Folk-rock –ul britanic de inspiratie traditionala este reprezentat la sfarsitul anilor ’60 si inceputul anilor ’70 de trei trupe: Fairport Convention, Pentangle si Steeleye Span. Desigur, formatiile din aceasta zona sunt mult mai numeroase si, in functie de preferintele fiecaruia, un top al genului poate arata si altfel. Amazing Blondel, Magna Carta, Mellow Candle sau Agincourt sunt doar cateva alte nume importante in discutia noastra.
All Around My Hat este pentru Steeleye cam ce este Liege And Lief pentru Fairport sau, din alta zona, Wall-ul pentru Floyd. Intrunind atribute deopotriva valorice si de audienta, albumul comentat se situeaza pe repere standard, fapt care l-a trimis la vremea aparitiei direct in inimile fanilor si care il face astazi sa apara cumva anacronic. Rationamentul de mai sus trebuie pus in relatie cu trend-ul muzical actual, nu cu muzica in sine. Asadar, cei care doresc sa asculte astfel de “muzici” trebuie sa o faca de pe pozitia istoricului sau arheologului pentru a depasi problemele de interfata in ale sunetului. Ceea ce conteaza este muzica, motiv pentru care, credem ca in formula rearanjata, piesele albumului ar face fata (si) noilor vremuri.
Maddy Prior, Tim Hart, Robert Johnson, Rick Kemp, Peter Knight si Nigel Pegrum propun un album unitar, melodios cu un sunet curat si de larga adresabilitate. Lipsesc solo-urile “pentru cunoscatori” sau disonantele cu trimiteri metafizice. Totul este lejer, insa fara acea dulcegarie care sa trimita spre kitsch. In spatele pieselor sunt niste traditional-uri care au “suferit”, atunci cand a fost nevoie (in viziune Steeleye), modificari de structura.
Nimeni nu ar putea considera ca “Black Jack Davy”(1) a fost compusa/aranjata altcandva decat in anii ’70. Varful de lance este, ca pe intreg albumul, vocea cristalina difuzata de Maddy. Miza este accesibilitatea.
In “Hard Times Of Old England”(2) vocea si bateria sunt plasate in fata. Daca vocea este cool, nu acelasi lucru se poate spune despre baterie, al carei discurs simplist ii poate prinde pe adeptii noului curent al vremii, disco-ul, dar ii pierde pe cei obisnuiti cu ritmurile traditionale. Intr-o perspectiva temporala mai larga, linia ritmului apare cu atat mai mult de neinteles.
“Cadgwith Anthem”(3) propune un dialog coral, discret acompaniat spre final de hornpipe. Se pare ca astfel de piese sunt pe sufletul protagonistilor, care nu scapa nici o ocazie discografica de a le include.
“Sum Waves”(4) este un alt dans traditional aranjat in forma folk – rock a la Steleye Span. Pentru cei care nu sunt familiarizati cu genul, astfel de piese sunt ideale ca invitatii de initiere.
“The Wife Of Ushers Well”(5) adopta un mai pronuntat limbaj rock si aranjamente muzicale in care pe langa voci, instrumentele isi gasesc locul si dincolo de simpla acompaniere.
“Gamble Gold (Robin Hood)”(6) cauta aceeasi lejeritate care pare a fi dezideratul intregului album. Se pare ca in aceasta piesa, protagonistii au reusit sa-si atinga telul.
“All Around My Hat”(7) arata pe deplin calitatile vocale ale solistei, demonstrand in acelasi timp limitele conceptiei pieselor. Sunt atenuate o serie de calitati interpretative indiscutabile.
Monotonia ritmica a bateriei este “piatra atarnata de gat” a intregului album. “Dance With Me”(8) ar fi sunat, de exemplu, mult mai bine fara aportul percutiei (asa cum a fost facuta).
“Batchelors Hall”(9) incheie un album care poate fi ascultat fara dureri de cap, care nu ridica probleme, dar care este incarcat de spirit pozitiv si unde pot fi ascultate pasaje sonore interesante. Maddy Prior este una dintre solistele vocale britanice de marca ale vremii. Vocea sa poate fi motivul principal pentru auditia albumului ale carui virtuti, datorita profesionalismului celor implicati, nu se opresc aici.
Principalul motiv pentru care am ales o cheie negativa de prezentare a unui album evident valoros este ca lumea nu se rezuma la ceea ce este cuprins in jurul unei palarii, oricat de larga ar fi ea.
|
