting...


 Sapte fara de atu?
 


01 Ianuarie 2006

Recomandare online-shop



Inapoi Home Inceputul Paginii
Muzici si Faze - click pentru prima pagina

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a materialelor fara acordul scris al
proprietarilor sitului. Copertile si alte lucrari grafice prezentate, proprietate
intelectuala a caselor de discuri sau autorilor, sunt folosite in scop informativ.

Materialele se afla sub copyright Muzici Si Faze © 2002-2015

Muzici si Faze - click pentru prima pagina