 |
Mezmerize (2005)
16 Decembrie 2005
de Ioan Cora |
 |
Sunt putine albume de gen care au reusit sa combine Idei muzicale impreuna cu factori de accesibilitate, rezistand in mare masura dusmanului numit Compromis. Fara a se califica pe deplin, Mezmerize este un candidat serios pentru a juca acest rol in 2005. Glam, pop, punk, metal (cu toate subgenurile) piperate cu accente armenesti; o reteta realmente originala cu toate ca elementle componente duc cu gandul la trupe de notorietate din respectivele genuri. Chiar daca face parte din cliseistica si limbajul de lemn de profil, mesajul (politic) al albumului ataca o latura sensibila a publicului american – targetul celor de la SOAD. Tipul acesta de ideologie care “asasineaza” urechile ascultatorului se incadreaza cu succes in ceea ce la noi s-a numit proletcultism*. Comparatie fortata, dar sustinuta de toate mecanismele teoriei propagandistice adresate marilor mase. Daca muzica poate naste comentarii, sensul si rostul textelor este foarte bine definit. Dar ce valoare ar avea o muzica de “atitudine” nedublata de un mesaj cu rol de vehicul ancorat in cotidian?
B.Y.O.B, Radio/Video si Violent Pornography le consider ca fiind cele mai provocatoare din totalul de 11 piese care compun albumul. O rapida trecere in revista a rockului nouazecist. Se simte un deplin control al instrumentelor care permite membrilor trupei sa se expuna in diverse registre de exprimare (si automat de receptare).
Violent Pornography este genul de piesa care mananca la micul dejun trei sferturi din reprezentantii metalului extrem. Question infuleca la pranz jumate din prog-metalul american si european. Iar Lost in hollywood e paharul de vin de la masa neoglamerilor rataciti prin anul 2000.
Mezmerize trebuie privit ca o demonstratie de forta a celor 4 armeni americani: Tankian, Malakian, Odadjian si Dolmayan. Un album “de clasa” si plin “de actiune”. Ideile muzicale (nu neaparat originale, dar bine “ambalate”) par a fi, insa, un pretext pentru ceea ce ar putea sa produca System of a Down in viitorul apropiat (departat). Cel mai probabil, un album al maturitatii care ii va gasi in… underground.
*Proletcultism s.n.: 1.Curent cultural (aparut in Uniunea Sovietica dupa Revolutia din Octombrie) ale carui principii estetice se reduceau la ideea formarii unei culturi “pur proletare” si care respingea intreaga mostenire culturala a trecutului. 2. Pornografie violenta transmisa cu ura la radio si video in timp ce se consuma cocaina sub forma unor intrebari triste si dialectice.
07 Ianuarie 2006
Andrei Licherdopol (andrei.licherdopol @ gmail.com)
SOAD este, dupa mine, cea mai binevenita aparitie din noul val. Pe langa nervul si tensiunea debordante, dealtfel omniprezente in piesele lor, ruperile de ritm, schimbarile de registru si perspectiva sunt intr-adevar executate la mare arta si in mare masura punctul lor forte. Incepand cu Mesmerize, se simte o trupa ajunsa la un stadiu superior in termeni de organizare a conceptelor, unitate a mesajului si impresie de ansamblu ramasa in urma ascultarii albumului incomparabil mai bine inchegat decat titlurile anterioare. Poate comparatia e usor fortata (mai ales in termeni de coloratura muzicala), insa imi e clar acum ca golul lasat de disparitia Rage Against The Machine nu numai ca a fost umplut, dar in acelasi loc baietii au inceput sa cladeasca o fortareata muzicala de actualitate, tendintele lor fiind in armonie cu ceea ce se intampla in lume pe foarte multe planuri. Nu in sensul de a fi "la moda" atat cat meritul de a exista in prezent.
Daca auditia albumelor reprezinta un bun prilej pentru niste headbanging zdravan, pe de o parte, pe de alta parte, pentru meditarea asupra unor probleme cu care este foarte probabil ca ne confruntam deja de ceva vreme, ele au pe deasupra si avantajul de a fi apreciati atat de neinitiati intr-ale rock-ului, dar si de cunoscatori, data fiind varietatea de influente si tehnici muzicale folosite, ce-i drept sub forma de <comprimat>. Din pacate, SOAD nu ne ofera raspunsuri. Au aparut ca un "wake-up call", au meritul de a zugravi dileme intr-un mod echilibrat, pe muchia dintre obiectiv si teatral (fiindca, pana la urma, in ciuda faptului ca sunt instrumentisti foarte buni si Serj Tankian se poate lauda cu o voce exceptionala, accentul cade pe mesaj si efect, niciodata pe muzica, folosita drept suport sau mai bine zis <berbec> pentru a distruge zidul dintre ei si public si a ajuta mesajul sa ajunga la destinatia propusa. Si aici reusesc pe deplin). Aparitie muzicala oportuna, in nici un caz de ratat. Eu unul, facandu-mi iesirea de la munca ma indrept direct spre casa unde boxele vor tuna si fulgera sub biciul celor de la SOAD.
Viitorul trupei ramane unul extrem de promitator, pana in momentul de fata... hipnotic, dar pentru certitudini, "Why don't you ask the kids from Tiannamen Square?/ Was fashion the reason why they were there?"
|
