 |
Damascus Steel (2005)
10 Iulie 2006
de Aron Biro |
In subiectele rockului politic, interesul ultimilor ani se orienteaza spre globalizare, razboiul din Irak si, in forme critic satirice, imaginea lui George W. Bush. In ultimul an mi-au atras atentia doua albume pe aceasta tema: ultimul produs Ministry, trupa care nu mai are nevoie de prezentare, si The Meads of Asphodel, trupa care are nevoie de o prezentare.
Toate materialele care au ceva cu George Bush incep cu extrase din discursurile sale, mana cereasca pentru emisiuni de umor politic sau regizori de filme cu canibali texani care isi duc veacul pe langa benzinarii din pustietate. Piesa Psalm 666 (1) adauga plansete de copii si percutie orientala la discursul lui Bush despre libertate. Creed of Abraham (2) ne lamureste ca perspectiva trupei este ancorata in conflictul religios si problemele Irakului. Muzical, avem un black metal foarte colorat, cu solouri heavy metal, bogatie de clape, insertii de voci feminine a la Ofra Haza si ritmica orientala. Hollow Womb of Suicide (3) fixeaza reteta si confirma o referinta de baza: trupa Covenant, inainte sa devina The Kovenant. Pentru a pricepe restul albumului, trebuie lamurite ratiunile de a exista ale trupei.
The Meads of Asphodel sunt o trupa britanica ai carei membri, mai precis creierul Metatron in jurul caruia graviteaza diversi invitati cu statut neclar, lupta pentru starpirea tuturor relelor cauzate de religiile corupte. Dupa cateva albume cu dezvaluiri istorice, Damascus Steel a ales un subiect cotidian, invadarea Irakului de catre fortele demonice ale combustibililor, cu referinta istorice si mitice. Imbracati in cavaleri cruciati, Metatron si colegii sai transpira o atitudine razboinica, din umbra anonimatului. Coifurile si echipamentul medieval scutesc trupa de machiaje extreme si masti costisitoare. Site-ul oficial ne prezinta membrii alergand cu sabiile scoase fie la deal, fie la vale. Mai putini anonimi sunt invitatii lui Metatron, care garanteaza o oarecare seriozitate a proiectului. Bassistul adoptat ca membru permanent este Alan Davey, inlocuitorul lui Lemmy Kilmister in legendara trupa de progresiv dopat Hawkwind. Chitara este asigurata de un alt membru al trupei amintite, Huw Langton. Acum ar trebui sa fie clar ce cauta coverul Hawkwind - Sword of the East (4), intr-o versiune hashish-black, cu contributia vocii feminine a trupei de stoner sovietic Space Mirrors. Bateria sparta in stil Venom si accentul rusesc al vocalistei din duet pe structura hard rock cu interludii spatiale a piesei originale ofera un rezultat care poate fi evaluat cu orice calificativ intre interesant si ridicol. Trecerea se face natural, prin parti de chitara acustica, la o piesa gotica dedicata faraonilor satanici ai petrolului: Satanic Black Nubian Pharaohs (5). Incep sa isi faca loc titlurile absurde si desfasurarile epice in stilul Bal Sagoth.
Prima auditie se blocheaza inevitabil la coverul Louis Armstrong: I see ethnic cleansing, pain beyond belief / Whole nations murdered, sorrow and grief / And I think to myself: what a wonderful world. Armstrong a cantat hitul in fata soldatilor americani din razboiul coreean. Gluma s-a consumat acolo si inca prin versurile originale. Pentru cine nu stie asta, interpretarea blackerilor se poate dovedi hazlie. Oricum, este un punct de rascruce al albumului, piesele care urmeaza coborand cota agresivitatii in folosul metalului epic. Mirai, membru al extremistilor japonezi Sigh, ofera cateva solouri de clape in stil Commodore/Nintendo: un vals si o bucata preluata de la un aparat jackpot cu cirese apar in tornada black metal The Gods Who Mock Us (7). Versurile piesei ofera o lista lunga de nume ale unor zeitati, cu cuvantul "fuck" in fata fiecaruia. Penultima piesa are un titlu care ar ocupa 4 randuri in aceasta pagina si ofera o desfasurare epica ce inglobeaza cursiv ambiental, black metal si acustica orientala. Daca Bal Sagoth foloseste acest gen de piese pentru a rastalmaci cronicile lemurienilor lasate in urma de OZN-uri in forma de dragoni, The Meads of Asphodel sunt evident mai interesati in subiecte actuale, precum paralela dintre Gilgamesh si Saddam Hussein. Finalul albumului, reinterpretarea unui demo ancestral, tradeaza originile trupei in trendul Dimmu Borgir/Kovenant si indica totodata calapodul dupa care putem masura evolutia libertina a trupei.
Hawkwind, Bal Sagoth, Kovenant si Louis Armstrong sunt nume care nu ar avea ce cauta pe aceeasi pagina, cu exceptia cazului unei cronici The Meads of Asphodel. Caracterul experimental eterogen al albumului si felul in care Metatron intelege sa faca vocea black ar tenta fanii genului sa acuze trupa de parodie sau macar lipsa de reverenta, daca nu am avea la indemana precedentul Celtic Frost. Meritele trupei au fost semnalate in presa mainstream rock prin nominalizarea in Metal Hammer-ul britanic la Best Underground Band pe 2005 alaturi de nume consacrate (Satyricon, Cathedral). Pana cand Ministry vor reusi sa il dea jos pe George Bush de pe tron, The Meads of Asphodel acuza cu sabia setea canibalilor texani si plange soarta conflictului irakian cu versul concluziv al albumului de fata: Don't they know it's Christmas?
|
