Des visages des figures (2001)
17 Ianuarie 2007
de Doina Anghel |
Noir Desir este una dintre formatiile rock reprezentative ale scenei muzicale franceze. Inca de la debutul din anii ’80, influtentele stilistice ale trupei s-au conturat intr-o arie vasta (de la Jim Morrison, Velvet Underground, Sex Pisols, The Cure, trupa franceza - Le Téléphon, pana la Sonic Youth sau Fugazi).
Originari din Bordeaux, membrii formatiei - Bertrand Cantat - voce, Denis Barthe - baterie, Serge Teyssot-Gay chitara, Frédéric Vidalenc – chitara bas, care in 1996 va fi inlocuit de Jean Paul Roy – se impun atat pe plan artistic, prin inregistrari si o bogata activitate concertistica, cat si in ipostaza lor de militanti in diverse actiuni protestatare cu mize socio-politice (in speta proteste contra extremei drepte, a globalizarii, sustinerea pentru eliberarea Tibetului, militarea pentru drepturile emigrantilor etc).
Albumul Des visages des figures, a fost lansat intr-o zi cu un impact imens asupra intregii lumi: 11 septembrie 2001. Dupa o absenta de cativa ani (albumul anterior 666 667 Club aparuse in 1996, fiind urmat apoi de un album de remix One trip/One noise) grupul se reintregeste, apeland la doi producatori pentru a lansa Des visages des figures: americanul Nicholas Sansano (producator al unor trupe precum Zebda, Sonic Youth, Public Enemy) si francezul Jean Lamoot.
Realizat practic intr-o perioada de 20 de luni, intre Paris, Marrakech, Nîmes si New York, albumul reflecta depasirea unei crize de comunicare din interiorul grupului, propunand o abordare mai diversificata si, cu mici exceptii, o formula unitara .
Piesa de deschidere l’Enfant roi (1) marcheaza o prima diferenta fata de albumele anterioare – sound-ul e mult mai putin rock, cu insertii dintr-un amestec de blues si groove. O alta surpriza pentru fani o constituie vocea lui Bertrand Cantat, reconstruita in urma unei interventii chirurgicale, dupa o perioada de suferinta din cauza unor afectiuni ale corzilor vocale.
Le grand incendie (2) a suscitat o multime de comentarii, datorita vizibilei asocieri cu marele incendiu real ce a cuprins World Trade Center in urma atacului terorist. Atmosfera apocaliptica indusa de versuri si de muzica a fost indelung citata in diverse speculatii referitoare la un asa-zis caracter premonitoriu al piesei.
Le vent nous portera (3) a fost piesa lansata ca single, in august 2001 si constituie o nota aparte fata de restul albumului, fapt datorat in mare masura chitarii lui Manu Chao, cel care sustine linia melodica a piesei, precum si interventiei saxofonistului maghiar Akosh Szlevenyi, un mai vechi colaborator al trupei.
Des armes (4) este o piesa construita pe textul lui Léo Ferré, sustinuta de o orchestratie complexa. Poezia, puternic militanta este in deplin acord cu pozitia protestatara a grupului. In l”Appartement (5), accentul este pus pe lirism si pe intimitate, surprinzand prin accentele “acute” ale vocii solistului. In Des visages et des figures (6) se remarca jocurile de cuvinte, textul subtil fiind mai mult recitat decat cantat: “Des visages, des figures / Dévisagent, défigurent…”
In schimb, urmatoarea piesa Son style 1 (7) dinamizeaza puternic stilul mai calm al albumului, prin ritmul alert, debitul accelerat de recitare a cuvintelor si accentele parodice ale textului. Son style 2 (8) se reintoarce la lirism, un cantec scurt, simplu si concentarat.
A l’envers, à l’endroit (9) e un exercitiu meditativ despre un monde à l’envers, despre conflicte, alienare si era tehnologica. Lost (10) reia tonul protestatar, sustinut de chitara agresiva si bateria dezlantuita, un ton contre prin excelenta, ce defineste stilul celor de la Noir Desir: “Lost … Dans la paranoïa / Dans la schizophrénia / Un maniacopéra / Pharmacopérave”
Bouquet de nerfs (11) contine un dialog echilibrat intre voce, chitara solo si o orchestra de coarde, construit pe fondul unui text situat parca intre o incantatie postmoderna si o autoreflexivitate acuta.
Ultima piesa Europe (12) este o constructie ampla, cuprinzand 23 de minute de “work in progress”, sustinut de saxofonistul Akosh Szelevényi si de textul sacadat, recitat impreuna cu Brigitte Fontaine. Piesa a fost conceputa la sfarsitul a trei ore de experiment si de improvizatie, plecand de la un acord de chitara a lui Serge, dezvoltandu-se apoi intr-o avalansa de cuvinte taioase, ce reflecta, ironic aproape toate aspectele civilizatiei europene actuale: “Acum muncim pentru Europa si deci, pentru intreaga lume… O lume plina de “producatori si de consumatori”, o Europa in care “Franta este, totusi, regina branzeturilor…”
Activitatea grupului Noir Desir s-a oprit pentru o perioada nedeterminata, in urma unui incident sumbru, petrecut in 2004, la Vilnius, cand Bertrand Cantat a fost condamnat la opt ani de inchisoare, ca pedeapsa pentru nici mai mult nici mai putin decat « uciderea involuntara » in urma unor lovituri aplicate (!) partenerei sale, actrita Marie Trintignant… Simpatia de care se bucura grupul se pare ca nu a fost stirbita de tragicul eveniment.
Am avut ocazia sa constat pe viu ce inseamna l’esprit protestataire, in Paris, unde populatia se aduna cu mic cu mare pe strazi sa protesteze, sa militeze, sa comenteze, sau pur si simplu sa observe micile sau marile evenimente cotidiene. Poate e o caracteristica genetica (gauche-ista sau de centru-stanga) sau doar o inclinatie spre militantism… de toute façon. Acolo un protest izolat, de strada, se (mai) poate transforma intr-o miscare de masa.
|
