Pentru ascultatorul “profesionist” de rock, termenul de pop-rock a capatat diferite nuante peiorative care cu greu mai pot fi demolate odata cu trecerea anilor. Consumatorul roman de muzica (si nu numai) a inghitit de cele mai multe ori versiuni schilodite a ceea ce ar trebui sa se numeasca pop rock. Accesibilitatea pare a fi principala problema pe care o adreseaza compozitorii momentului. Nu mai exista timp pentru un anumit gen de “educare” a publicului; iar criza cu care se confrunta muzica pop la modul general face ca raportul cerere-oferta sa fie dictat de Marele Vulg. Nu-mi doresc sa fac aici apologia vulgului. Ramane de subliniat ideea ca arta in general si muzica in particular nu se adreseaza marilor mase. Exceptiile au confirmat regula iar timpul a pastrat ceea ce este important.
Avalon este un album cu totul special. A fost brand-uit cu diferiti termeni. Incepand cu pop rock, trecand prin synth pop si terminand cu art rock. Printr-o traducere libera, muzica de pe Avalon este accesibila, este trendy si are valente art-istice. Voi continua jocul si mai adaug vocea remarcabila a lui Brian Ferry precum si chitara lui Manzanera = senzualitate + virilitate. Combinatia tuturor elementelor prezentate mai sus a dat nastere unui album pop ce isi gaseste cu greu egal in scurta istorie de aproape 50 de ani a genului. Poate Rumours-ul celor de la Fleetwood Mac si unul sau doua albume Abba pot rivaliza cu Avalon. Important este faptul ca lista a ramas (inca) deschisa.
More than this (1), Avalon (3) si Take a chance with me (7) pot fi considerate momentele de maxim ale discului. Dar simpla “extragere” din context a celor trei piese duce la schimbari dramatice la nivelul receptarii si intelegerii. Consider ca fiind o mare greseala catalogarea acestui album ca fiind music for lovers. Nu este nici muzica de film (vezi Love story) si nici coloana sonora xxx (vezi Bachanal). Si nici companion de meditatie narcisista. Speculatia cum ca Avalon este fantoma care bantuia ringurile de dans new-yorkeze in anii '40 ar putea fi inceputul unui sir de intrebari legate de motivele pentru care merita audiat acest material sonor.
Acest ultim disc al trupei a lasat urme deloc neglijabile in haosul muzical optzecist si postoptzecist. Trupe ca Depeche Mode, Radiohead, Pulp sau Coldplay au inteles ca Avalon a deschis un drum viabil in gasirea echilibrului dintre accesibilitate si, poate prea pretentios spus, arta. Roxy Music a modelat formele punk-ului si a deschis portile new wave-ului. Un nume care nu trebuie sa lipseasca din portofoliul de cunostinte al oricarui iubitor de muzica.
Nu exista un prag definitiv de receptare al albumului. O singura auditie va place cu siguranta. A doua va cuceri. De la a treia va deveni tot mai interesant. Probabil ca unul din mottourile sitului nostru va da un raspuns asupra ceea ce se gaseste sub ceata Avalonului.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
