Pentru astfel de albume nu este nevoie de mesaje subliminale sau elemente de metatext. Pur si simplu gasiti acest disc si ascultati-L. Auditii repetate vor transforma o muzica de acum 30 de ani intr-un ingredient indispensabil anilor 200X: decadenta. Unii critici l-au considerat un disc de proto-punk, altii ca o esenta a curentului post-beat. Toti sunt, insa, de acord ca Horses este un debut care a schimbat rolul femeii in istoria rock-ului.
Pe coperta discului este mentionat faptul ca Patti Smith, pe langa voce, canta si la chitara. Vocea inseamna in 90% din cazuri recitare, iar chitara (chitarile) nu se remarca cu nimic in mod special. Combinatia este, in schimb, “letala”. Muzica subversiva la puterea maxima a cuvantului. Nu pot sa treaca neobservate influentele majore ale artistei: Jim Morrison in primul rand; si apoi niste tuşe solide de Janis Joplin. Este important de retinut ca e vorba doar de influente. Patti Smith transforma seva intr-un nou produs (sic!) intelectual. Ajuns in acest punct, imi permit sa spun ca Horses trebuie sa fie o experienta solitara. Sau startul unei calatorii in care visezi… cai pe pereti; in culori subversive. In nici un caz doar verzi. Land (7) poate fi o astfel de calatorie solitara. Sau o punte sterila care poate lega, in final, lipsa de comunicare. Fara garantii.
Dupa cum am spus la inceput, au trecut peste 30 de ani de la aparitia discului. S-a asezat ceva praf pe el. Indiscutabil. Remarcabil, insa, este faptul ca acest album care a fost catalogat drept proto-punk, se incadreaza cu succes si in post-punk sau intr-un sens mai larg, rock alternativ. Genul acesta de discuri (care reusesc sa transceanda curente) este extrem de redus. Cel mai la indemana exemplu ar fi Future Days al krauterilor de la Can. Sau Music for airports al lui Brian Eno.
A fi receptorul muzicii de pe Horses este un privilegiu si nicidecum o experienta. Pentru a obtine “acele” satisfactii intelectuale este nevoie de o participare activa si intensa din partea ascultatorului. Pentru ca ceea ce ne ofera cantareata newyorkeza nu poate fi clasificat simplu sub categoria muzica. Termenul postmodernist de performance poate sumariza intr-un cuvant ceea ce se intampla pe album… si nu numai.
Inchei cu primul vers al piesei Gloria (1):
Jesus died for somebody sins but not mine…
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
