Marc Bolan este unul dintre muzicienii inconfundabili prin stil compozitional si maniera interpretativa. Atat Tyrenosaurus Rex, cat mai ales formula ulterioara, cunoscuta drept T. Rex, sunt marcate de personalitatea sa artistica. Cele doua proiecte reprezinta o directie unica in muzica rock, despre care critica mentioneaza ca nu a fost urmata de nimeni altcineva notabil, am completa noi, pana astazi.
Pe albumul The Slider ii intalnim alaturi de Marc Bolan – voce, chitara, pe Mickey Finn – percutie, voce; Steve Currie – bas si Bill Legend – baterie.
Piesele T. Rex sunt scurte, ritmate, repetative si antrenante. In alcatuirea lor transpare clar sablonul. Asumarea unei pozitii lipsite de (orice) ideologie asociata cu lipsa reala a virtuozitatii interpretative, reduce considerabil parametrii de audienta in timp (durata de viata a produsului muzical).
“Metal Guru”(1) are structura repetativa, cor halucinant, solo de chitara “ascuns” in broderia unor aranjamente aparent sinple, refren obsedant. “Mystic Lady”(2) este caracterizata de versuri difuzate apasat, foneme cu tenta de incantatie magica, structura generala de “mantra”. “Rock On”(3) sugereaza desprinderea, momentul de plecare dilatat pana la suprapunerea cu starea de inertie. Linia vaga de Rock And Roll indica sursa care a stat la baza creatiei.
“The Slider”(4) reflecta o stare de nefiresc aflata intr-un mix nelinistitor cu lipsa de gravitate propusa de ritmica (jucaus si monoton sacadata). “Baby Boomerang”(5) este o mostra de muzica a anilor ’50 distorsionata dupa reteta proprie. “Spaceball Ricochet”(6) reprezinta un slow in viziunea acid a lui Bolan. Onomatopeele devenite parte importanta a refrenului creaza starea propice de toleranta a muzicii propuse si a ideilor purtate de ea.
“Buick Mackane”(7) pleaca, precum in majoritatea cazurilor T Rex, de la idei muzicale a la ’50, vazute prin filtrul unor idei sonore bine sistematizate. Gradatia creaza starea de tensiune dorita si face loc unui alt scurt solo atipic de chitara, mai mult ciudat decat ingenios.
“Telegram Sam”(8) arata ca reteta dupa care sunt construite piesele consta in alternanta major – minor, suprapusa clar peste momentele cu diferenta de potential in ceea ce priveste dramatismul (formal), nu al textelor ci al cuvintelor emise.
“Rabbit Fighter”(9) este un blues particular, ce mai pastreaza doar legaturi minime cu punctul de plecare. “Baby Strange”(10) are o multime de atribute ale simetriei, dar si monotoniei controlate. Accentele au functie de diversificare la nivel de nuanta.
“Ballrooms Of Marsh”(11) nu este decat una dintre multele variante ale unui sablon tipic Mark Bolan. “Chariot Choogle”(12) contine un ceva mai lung solo de chitara, tanguit – confidential. In fine, “Main Man”(13), cuminte in relatie cu celelalte creatii ale albumului, poate fi considerata piesa hit a acestuia. Detasata din contextul atipic in care este plasata, apare drept totala reusita in ceea ce priveste inspiratia, nu si aranjamentul ori executia.
Din originalul ansamblu de elemente propuse, vocea este singura care se distinge, si asta prin intentie (= finalitate). Altfel, muzica este prea frivola pentru a putea impresiona pana la capat si prea particulara pentru a se putea inscrie cu adevarat intr-o linie frivola sau de moda.
Fotografia cu Mark Bolan, de pe coperta, a fost realizata de Ringo Starr, aceasta nefiind singura legatura (indirecta) cu Beatles-ul. In “Ballrooms Of Marsh” apar versurile: “John Lennon knows your name/ And I’ve seen his”. Conexiuni si trimiteri de felul acesta sunt insa mai multe pe Slider; in “Chariot Choogle” apare spre exemplu numele lui Pasolini.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
