 |
S-au implinit mai bine de 10 ani de la inregistrarea intaiului album de metal extrem in Romania. Intr-o imaginara scena de rock (normala), probabil ca materialele Altar s-ar fi gasit reeditate, poate ca trupa ar fi evoluat muzical, iar piesele lor citate de oarecare referinte ale publicului & trupelor. Poate ca s-ar fi gasit si tricouri cu imaginea lui Andy Ghost desfasurand tricolorul national marcat de simbolul anarhiei... Poate ca...
Prima formatie de metale grele autohtona! Primul “groh” tras pe vinil! Al doilea foraj de chitara (Celelalte Cuvinte au intaietatea aici cu Se lasa rau)… In adevarata “scena” metal autohtona rezonanta numelui Altar s-a pastrat numai ca o traditie orala, muzica nefiind „perpetuata” si „salvata” de noile generatii rock. Cu toate ca la timpul lor s-au vandut 15 000 de albume catre publicul autohton (record national pentru o trupa de metal). Thrasherii ca specie nu mai exista. Iar conjunctura nevoii acute de rock de la inceputul anilor ’90 s-a stins. O nevoie… “flamanda” care a permis vanzarea a mii de albume cu o calitate indoielnica (vezi si Tectonic sau Metrock). Raman parastasele acelor timpuri (si pentru unii nostalgia).
Se impune de la inceput o delimitare intre prezenta live a trupei Altar si inregistrarile de album, care sunt, in cel mai bun caz, mediocre. Pe de o parte, concertele si „intaietatea” discografica de care vorbeam de mai sus i-au transformat in singurul grup romanesc de metal ce a avut cu adevarat popularitate in randul rockerilor. Pe de alta, „memoria discului” nu a inregistrat nimic semnificativ, identitatea scenica a trupei nefiind dublata si de o identitate muzicala.
In cazul de fata, The last warning este albumul unor debutanti, inregistrat in conditii improprii genului practicat (lucru ce nu se imputa neaparat trupei, posibilitatile tehnice fiind precare pentru Romania anului 1993). Pastisarile sunt evidente, thrash de imitatie „ca acum 20 de ani”, dupa Sepultura, Kreator si Megadeth – evident vechile albume, totul interpretat cu „fan”-atismul autohton al vremurilor, desi mai putin in spiritul lor, daca raportam materialul la scena internationala. Vocea, insa, afecteaza irecuperabil materialul. De la “Tatal nostru”, Lord’s prayer (1), intr-o engleza de specific local (in aceeasi lume alaturi de God si Metrock), la un urlet de-a dreptul “ciobanesc”, ce introduce ca nicaieri altundeva piesa Words (2)… Apoi 36 de minute in care piesele si aceeasi voce dau impresia ca “o incaseaza rau”. Pana la un punct este povestea umanitatii care o incaseaza de la fortele raului conduse de un vader antihrist (caci avem un album cu o “poveste”). Dincolo de asta suntem in plin razboi al plamanilor cu musculatura coardelor vocale.
Victims of war (5), The accusation (6), No way to escape (7), Prison of death (9), Burnt evil (10)… sunt piese facute dupa nevoile si ambitiile metalistului roman din ‘93: viteza, agresivitate, teme comune repetate excesiv, voci “diaboliste” si solouri deloc interesante (de comparat, de exemplu, cu cele de la Metalchrist, sensibil mai reusite). The accusation (6) distribuie atentia pentru latura death metal si Alone (8) contine un refren a la Ugly Kid Joe – ambele insa la fel de putin ascultabile ca si restul. Albumul se incheie cu un outro “I will be back” (11), in care, in aceeasi engleza regionala, dictatorul satanic isi ameninta reintoarcerea, scufundandu-se printre pocnituri diletante pe keyboards, care devin una cu praful de pe vinil…
Alte lucruri nu mai sunt de amintit despre acest cel mai bine vandut album al metalului romanesc, in conditiile in care nu a reprezentat o cale viabila, iar „influente pozitive” (muzicale) nu se dau gasite. Nu ramane decat de reprodus textul de pe disc, deloc suficient pentru a acoperi problemele descrise mai sus prin invocarea sinceritatii: “we would like to excuse our language and expressions if they have offended anyone” - un mesaj semnat de cei patru thrasheri din spatele supararii metalice si a politetii mesajului pozitiv, adica Andy Ghost (voce), Teo (bass guitar), K. Nimrod (lead guitars), Levi (drums)... Aceiasi care semneaza si The last warning – un album din „istoria” reala a scenei autohtone de metal.
|
