Mugison este artistul care i-a suflat lui Bjork premiul national pentru albumul anului, cu materialul comentat in cele ce urmeaza. Mugison este un pescar islandez cu o nevasta, un laptop si o sensibilitate folk aparte. Turistii frecventeaza Islanda in cautarea povestilor cu trolli sau spiridusi ori sa participe la concerte de club cu vedete locale. Pe Bjork e mai probabil sa o prinzi la New York, iar pe Sigur Ros la Londra. Pe crestele fiordurilor il putem gasi totusi pe Mugison, doar ca el nu emana nimic legendar, ci canta despre pescari si camioane. I'm sad as a truck, zice cantecul.

 

Totusi, primul lucru care conteaza in schema de fata este ca Mugison vine din Islanda. Cei care au vizionat documentarul Screaming Masterpiece, dedicat scenei pop-rock islandeze, l-au putut vedea facand repetitii in biserica pastorita de cumnatul sau, inchiriata pe post de studio sau sala de repetitii. Nevasta face rost de cheile bisericii. Muzica lui Mugison nu are veleitati pagane asa ca totul e ok cu biserica. Doar ca e al naibii de frig. In sosete de lana, cu chitara la subtziori, Mugison si nevasta Runa ne canta tragedia de a avea un socru gay, in piesa What i would say in your funeral.

 

A fi artist islandez este un statut aparte, pentru care trecerea de la audienta nationala la audienta internationala inseamna trecere de la audienta locala la audienta planetara. Oportunitatea unui contract cu o casa de discuri "de afara" inseamna a trece de la 200 de bucati vandute la peste 10 000, de aceea in Islanda nu exista artisti frustrati, ci doar performeri locali sau vedete internationale. Pentru Mugison, oportunitatea a fost Mike Patton (ex-Faith No More) si casa lui de discuri, Ipecac Records, unde s-a incadrat intr-un colectiv propice si influent. Propice pentru ca mentalitatile de la Ipecac incurajeaza manifestarile ludice pe care le regasim in majoritatea artistilor islandezi. Influent pentru ca albumul Mugimama, is this Monkey Music? prezinta un Mugison masluit la nivel de studio, de la statutul sau original de folkist la unul mai marketabil, cu elemente electro, trip hop, vag indie rock. Transferul este usor de sesizat, avand in vedere ca majoritatea materialului de fata a fost publicat in prealabil, in forme subproduse - albumul este o compilatie tip best of, concisa si solida, din piese care inainte au fost disponibile in formate demo sau live, la care s-au alipit interludii pattoniene (muzicuta, ragaituri filtrate, prosteala computerizata) pentru a ridica materialul deasupra pragului cantitativ de jumatate de ora. Totusi, cele 9 compozitii propriu-zise ies in evidenta, construind o identitate puternica a artistului si evitand cu succes diluarea in ambalajul amintit.

 

Muzica reflecta fiecare pas sugerat de declaratiile autobiografice ale electro-trubadurului: Mugison sustine ca s-a apucat de compus piese atunci cand a realizat ca nu le putea canta corect pe ale altora. In cautarea verii a explorat cluburile englezesti, si-a facut relatii si rost de un laptop. Ramas fara bani de chirie, la indemnul pragmatic al unui misterios profet malaiezian, s-a intors acasa sa se insoare si sa inregistreze. Nevasta, muzicutza si batutul genunchilor au intrat rapid in schema ca artificii de productie si recuzita live. Concertele sale sunt cunoscute pentru frecventele crash-uri ale laptopului si treceri bruste din registrul electro in folk si invers, dupa circumstanta.