 |
Acest al patrulea si penultim album Quintessence poate fi considerat o carte de vizita a formatiei. Putin cunoscuta pe plan mondial, aceasta s-a bucurat totusi de un succes relativ in medii studentesti britanice, germane si olandeze, intreaga lor cariera fiind una europeana. Patru dintre cei sase componenti ai Quintessence au adoptat nume de provenienta (asiatic) indiana, si anume: Raja Ram (australian) – flaut, voce, clape, percutie; Shiva Shankar (canadian) – voce, clape; Maha Dev (american) – chitara; Shambhu Babaji (din Insulele Mauritius) – bas. Alaturi de ei ii mai gasim pe britanicii Allen Mostert – chitara si Jack Milton – tobe. Simpla trecere in revista a numelor de mai sus dezvaluie orientarea trupei. Provenind din diverse colturi ale lumii, protagonistii au in comun pasiunea pentru India si valorile sale, pe care, din punctul de vedere al semnatarului acestor randuri, nu au ajuns sa le inteleaga intr-o masura suficient de mare cat sa le poata transmite prin muzica lor. Aceasta muzica se vrea un fel de raga-rock cu influente jazz, acid, fussion, traditional, world. Mijloacele de expresie sunt si ele (mult) limitate. Totusi rezultatul final este interesant tocmai datorita distantei (involuntare) fata de cum si-ar fi dorit sa sune, probabil, cei in cauza. Exceptand pasajele monotone si mai putin inspirate, muzica Quintessence este hipnotica, dominata de exotism si mai mult, impregnata intr-un misticism formal.
Prima fata a albumului a fost realizata in 1972 la Olympic Studios (unde, printre multi altii au imprimat si Jethro Tull), cea de-a doua fiind o inregistrare dintr-un concert sustinut in 1971 la Exeter University.
“Cosmic Surfer”(1) este o piesa medie ce propune pe parcurs un interludiu cu rezonante transcendentale, si o banala alternanta a flautului cu chitara. Totul clar, poate prea limpede si simplu. Neajunsurile muzicii realizate de Quintessence duc insa la rezultate daca nu spectaculoase, cel putin exotice.
“Wonders Of Universe”(2) are puternice note lirice, cu pretentie de confidentialitate. Un farmec aparte rezida din lipsa de virtuozitate, cuplata cu o intelegere particular europeana a spiritului indian.
“Vishnu-Narain”(3) este o piesa ce se doreste psihedelic meditativa. Accentele de mantra reflecta sursa inspiratiei, dar nu mai mult. Finalul, proiectat sa surprinda prin paralelismul sau la schema abordata, se inscrie de fapt in linia compozitiei, largind pur si simplu orizontul conceptual.
Prin linia halucinanta in care a fost conceputa, “Hallelujad”(4) are atribute psihedelice, acid si totodata traditionale. Caracterul ambiental, lipsa de pretentii interpretative si cantabilitatea, fac din aceasta piesa un reper al albumului, precum si al repertoriului Quintessence.
“Celestial Procession”(5) este un intermezzo realmente progresiv. Atmosfera “Katmandu – Nepal - Himalaia” a fost magistral prinsa intr-un moment sonor din care nu lipsesc sunete ale naturii, realizate prin mijloace de sinteza. Un aer proaspat se degaja din importanta cu care a fost folosit synth - ul in acest scop.
“Self”(6) este o incantatie plina de farmec, realizata de cor, cu sustinerea unui sunet “tanguitor” de orga (care probabil doreste sa sugereze un instrument traditional). Rezultatul este (mult) mai original decat se asteptau probabil protagonistii. Cu ceva mijloace in plus si un dram de detasare, o noua muzica s-ar fi putut naste. Douazeci de ani mai tarziu, formatii precum Dead Can Dance aveau sa spuna lucruri importante in acest sens.
Fata a doua a LP -ului, din concert, debuteaza cu “Freedom”(7) – un interesant mix intre sunet & idei hippie si muzica de inspiratie orientala. Si aici, rezultatul este fascinant, pe fondul unor puternice limite interpretative. Ceea ce se aude este pur si simplu folclor paralel; ceva care fara a epata ori intriga, nu poate fi gasit nicaieri altundeva decat in repertoriul formatiei. Se spune ca un rege european, vazand pentru prima oara in viata sa o girafa, ar fi afirmat ca asa ceva nu exista. In cazul nostru, rolul girafei ar putea fi interpretat de “cel mai inalt pitic” … . Nimic negativ in comentariul dat: piesa este ambiental-exotica. Partea cea mai interesanta este data de factorul “transport”, realitate construita pe cele mai solide repere maya (=marea iluzie cosmica). La Quintessence toate pot merge impreuna, trecute prin filtrul unificator al manierei conceptual interpretative.
Ultima piesa, “Water Goddess”(8) neoferind (dupa cum ne-am obisnuit) nici o surpriza la nivel compozitional, apare ca o simpla continuare a celei anterioare, de care dealtfel este legata. Solo-uri instrumentale de mari proportii, nu si virtuozitate, sunt difuzate prin intermediul unor trucuri ingineresti cum ar fi trecerea flautului prin efecte de chitara sau folosirea delay-ului pentru sugerarea la un moment dat a unor suprapuneri de instrumente. Structura repetativa a pieselor asigura priza la un public dinspre care, de pe scena puteau fi vazute probabil o multime de joint-uri aprinse.
Coperta albumului Self reproduce o pictura, “Garuda Bird” a unui maestru anonim, aflata la Staatliche Museum – Berlin. Krishna si logodnica sa, aflati in ascensiune, pe spinarea pasarii mentionate, se indreapta vertiginos (fara a ajunge vreodata) spre marginea produsului finit.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
