Acest prim ELO face nota aparte in intreaga cariera a trupei, fiind cu totul altceva decat ceea ce a urmat. Sunt marcante personalitatea artistica a lui Roy Wood – voce, violoncel, oboi, chitara bas, fagot, clarinet, blockflote, chitara, percutie precum si a lui Jeff Lynne – voce, pian, chitara, percutie, bas. Cei doi poli-instrumentisti (dintre care se va impune in cele din urma Lynne), sunt secondati aici de Bev Bevan – baterie, impreuna cu care, pana in 1972 alcatuisera trupa Move; Bill Hunt – corn francez, corn de vanatoare si Steve Woolan – vioara.
In urma unei simple lecturi a instrumentelor la care se canta pe album, ne putem da seama inainte chiar de auditie ca avem de-a face cu ceva neobisnuit (de complex pentru muzica rock).
Cautand un demers asemanator in intreaga lume discografica, nu vom gasi alaturi de deja citatul grup Move, decat Wizard – ul, un alt proiect al aceluiasi Roy Wood. Interesant este ca in cele trei cazuri ramanem in sfera rock-ului (experimental), spre deosebire de alte situatii in care complexitatea instrumentala si aranjamentele sofisticate trimit spre jazz, simfonic, ori alte zone.
Partea mai putin agreabila a albumului este monotonia data de excesul de mijloace. In piese precum :“10538 Overture”(1); “Look At Me Now”(2) sau “Nellie Takes Her Bow”(3) s-a anuntat deja tot ce poate realiza trupa mergand in aceasta directie. Mai departe totul este redundant.
Despre urmatoarele piese: “Battle Of Marston Moor (July2nd1644)”(4);“1st Movement”(5) si “Mr. Radio”(6) nu se poate spune decat ca “inmagazineaza” elementele morfologice etalate anterior, intr-o ordine care se doreste noua, si care poate chiar este, dar cu aceleasi rezultate ca si in celelalte “cazuri”.
In fine, “Manhattan Rumble(49th St. Massacre)”(7); “Queen Of The Hours”(8) si “Whisper In The Night”(9) pun capat unui album care nu ofera raspunsuri (No Answer), dar nici nu pune intrebari.
Asa cum am aratat din modul de tratare al albumului, partile constitutive (la macro-nivel), respectiv piesele nu isi au o individualitate proprie. Fiecare dintre ele ar putea fi “ciudatenia” unui album, eventual un bonus de final. Punerea lor intr-o relatie liniara echivaleaza cu realizarea unui greatist hits greu digerabil, pe criterii formale. Calea aceasta, in afara de faptul ca era greu de urmat, nici nu ducea undeva.
O auditie a albumului pus in tema, diversifica aria culturala a ascultatorului si, prin punerea sa in relatie cu celelalte Electric Light Orchestra-uri poate oferi un exemplu de trecere de la experimental la comercial.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|