Numele Jean-Michel Jarre nu are nevoie de prezentari speciale persoanelor cu o minima receptivitate pentru muzica actuala. Piese ale sale sunt insa familiare oricarui individ racordat la canalele media. O parte din realizarile artistului au depasit audienta propriu-zisa a muzicii, devenind, pentru perioada in care ne aflam, parte a memoriei pop colective.
Prima sa realizare, Deserted palace, are putine legaturi cu albumele ce i-au adus celebritate. Inaintea reusitului debut mainstream, Oxygene (1976), a mai existat si un al doilea disc, Les granges brulées (1973), coloana sonora a unui film cu Alain Delon. In ceea ce priveste succesul la public, Jean-Michel Jarre si-a depasit ulterior tatal, pe compozitorul Maurice Jarre, detinator a trei Oscar-uri pentru coloane sonore. Evolutia lui Jarre fiul s-a suprapus partial povestii muzicii electronice, pe care a practicat-o programatic inca de la primul disc. La finele anilor ’60, pe Jean-Michel Jarre il regasim invatand la Conservatorul din Paris. A intrat apoi in GRM (Groupe de Recherche Musicale) pentru a studia tehnici electro-acustice si muzica concreta alaturi de inginerul Pierre Schaeffer, unul dintre primii compozitori preocupati de modelarea sunetului (stocat sau transmis de sursa externa), inca din 1948.
Inregistrat cu ajutorul sintetizatoarelor, benzilor si diverselor filtre, Deserted palace este nimic altceva decat un experiment de morfologie sonora, urmand indicatia lui Schaeffer… “muzica are nevoie acum de cautatori, nu de autori”. Unor muzicieni precum Klaus Schulze sau Edgar Froese li se potrivesc ambele calitati din formulare. Pe teritoriul virtuozitatii, Rick Wakeman, spre exemplu, este si un interpret. Odata cu Oxygene, Jean-Michel Jarre va deveni insa un popularizator al genului.
Deserted palace contine 15 inregistrari, actul creativ fiind intregit de colaj, remix si juxtapuneri. Spre deosebire de albumele de texturi ale vremii (de noise-art sau kosmische musik), Jarre foloseste in principiu secvente melodice. Salata de sunete valorifica un sound „old school” de sintetizator (EMS AKS & VCS3) si orga electrica (Farfisa), iar numele pieselor sunt sugestive: Poltergeist party (1), Music box concerto (2), Rain-forest rap session (3), Pogo rock (9), Iraqui Hitch-Hiker (12), Synthetic jungle (14), Bee factory (15).
Jocul Exasperated frog (5) aminteste pe undeva de Tonto’s Expanding Head Band.
Melodia clasica si efectele de val apropie Windswept canyon (10) de Isao Tomita.
Abominable snowman (11) se bazeaza pe un sound electric percutant. Un posibil model – Walter Carlos.
Free floating anxiety (13) este un moment gotic-industrial transportat parca din subteranele Amon Duul II.
Trimiterile de mai sus, peste nivelul albumului, au fost facute in ideea ca valoarea unui asemenea disc este una pur documentara, pentru cei interesati de istoria muzicii pop, in particular de electronica sau de evolutia lui Jean-Michel Jarre. Nume de marca ale genului au avut trasee comparabile, pornind de la relatii de studiu cu artisti moderni precum György Ligeti (Klaus Schulze), Salvador Dali (Edgar Froese / Tangerine Dream) ori Karlheinz Stockhausen (Holger Czukay si Irmin Schmidt / Can). Fiecare dintre marii muzicieni amintiti si-a construit, prin viziune si experiment, propriul spatiu vital, castigatorul principal nefiind altul decat publicul.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
