Aparut in 2002, primul album al formatiei Trooper suna puternic “optzecist”. Exista doua repere in jurul carora poata fi plasata muzica propusa de Alin Dinca (voce), Aurelian Dinca (chitara), Ionut Covalciuc (tobe), Ionut Radulescu (bas), Laurentiu Popa (chitara), si anume Iron Maiden & Iris.
Nu aducem vorba de plagiat, nici de simulacru, dar problema generala a originalitatii se pune de la sine prin simpla auditie a materialelor. Daca in deceniile VII si VIII formatiile si interpretii isi delimitau zonele de creatie prin reusitele lor (relative), odata cu perioada urmatoare isi face simtita prezenta o (acuta) criza generala de “individualitate artistica”. Muzica (rock si nu numai), a ultimelor decenii poate fi analizata prin analogii mai degraba decat prin “paralelisme”. Fenomenul este deosebit de larg, despre aceste probleme putandu-se discuta la nesfarsit, dar in ceea ce ne intereseaza pe noi, respectiv Trooper, semnalam plasarea pe o temelie anacronica a actului compozitional interpretativ, in conditiile in care protagonistii fac dovada unor certe inclinatii spre activitatea pe care o intreprind.
Perspectiva analizei de fata fiind una artistica, nu se pune problema raportarii la conjunctura autohtona (capitol trist in povestea rock-ului nostru si nu numai), ci la genul muzical insusi. Asadar ne vom opri la ceea ce ajunge la public, nu la ceea ce pleaca de la trupa discutata.
Cele zece piese ale albumului reprezinta un material inchegat, in care fiecare membru incearca sa-si faca datoria cat mai bine, pe alocuri chiar achitandu-se de “responsabilitatile” asumate.
Piesa “Strigat”(1) este construita simetric, debutand cu o tema (a la Maiden - sustinuta de chitara), cu care se va si incheia. Avem apoi celebra alternanta strofa refren pana spre mijloc(ul piesei), unde este plasat solo-ul chitarii, flancat de formule ritmico armonice bine definite. Urmeaza “exaltarea” refrenului, … . Ar mai fi de mentionat linia vocala asemanatoare (ca intentie) in unele momente cu cea a lui Minculescu din perioada de glorie (- zilele sale medii). Aranjamentele clasice de hard, fara vreo inovatie ori pretentie de plasare intre ghilimele a sunetului emis, plus adoptarea ideii de “monumental” ne fac sa credem ca formatia se ia foarte in serios. Perseverenta, munca individuala si repetitiile ce transpar din evolutia trupei, sunt insa un semn pozitiv.
Povestea inceputa cu Strigat(ul) nu se termina la cele spuse mai sus, ci urmeaza “Inca o lupta”(2), in care i se da ritmului ce este al sau, si anume exprimarea la volum (raportul dintre semnalul tobelor & basului si cel al restului instrumentelor inclina spre primele elemente citate). In rest, break-uri, obisnuitul solo de chitara, … melodie percutanta, dintr-o bucata… Lupta cu fanii poate fi castigata cu o instalatie de sunet pe masura cerintelor piesei.
Publicul unei muzici precum cea asupra carei s-a oprit Trooper este astazi deosebit de redus, iar daca nu se intampla ceva fericit in aceasta zona, odata cu trecerea timpului chiar va scadea, asa ca este mare nevoie de volum, ritm, plete, tricouri negre cu imprimeuri si nu in ultimul rand de fani exemplari, cateodata chiar dublati de muzicieni, caci nu-i tot una sa dai din cap pe scena sau in sala. Prestatia scenica si atitudinea T sunt din punctul de vedere expus mai sus, “ceea ce trebuie”.
“Nu mai pot – sa mai stau in loc”(3) este construita “greoi”, pe o idee ritmica neinspirata, fiind realmente “tarata” spre final. Nici registrul vocal nu este inspirat ales, fortajul din a doua parte a piesei sabotand chiar spiritul de forta pe care si-a propus sa il induca.
In “Cum vreau eu”(4) poate fi mentionata (ca dealtfel de fiecare data) chitara, solo-urile acesteia fiind dealtfel punctul forte al trupei (cel putin pana la momentul primului CD, respectiv al editarii acestor randuri).
“Ultima noapte a condamnatului la moarte”(5) are drept principal atribut tema enuntata in titlu. Redundanta ca mesaj, piesa este inaltata pe aceleasi baze muzicale pe care au fost “cladite” toate celelalte lucrari ale albumului.
“Tari ca muntii”(6) poate fi considerata hit-ul formatiei. Refrenul isi gaseste o sustinere muzicala pe masura (ca tema vorbind). Este o piesa care poate atinge sufletul fanului aflat in cautarea unei trupe autohtone pe care sa o includa in lista preferintelor.
“Totul e fals”(7) dezvaluie intr-o masura ceva mai ridicata (decat restul pieselor), carentele compartimentului vocal. La antipod, partitura chitarii, cel mai valoros segment al Trooper-ului, salveaza “impresia” generala.
“Nori de hartie”(8) este un cover caracterizat din pacate (doar) de monotonie involuntara. Piesa a cunoscut numeroase (alte) variante mult mai fericite, ceea ce permite comparatii in defavoarea propunerii de fata.
“Pentru tot ce-a fost”(9), departe de a diversifica albumul, bate in “muzica usoara”. Pare o incercare de impacare cu un anumit comercial; o inscriere pe axa Compact – Holograf. Cu o astfel de piesa se poate participa fara nici o problema la preselectia pentru Eurovision.
“Dorinta”(10) este Iris & Minculescu pe fata; un veritabil tribut. Mai mult nu se poate spune fara a face atingere dorintelor de marire si maretie ale celor care au tinut sa “introduca” piesa in sistemul dat.
Recomandam ca albumul de debut al formatiei Trooper sa fie privit mai degraba ca un posibil inceput de drum (si atunci totul e OK) decat ca incununarea unei cariere muzicale anterioare (dealtfel meritorie). Cautarea unei directii personale, aflate la distanta de siguranta de formatiile indragite ale protagonistilor este o conditie sine qua non pentru depasirea nivelului actual. De asemenea, “adoptarea” publicului din mileniul III, ar echivala cu un act de respect inclusiv pentru cei ce indragesc “sunetele” anilor ’70 – ’80 si care pot descoperi ceea ce cauta fara probleme ori intermediari.
Asteptam cu interes urmatorii pasi pe care ii va intreprinde Trooper, considerand totodata ca pot face cu mult mai mult decat ceea ce au realizat pana in prezent (n.a. – septembrie 2004).
|
