Acesta este primul LP semnat de Tuxedomoon, una dintre cele mai inventive trupe ale anilor ’80. Ceea ce canta formatia este greu clasificabil. Se vorbeste despre post-punk, muzica electronica, new wave, no wave, pop, jazz, funk si lista este departe de a fi epuizata. Cert este ca avem de-a face cu un amplu fenomen muzical de avangarda.
Tuxedomoon a fost infiintata in 1977 la San Francisco de catre Steve Brown si Blaine Reininger carora li s-au adaugat Peter “Principle” Dachert si cateodata Winston Tong, cei citati fiind poliinstrumentisti de marca. Sintetizatoarele, masina de ritm si orga minimalista sunt completate de bas, saxofoane si vioara. Experimentele de pe albumul de debut nu vor esua intr-o reteta, ceea ce va urma diversificand (si) mai mult aria cautarilor, spre performance music, film, balet sau teatru. Un an mai tarziu regasim trupa implicata intr-un proiect al lui Maurice Bejart (marele coregraf francez).
Dar oprindu-ne acum doar la Half Mute putem stabili unele analogii cu Kraftwerk, David Bowie, Lou Reed, John Cale sau cateodata chiar cu Velvet Underground. Fata de toti acestia, Tuxedomoon, sunt cel mai puternic ancorati in ceea ce poarta numele de contemporary music. Amprenta new wave trebuie privita ca insert al unei idei muzicale (pe atunci) noi. Influentele nu se opresc insa aici. Clasicul, jazz-ul, tangoul sau funk-ul sunt combinate intr-un mix cerebral.
Piese precum “Nazca” sau “Km” au o nota jazz-istic ambientala. In “What Use” experimentul sonor atinge forme maligne. Un funk jazz disonant (combinat cu wave-ul) este “59 to 1”. Compozitii precum “5th Column”, “Tritone” se incadreaza in curentul chamber electro. “James Whale” si “7 Years” apar deja ca mostre de concrete music. In fine, latura new wave, cu unele accente pop, poate fi identificata in “Loneliness” sau “Volo Vivace”.
Tuxedomoon este una dintre trupele care cauta si gasesc nu doar maniera personala ci chiar o directie viabila. Fragmentul muzical devine modul intr-o arhitectura armonioasa, in care elementul portant – stiinta muzicala – este subordonata functional ansamblului. Este interesant faptul ca muzica propusa de Tuxedomoon fiind deosebit de elevata, subtila, stranie, nu este incarcata. Urechea omului obisnuit poate suporta (destul de) lejer sunetul asa zisului synth-wave ce caracterizeaza albumul. In ciuda varietatii sale, Half Mute este coerent si omogen.
Reunirea numeroaselor influente citate mai sus a determinat folosirea de catre critica a unei terminologii practic neomologate, cu care o parte dintre cititori pot sa nu fie de acord. Neavand cum sa evitam consideratiile anterioare pe aceasta tema, ne-am oprit (doar) asupra acelor termeni pe care-i intelegem in spiritul in care am receptat noi cele comentate. Despre Tuxedomoon s-a spus inca din perioada aparitiei ca este cea mai europeana trupa americana. De altfel formatia va lua curand dupa Half Mute drumul Europei, unde va continua seria experimentelor traduse in forme deopotriva subtile si “digerabile”. Vom incheia articolul oprindu-ne asupra unei caracterizari destul de cuprinzatoare a celor in cauza, repetate de numeroase antologii muzicale: “futuristi, decadenti, expresionisti”.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
