Punctul de maxima audienta inregistrat de Suzanne Vega este de departe piesa “Tom’s Diner”(1), aflata pe Solitude Standing. Celelalte lucrari ale albumului si intregii carierei sunt dragute, eventual interesante dar nu mai mult decat atat. Nu se poate vorbi despre eclipsarea, printr-o compozitie atinsa de aripa genialitatii, a activitatii artistice intreprinse in restul “vietii”, ci mai degraba despre o reusita irepetabila, tinand cont de coordonatele conjuncturale in care trebuie sa fi aparut. Sunt convins ca nimic senzational nu s-a intamplat in timp ce Suzanne stabilea armonia pe care avea sa-si plaseze versurile si ca acestea au “venit” fara eforturi neuronale. Cred ca pur si simplu a fost captata o stare pozitiva de spirit.

 

“Tom’s Diner” a circulat la scara planetara intr-o varianta remixata, in care a fost pastrata doar prima strofa si a fost alcatuit un refren onomatopeic, devenit practic corp al noii piese. Orchestratia atasata este o specie hibrida de techno-rap.

 

Dintre piesele albumului, “Luka”(2) ocupa locul secund la propriu si la figurat. Este clar ca versurile sunt un punct forte al muzicii pe care o face Suzane Vega. Glasul, deosebit de cald este cel mai bine pus in valoare in conditii de acompaniament discret. Cum odata cu Luka orchestratia si aranjamentele devin importante, povestea (abia) inceputa isi gaseste daca nu sfarsitul, cel putin o rezolvare care inchide portile de comunicare ale nivelul meta-muzical.

 

“Iron Bound – Fancy Poultry”(3), “In The Eye”(4) si “Night Vision”(5) stabilesc coordonatele folk–pop–ului cu unele influente glamour asupra carora s-a oprit artista. Putem discuta despre aparitia cu cincisprezece – douazeci de ani “mai tarziu” a acesteia si despre cautarea unei identitati sonore a vremurilor in care s-a lansat. Recesiva saptezecista nu poate fi simtita decat, paradoxal, prin analiza factorilor care o mascheaza.

 

“Solitude Standing”(6) isi propune din start sa fie comerciala, avand totusi valente compozitionale notabile. Sentimentul generat de auditiile muzicii “Vega” este ca aceasta a fost compusa intr-un context si interpretata in altul (nu tocmai fericit din punct de vedere al gusturilor vremurilor).

 

Aceleasi consideratii sunt valabile pentru“Calypso”(7) si  “Language”(8). Odata termenii enuntati, “Gypsy”(9) reprezinta o (alta) incercare de hit. Un anumit segment de public va reactiona intotdeauna pozitiv la astfel de piese. Durata de viata a unor astfel de produse muzicale este insa limitata. In anii 2000, se simte un strat gros de praf pe compozitiile tratate cu pretiozitate (de fapt este mai mult vorba de aranjamente).

 

Alaturi de Suzane Vega – voce si chitara acustica, evolueaza Michael Visceglia – bas; Anton Sanko – sintetizator; Mark Shulman – chitara electrica; Stephen Ferera – percutie. In afara de cei citati, pe album mai apar ca invitati pe piesele “Luka” si “Gypsy”: Jon Gordon, Sue Evans, Mitch Easter, Steve Addabbo, Frank Christian, Shawn Colvin.