Mother Love Bone este considerata precursoarea genului grunge si a Seattle sound. Cand detii informatii de genul: doi dintre membrii trupei (Stone Gossard – chitara si Jeff Ament – bas) vor fi regasiti la Pearl Jam, vocalul Andrew Wood a murit in urma unei supradoze de heroina cu cateva zile inainte de aparitia acestui album (de debut) sau ca proiectul Temple of the dog este un tribut adus acestuia, se poate construi o aura de mister in jurul “problemei”.
Genul asta de “ocultism” a fost importat si de gastile de rockeri din Romania. La inceputul anilor 90 informatia era greu de gasit, iar cei care o propagau isi declinau o anumita forta prin intermediul acesteia. Un lucru de altfel normal. Problema apare atunci cand, prin intermediul acestui tip de ocultism, incerci sa dai mai multa greutate unor trupe, muzici sau legende. Iar in cazul Mother Love Bone mecanismul a functionat cu succes. Muzica de pe Apple (varianta reeditata cu 17 piese) are foarte putine in comun cu scena grunge aparuta ulterior. Putem sesiza puternice influente Aerosmith si Led Zeppelin. Pe scurt un hardrock optzecist cu un sunet mai special (seminte grunge) si niste versuri cu atitudine. Dar fara mecanismul discutat mai devreme, Mother Love Bone ar fi ramas o trupa obscura a scenei muzicale in general, si a celei americane in particular.
Acestea fiind spuse, pot remarca cateva momente interesante. Piesa de deschidere, This is Shangrila, amesteca intr-un mod fericit spiritul hardrock cu unele idei hippie. Un mix de 70s si 80s impachetat cu un sound nouazecist. Din acest punct de vedere, MLB poarta legitim cravata de pionier. Baladele sunt un alt punct forte. Bone China, Man of golden words si Gentle groove dezvaluie pasiunea si viciile membrilor trupei. Se poate observa o atitudine glam a la Bowie sau Marc Bolan. Un gen de comunicare la nivel muzical si verbal prin care se intrepatrunde iluzia si realitatea. In cazul de fata ni se ofera un psihedelism superficial cu accent pe imagine si atitudine. Tocmai superficialitatea (intentionata sau nu) reprezinta clue-ul albumului.
Apple este un disc interesant si nimic mai mult. Starea de spirit, conjunctura si “ocultismul” pot schimba perceptia si implicit atributele aduse acestuia. Timpul, insa, nu tine cont de pasiuni trecatoare sau mode comerciale. Iar acest album nu face exceptie.
Wanna show you something like The joy inside my heart Seems I've been living in the temple of the dog Where would I live, if I were a man of golden words? And would I live, at all? Words and music, my only tools Communication
|