Inca din primele secunde de auditie, se poate constata faptul ca sunetul propus de Firma pe albumul La Orbire este, la nivel morfologic vorbind, aliniat cu ceea ce se face in Occident in ultimii zece ani. Cele noua piese reunite pe CD-ul de debut, exprima viziunea formatiei “asupra lumii. Nu e un refuz sau o religie ci suma frustrarilor unei revolutii spirituale …” despre care se doreste sa isi gaseasca ecou in ascultatori (din textul de sustinere).
Lecturand coperta plianta, aflam ca cei care alcatuiesc Firma sunt: Rocca (Daniel Marius Stoicea) – voce, pian, clape; Lix (Alex Donciu) – chitara; Robert Lama (Enache) – chitara solo si Sorin Burcas – tobe, percutie. Din aceeasi sursa, citam faptul ca “… Erhan … a dat cu basul in 2, 3, 4, 5, 6, 7 si Simon … a indulcit cu backing vocals 5”-ul. Toate piesele au fost compuse de Rocca, in afara de (2) si (6), atribuite lui Rocca & Lix si de (7), semnata Rocca & Sorin Burcas. Orchestratia a fost realizata de Rocca & Robert Lama, iar mixarea si masterizarea ii apartin de asemenea lui Rocca (Daniel Marius Stoicea). Evident, coperta si grafica – Rocca, si in fine, videoclipul La Orbire a fost realizat de (surpriza!) Rocca, Lix si Benzal.
Daca Firma ar fi o echipa de fodbal, cu siguranta, Rocca ar centra, ar da cu capul, avand in acelasi timp marea responsabilitate de a inscrie. Plecand de la aceasta speculatie (pe care, in acest moment o abandonam definitiv), vom analiza in ce masura muzica practicata de Firma cu concursul lui Daniel Marius Stoicea (Rocca) se inscrie pe “lista preferintelor” (desigur, in ceea ce priveste publicul autohton) si care sunt caracteristicile de baza ale acesteia.
“Nimeni”(1) este o piesa speciala, ce recomanda Firma drept trupa “de atitudine”. Versurile aparte isi gasesc o buna sustinere in muzica pe care sunt “difuzate” si “rezolvarea” percutanta in refren. Solo-ul de chitara si procesarea sunetului in maniera anilor 2000 completeaza tabloul conturat mai sus.
Practic, piesa de debut isi gaseste o replica pe masura in ultima creatie inclusa pe album, “La orbire”(9), care este (pana acum) hitul de necontestat al formatiei. Tema deopotriva inspirata si generoasa, aranjamentele consonante cu sensul muzical si cu mesajul sunt principalele atribute ale compozitiei. Aceste doua titluri au intrat dealtfel in “play list” –ul publicului activ care urmareste fenomenul rock romanesc.
Protestul ce se materializeaza in “Dinti de lapte”(2), “Important”(6) si “Crede in ei”(7) atinge forme maligne, pe fondul adoptarii unui ton uneori prea implicat in textul comunicarii. Altfel, muzica se inscrie in linia generala a CD-ului.
“Te paste”(3) este o creatie conceputa in jurul unui text pretios si totodata pretentios care induce o stare de mister (nu prin secret, ci) prin ambiguitate. Aici muzica se vrea un suport (ocult) al unei anumite atitudini (de fapt gestualitati) despre care protagonistii considera ca “da bine”.
“Am sa uit”(4) este realizata intr-o maniera apropiata de “Nimeni”, fara a atinge nivelul acesteia. Aici redundanta ia nastere prin atribuirea (atat a) cauzelor (cat) si a efectelor, sub egida statutului superior in care se (auto)plaseaza compozitorul – interpret – creator – zeu, care se adreseaza celor din jur de la microfon.
In “Alma”(5) detasarea dintre text si linie vocala atinge cota maxima si in mod cert acest fapt este pozitiv, dar tematica se indeparteaza de zona in care a fost conceputa “marca” trupei (respectiv brand-ul).
“Pe marginea prapastiei” (8) – piesa in mare parte instrumentala (vocea “intra” spre final), constituie un moment de forta si coerenta care permite etalarea individuala a membrilor formatiei si pregateste atmosfera pentru piesa de final.
Dintre trupele care ar fi putut exercita influente (indirecte) asupra muzicii comentate cu aceasta ocazie, ne oprim la Nirvana si Portishead, doua solide puncte de reper dintr-o lista ce s-ar putea intinde pe o arie vasta.
Amintind in treacat ca a existat in Marea Britanie o celebra formatie numita The Firm (unde printre altii a cantat Paul Rodgers – ex Free), vom “concluziona” cele mentionate in randurile anterioare, remarcand efortul coerent pe care l-a intreprins Firma in demersul sau de a “scoate” un (prim) album. Este remarcabila grija manifestata pentru “sound” si salutara intentia adoptarii unei atitudini (noncomerciale) de protest. Se poate simti totusi eroarea artistica a unei abordari ce respecta mecanic normele sau schemele importate din vest.
Precum in alte “cazuri” pe care le consideram pozitive, asteptam cu interes urmatorii pasi ce vor fi intreprinsi de Firma, cu speranta ca viitorul va fi (mai) generos cu ei si cu rock-ul romanesc in general.
|
