Mai putin cunoscuta publicului larg, dar nu lipsita de calitati, High Tide este una dintre acele trupe pe care te bucuri ca le-ai descoperit cand considerai ca stii deja miscarea din rock-ul greu al anilor ’70. Dupa indelungi reprize de Led Zeppelin si Deep Purple, alternate cu Iron Butterfly sau Vannila Fudge, dupa descoperirile Sir Lord Baltimore si Kingdom Come (“trupa formata dintr-un om” dar si titlu de album al trupei Sir Lord …), High Tide poate deveni “raritatea” care incununeaza statutul de “cunoscator” al celui in cautarea unor astfel de confirmari. Cum discursul nostru se axeaza pe muzica, nu pe infierarea snobismului sau kitsch-ului de atitudine, vom continua recomandand albumul si trupa, care in fapt se autorecomanda prin calitate.
Nimic din ce se aude pe album nu este nou sub soare. Pot fi identificate multiple influente si idei preluate ca atare, dar totul este atat de bine cantat incat rezultatul poate fi salutat fara rezerve majore. Introdusa de un sunet fuzz-at de chitara, piesa “Futilist’s Lament”(1) deschide in forta seria “cantecelor marinaresti” (n.a. – shanty = cantec interpretat de mateloti, de obicei in cor). Sunetul heavy anunta in cel mai cinstit mod ce se va asculta in continuare pe album.
Timp de ‘9”07“, compozitia instrumentala “Death Warmed Up”(2) deruleaza o serie de idei muzicale pe cat de variate, pe atat de surprinzator aranjate. Virtuozitatea este unul dintre atributele de baza ale formatiei. Dar faptul intr-adevar remarcabil este ca inca de la primele sunete constituite intr-o fraza, se deschide o lume care incadrata in rock, nu se pierde intr-o masa de creatii reprezentative, ci isi etaleaza particularitatile punand accentul exact pe genul pe care-l reprezinta.
“Pushed, But Not Forgotten”(3) este o balada rock in care isi gasesc locul cateva acorduri “speciale” care pun o serioasa bariera celebrelor interpretari “de parc”. Nici prin garaje nu se prea folosesc “diminuatele” ori alte minunatii de tipul acesta. Vocea, vioara si alternanta slow – hard fac deliciul piesei.
“Walking Down Their Outlook”(4) reprezinta un exemplu potrivit pentru ideea de compozitie. Spunem “ideea” deoarece in numeroase cazuri nu exista asa ceva. Coerenta si concizia temelor secundare in raport cu cea principala demonstreaza ca finalitatea artistica precede la High Tide actul compozitional in sine.
In “Missing Out”(5), o alta lucrare de mari dimensiuni (‘9”38), se intampla mai multe decat in intreg rock-ul din sud estul Europei (exceptand desigur Romania, pe care daca am introduce-o in calcul nu s-ar schimba nimic). Nu vom insista asupra calitatilor pe care la are piesa, pentru a nu fi nevoiti sa ne repetam.
Ultimul titlu de pe album, “Nowhere”(6) este o (alta) demonstratie in forta privind relatia dintre ritm, modulatie, armonie si melodie. Gandirea “pe registre” (de frecventa) reflecta conceptia muzicienilor. O asemenea muzica nu poate fi interpretata cu succes daca nu este inteleasa.
Formatia este alcatuita din Tony Hill – chitara, voce; Simon House - vioara; Peter Pavli - bas; Roger Hadden – tobe. De remarcat la High Tide ca muzica nu are vreun accent sau iz intelectualist. Totul este firesc, chiar si micile bizarerii, incadrate (atunci cand apar) intr-un discurs muzical coerent. Viziunea de ansamblu si stapanirea deplina a procedeelor compozitionale la care s-a recurs, fac din piesele propuse ceva pe intelesul tuturor, in functie de cat poate intelege fiecare.
|
