Interesat de alte sectiuni?
 Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Progresiv & Experimental
Metal, Punk si subgenuri
|
|
 |
Cred ca intrebarea care m-ar incuia pe mine cel mai mult ar fi "care este albumul rock care ti-a placut cel mai mult?". Daca cineva m-ar intreba de jocuri pe calculator, nu as ezita: Thief. Cel mai frumos oras? Sigur, Heidelberg. Cel mai haios film? (Aici as da la balotaj pe Nea Marin miliardar si Operatiunea Monstrul). Cel mai bun fotbalist roman? Nici nu discut: Dobrin. Cand vine de albume rock, reactionez ca un software intrat intr-o bucla infinita. Daca as avea un ecran pe frunte, probabil as afisa celebrul ecran albastru. Cum dracului sa aleg albumul rock care mi-a placut cel mai mult? Orice as nominaliza, tot trebuie sa las departe un The dark side..., un The years of decay, Master of puppets, Arise, Seventh son..., Spiritual healing si lista ar putea continua cu inca vreo duzina de titluri, despre fiecare in parte parandu-mi-se o blasfemie sa spun ca "nu e cel mai bun". Daca cineva vrea sa complice ecuatia, e suficient sa generalizeze un pic intrebare, pentru a permite si unora ca Dummy-ul lui Postished sau Dig that groove-ul lui Toy Dolls sa-si bage coada. Dar credeti-ma, nu e nevoie, e destul de complicata si asa.
Dac-ar fi ceva despre care as putea scrie aici, ar fi despre albumul care a avut impactul cel mai mare asupra mea Beneath the remains, pe care l-am cumparat cu ocazia "pelerinajului" la Rock '92. La momentul respectiv, Arise-ul baietilor brazilieni deja ma impresionase la modul ca din momentul cand l-am ascultat pentru prima oara - iarna 1991 - am inceput sa declar ca "sunt fan Sepultura" (hehe, poate a contat si faptul ca a fost prima caseta "originala" pe care am avut-o; ghilimelele sunt acolo pentru ca era vorba de celebrele poloneze de 500 de lei, bani care pentru bugetul meu de licean provincial reprezentau ceva...).
Imi aduc aminte ca ieri: am insfacat caseta de la taraba de la Romana si am dat fuga la niste rude de pe Maria Rosetti sa o probez. Oameni cosmopoliti (magnetofon Maiak, casetofon + amplificator JVC, boxe de un metru), dar totusi pensionari. Asa ca am pus castile, ca sa nu faca infarct. Infarct in schimb era sa fac eu, dupa ce s-a terminat intro-ul. Si, vorba aia, stiam la ce sa ma astept. Am ascultat avid primele doua piese, am zis un UAU uimit si am zbughit-o pe usa, ca ma grabeam sa nu intarzii (pe atunci nici nu stiam unde sunt Arenele Romane). Ce Survolaj, ce Altar, ce Gillan? Din tot festivalul imi aduc aminte doua lucruri: ca a trebuit sa treaca doua zile ca sa-mi fac curaj sa-mi sarut prietena si ca ardeam de nerabdare sa ajung acasa sa ascult ALBUMUL.
La liceu, pe cunoscuta filiera "iti dau versurile de la Master plus Arise si le vreau pe alea de la Beneath", am facut rost de texte. Nu stiam engleza atunci (iar Zdob si Zdub nu se formasera, ca sa ma etalez cu rusa), asa ca am stat cu dictionarul langa mine cam o saptamana, pana am reusit sa le dau de cap. Si asta in conditiile in care Max & Co nu s-au spart in figuri cu metafore, formulari rare si aluzii subtile. Pe masura ce treceau zilele, descopeream inmarmurit cataclisme nucleare, atitudini rebele, tristete, alte atitudini rebele, revolta, si mai multa revolta. Si manie. In plus, marea surpriza (pentru mine) ca baietii astia din jungla chiar aveau de spus ceva, nu erau numai "ragetele alea" (am incheiat citatul tatalui meu) care constituiau cliseul death metal-ului.
Impresia puternica mi-a fost definitiv fixata cateva luni mai tarziu, cand am vazut pe o caseta video secvente de la primele lor concerte live din Europa (mai exact reactia fanilor), plus interviuri cu trupa. Vai ce tineri erau! In timp, am aflat destul de multe despre ce reactii a starnit acest album la vremea lui. Poate nu cel mai bun produs Sepultura, dar in mod sigur ACEL produs care a facut diferenta dintre o obscura gasca de provincie si unii din titanii metalului (care, spre marea lor cinste, au confirmat asteptarile si au ridicat stacheta - sau macar au mutat-o in alta directie - odata cu fiecare album. Sepultura a avut inspiratia de a nu fi un alt Overkill).
Cu timpul, mi-a fost dat sa ascult multe alte produse care frizeaza exceptionalul. Dar deja la vremea respectiva eram "curva batrana", stiam la ce sa ma astept, vedeam lucrurile cu ochii deja formati (ma rog, urechile...). Nu am mai avut parte niciodata de amestecul acela bine dozat de surpriza, incantare si incitare pe care l-am trait ascultand primele doua piese la JVC-ul acela de pe Maria Rosetti...
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
