 |
Queens of the Stone Age (1998)
31 Mai 2006
de Aron Biro |
 |
Stoner rock este un produs al Americii provinciale, definit prea putin prin reglementari de teorie muzicala si mai mult prin trasaturi colaterale muzicii. Daca ar fi sa aprofundam documentatia la indemana, riscam sa aflam ca in istorie a existat o singura piesa stoner rock, Sweet Leaf, si apartine unei trupe considerate in canoane ca apartinand genului doom. Evit numele trupei cu titlu de ghicitoare. Aceeasi documentatie ne va indruma spre pionierii stoner rock: Hawkwind, incadrati de literatura la "space rock" si Kyuss care, dupa unii, canta de fapt "desert rock". Originile de catalog ale genului sunt legate de o compilatie Roadrunner din 1996, “Music for stoners”, ocazie cu care pionierul Joshua Homme (Kyuss, Queens of the Stone Age) afirma ca a auzit pentru prima oara termenul “stoner rock” din gura unui om de marketing. Ocazional, genul inglobeaza albume legitimate ca hard rock, alternative sau doom care impartasesc o pasiune comuna pentru femei, bautura, droguri recreative si valori traditionale in general. Cateva click-uri mai incolo ne conduc inevitabil la Bob Marley, The Doors si Timothy Leary iar in final, cu stupoare vom afla ca ceea ce dospeste in subteranele fenomenului este subversivul mesaj "hippy ain’t dead".
Eticheta "stoner" are o arie de acoperire la fel de larga si ambigua ca eticheta "gotic", dar e folosita cu mai putina indarjire si intr-un sens diametral opus. Istoria rock ne arata ca a fi stoner inseamna a apartine, in timp ce a fi gotic inseamna a diferi. De aici izvorasc o serie de diferente care stabilesc doua feluri fundamentale de a fi rocker: stonerul cumpara DVD-uri cu “Stoner chicks barbeque”, goterul cumpara DVD-uri “Beauty in darkness”. Goterul asculta doua trupe gotice si afirma ca n-au nici o legatura cu goticul, stonerul asculta doua trupe care n-au nimic in comun si afirma ca ambele sunt stoner. Goterul pare mai interesat de trupele care nu ii plac, stonerul are tendinta sa ii placa orice. Despre goter se zvoneste ca nu ii prea plac femeile, despre stoner ca nu are discernamant la femei. Stonerul doarme mult, goterul citeste mult si totusi ambii au cearcane. Stonerul moare de ficat sau inima, goterul de plamani sau mana proprie. Daca o coperta tipic gotica infatiseaza o Alba ca Zapada scandinava in rochie sau latex negru, debutul Queens of the Stone Age ne propune o negresa in halat alb cu chilotii in vine. Avantaje si dezavantaje de ambele parti. Doua atitudini care definesc centripeta si centrifuga rockului ca fenomen social.
In Romania, diferenta se face prin faptul ca gotic se asculta, iar stoner nu. Bob Marley si Jim Morrison sunt, la noi, eroi de mitologie greaca si nu fumatori de marijuana. In Romania, consumul de droguri este la acelasi nivel de acceptare sociala ca si incendierea bisericilor sau vampirismul, deci nu putem argumenta o predilectie la acest nivel. Prima utilizare a termenului „stoner rock” pe care am intalnit-o in presa nationala a fost o contrarecomandare descurajanta la debutul Queens of the Stone Age: un album cu sunet nisipos si pretentii de rock alternativ, pe care trebuie sa fii american si drogat ca sa il poti asimila cu placere. Articolul respectiv avea o parte de dreptate, dar fanii black metal ma pot ajuta aici in a afirma ca, in cele din urma, imersiunea in context e doar un efort de imaginatie binevenit, fie ca ne inchipuim haladuind intre fjorduri, mlastini sau prin desertul californian.
Absenta din stoner rock a componentelor de imn, incrancenare sau disperare care inspira miscarea rock de la noi par sa fie motivele nepopularitatii genului in Carpati, eventual asocierea sa (sub aspect strict tematic) cu distractia de tip Vama Veche. Intr-adevar, zona de audienta cu astfel de sensibilitati pleaca cu greu urechea la oferta matura din vest, fiind deja prinsa in oferta de rock romanesc benign (=stil mainstream de rock practicat exclusiv in scop ambiental la festivalurile berii si in emisiuni TV). Sexul si drogurile, ingrediente de fundament ale muzicii rock, au fost marginalizate si malignizate in timp la toate nivelele mainstream/underground pe masura ce rockul si-a dezvoltat valente mistice, terapeutice, politice, umoristice ori intelectuale; in Romania rockul a ajuns in forme gata fermentate, motivate intelectual ori social, cu detasare (la fatada cel putin) fata de chemarea unor strabuni ca Chuck Berry: "John B. Goode never ever learned to read or write so well / But he could play the guitar just like ringing a bell".
Astfel, devine dificil de identificat profilul consumatorului roman de muzica pentru care textul de fata ar fi valabil ca recomandare pentru debutul Queens of the Stone Age si fenomenul pe care il reprezinta. Voi incerca replica prin care Johnny Cash a fost convins sa se apuce de droguri, in timpul unui after party alaturi de Elvis si Jerry Lee Lewis: “C’mon, take the pills… Elvis takes them and he’s OK!”.
|
