Debutul solo al lui Klaus Schulze a urmat despartirii de Tangerine Dream si aparitiei primului disc Ash Ra Tempel. Se poate intui, deci, ca Irrlicht ofera ceea ce nu se gaseste pe discurile (de pana atunci) ale trupelor mai sus mentionate. Si, am adauga noi, nici la alti artisti kraut. Subtitlul „Eine quadrophonische Symphonie für Orchester und E-Maschinen” ne pune in garda asupra faptului ca proiectul este deopotriva ambitios si inedit (pentru anul aparitiei). Materialul se prezinta pe deplin incadrat in tendintele perioadei ‘67 – ’72 mergand pe linia de experiment neconditionat, limitat doar de imaginatia artistului si, in mai mica masura, de unele granite tehnice. Cariera influenta a lui Klaus Schulze, aflata sub semnul inovatiei de limbaj, poate fi vizualizata si ca o descendenta a perioadei amintite, probabil cea mai densa (in realizari) a muzicii moderne (pop).
Lista instrumentelor folosite include orga (Teisco!), mixer elementar, oscilatoare, benzi de magnetofon, amplificator de chitara si angrenaje de conceptie proprie pentru realizarea samplingului. Daca Holger Czukay & Can cantau procesand surse non-muzicale, iar Tangerine Dream au colaborat cu un cvartet pentru inregistrarile de la Zeit, Klaus Schulze realizeaza sampling pe un ansamblu de coarde dirijat in studio la pre-inregistrari (Coloquium Musica Orchestra). Prin sonoritatea ampla, albumul aminteste de Popol Vuh si Tangerine Dream. Pentru acest tip de constructii terminologia anglofona utilizeaza un cuvant fara corespondent in romana: „drone”, ce desemneaza compozitii si inregistrari realizate in jurul unei singure note, a carei progresie se realizeaza prin intermediul spatializarii, variatiei de volum si de timbru. Daca dronele au fost, in anii ’60, apanajul minimalistilor (violonisti ca Tony Conrad, John Cale etc.), Irrlicht le aduce in muzica electronica. Un an mai tarziu, Fripp & Eno isi vor manifesta si acestia vointa prin antologicul No pussyfooting.
Satz Ebene (1) a generat descrierea elogioasa de “muzica a titanilor”. Sample-urile de coarde sunt complet absorbite in tema-nota principala, care la randul ei se subordoneaza unei drone pe orga, de 23 de minute. Paradoxal, cu cat numarul notelor scade, cu atat este nevoie de mai mult timp de „expunere” pentru ca o acumulare calitativa sa se produca. Chiar si pentru o eventuala deconectare, Schulze cauta un postludiu de cel putin 5 minute: Satz Gewitter / Energy Rise - Energy Collaps (2).
Satz Exil Sils Maria (3) continua fata a doua a vinilului cu 21 de minute apropiate de ceea ce se va numi “industrial”. Ascultat pe sistem surround, panning-ul stereofonic primar are toate sansele de a “cadea greu”. Ecoul insotitor propulseaza un zid de sunet care isi micsoreaza treptat circumferinta pana la disiparea dronei. O reprezentare moderna a ceea ce folclorul german numeste “Irrlicht” – traditia conform careia sufletele mortilor apar sub forma unor lumini bantuitoare ce refuza apropierea de fiintele umane.
Principala obiectie adusa discului (fata de creatia ulterioara Schulze) este caracterul impersonal al muzicii. Un experiment extrem cu o arie de adresare restransa. Cine asculta, asadar, Irrlicht!?... Raspunsul nu poate fi ocolit: aceia care se pot extazia la auditia unui album de electronica realizat fara sintetizator sau sequencer.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
