Formatia Academica propune prin albumul Purtam un cant o muzica conventionala, corecta, mimetica, lipsita de orice scanteie, altfel spus nascuta din start spre a fi uitata. Unitatea compozitional - interpretativa este data de faptul ca toate piesele ii apartin aceleiasi persoane, Mircea Romcescu, in dreptul caruia pot fi trecute si chitara, claviaturile, percutia, aranjamentele… Omul este de asemenea solist vocal. Versurile, in deplin acord cu muzica sunt ale Dianei Turconi. Ionel Tudor canta la pian electric si acustic in timp ce Tegu Eugen realizeaza basul.
Instrumental vorbind, se vede ca cei in cauza isi stiu meseria, dar in ciuda virtuozitatii interpretative si a pretiozitatii celor cantate, rezultatul nu poate depasi granitele muzicii usoare. Singurul motiv pentru care un astfel de album este tratat in context progressive – rock (pe site-ul Muzici si Faze) este ca in dreptul sau a fost pusa in anii ’80 de catre o parte a criticii de (ne)specialitate o astfel de eticheta si cum sansele unei reeditari sunt mici, este cazul de a se face, fie si retroactiv, lumina.
Piesele albumului de fata sunt: “Vis alb”(1), “Grai strabun”(2), “Inchipuire”(3), “Sa iubim pamantul”(4), “O lume de armonii” (5), “Izvorul sperantei”(6), “Caruselul timpului”(7), “Foc nestins” (8), “Purtam un cant” (9). Individualizarea uneia dintre creatii in fata alteia ori tratarea nuantata a lor nu isi are rostul in contextul premizelor acestui articol.
Pentru o viziune de ansamblu, vom reda un fragment din prezentarea de pe coperta a doua a LP-ului, scrisa (la vremea respectiva) de Daniela Caraman Fotea: “In paralel cu realizarea repertoriului propriu, cu programul concertistic, de turnee, etc., Academica se afirma si ca o excelenta trupa de studio participand la inregistrarile unor partituri destinate coloanelor sonore ale filmelor romanesti, solicitata de Marius Teicu, T. Popa, C. Fugaru, Ion Cristinoiu si altii, pentru play-back-urile melodiilor lor. Colaboreaza in ultima vreme cu Adrian Romcescu, grupul Trison, Corina Chiriac, Angela Similea la show-uri de televiziune, concerte, in care prezenta formatiei se detaseaza, fiind intotdeauna o garantie a bunului gust, a spectacolului calitativ.”
Paragraful citat contine o buna parte a numelor de marca ale muzicii numite “usoare” in anii '60 – '80 in Romania. Acest fapt vorbeste de la sine despre disponibilitatile artistice si genul formatiei Academica.
A spune lucrurilor pe nume nu inseamna insa a denigra. Dupa cum s-a specificat, ceea ce se discuta este orientarea (eventuala) spre zona rock-ului, nu calitatea muzicienilor care in cazul dat este considerabila. Coperta a creat in momentul aparitiei albumului numeroase sperante, de unde poate si confuzia legata de stilul real abordat de formatie. “Sa fie vorba despre un Cream romanesc?” se intrebau optimistii in timp ce scepticii pozitionau antenele radiourilor portabile pe directia Occidentului, de unde, printre sunetele bruiajului comunist, ajungeau pe meleagurile noastre, piesele cele mai noi ale acelor vremuri – acele piese devenite astazi legenda chiar si intr-o tara in care nu s-a prea facut muzica rock.
08 Ianuarie 2006
Dragos Nicula (dnicula @ cfl.rr.com)
Asa este. Discul in sine nu are nici cea mai mica valoare, muzica formatiei find neglijabila (in cea mai fericita formulare). Pacat de Mircea Romcescu, un mare instrumentist care insa nu a avut nimic de spus... muzical. Asa se intimpla cu foarte multi absolventi de Conservator: faptul ca stiu teoria muzicii si a cinta la 2-3 instrumente nu le ofera si bunul simt de a face diferenta intre muzicant si muzician. Toti vor sa devina miezul. Hei, nu orice absolvent devine un DAN ANDREI ALDEA.
|
