 |
Ten-ul este un album care a trezit multe pasiuni dincolo de scena muzicala. Pasiunile s-au dovedit a fi niste focuri de artificii, iar ceea ce a ramas peste ani sunt doar 11 piese mari si late. Aparut cu doar o luna inaintea Nevermind-ului (Nirvana), s-a bucurat initial de un mai mic succes in mediile radio si tv. Kurt Cobain si compania au declansat, insa, isteria grunge si povestea a inceput. Lumea a descoperit Pearl Jam si vanzarile au crescut exponential. Stilul a la pop-rock adoptat de catre trupa se adresa unor mase mai mari de ascultatori; pe scurt, accesibilitatea a fost si a ramas cheia succesului. Difuzarea neincetata a trei piese de pe acest album – Alive (1), Even flow (2) si Jeremy (6) – a generat o stare de saturatie in anumite medii “rockeresti” care a culminat, in final, si cu o atitudine anticomerciala din partea trupei (vezi conflictul cu Ticketmaster sau ignorarea massmedia). Intamplarea face ca respectivele trei piese impreuna cu Black (5) sa fie cele mai bune momente ale albumului. Un lucru absolut normal pentru un disc de debut, dar prea putin pentru aura de legenda ce se contura in jurul Ten-ului. Dar cand au intervenit factori de natura comerciala, Ten-ul impreuna cu Nevermind au fost o adevarata mina de aur.
Pe scena (a se citi album) descoperim un Eddie Vedder in care pasiunea este un mod de a fi. Coroborata cu timbrul special al vocii, a fost (este) un factor important care a dus la afirmarea si rezistenta trupei dincolo de moda si vremuri. Exemplificarea cea mai buna este excelenta balada Black. Fara vocea si versurile lui Vedder ar fi ramas un simplu hit al anilor 90. Asa, se poate afirma ca e vorba de o piesa evergreen, chiar daca termenul englezesc duce cu gandul si la un strat gros de praf cauzat de trecerea anilor.
Restul de sapte piese nu sar prea mult din media pieselor grunge ale vremurilor (Once (1) poate fi o exceptie). Putem gasi multe asemanari cu Mother love bone sau Temple of the dog. Normale, de altfel, daca tinem cont de faptul ca majoritatea membrilor trupei au cantat in una sau ambele trupe amintite.
Concluzia ar fi ca Ten este un album redundant in definitia genului grunge. Nu a adus nimic nou, nu este exceptional si nici reprezentativ pentru ce va deveni Pearl Jam. Trebuie tratat ca un simplu debut chiar daca se vorbeste de el ca fiind legendar. In general vorbind, legendele au fost mai mereu fapte cotidiene si conjuncturale. In cazul de fata, conjunctura a fost fasta. Faptele (muzica) le apreciaza observatorul (ascultatorul).
I know someday you'll have a beautiful life, I know you'll be a sun
In somebody else's sky, but why
Why, why can't it be, why can't it be mine
|
