Stiu, este doar Rock and Roll, dar imi place. Acest album, in mod surprinzator “s-a gasit” (de cumparat) in comertul socialist la sfarsitul anilor ’70, ca si Dark Side of the Moon (Pink Floyd) sau Back in Black (AC/DC), toate trei produse in India, sub licenta, dar avand copertile originale. Poate chiar copertile, care se deosebesc de majoritatea aparitiilor vremii, au constituit pasapoartele de intrare pe calea importului a amintitelor discuri. In cazul Rolling Stones, imaginea Pop Art a lui Guy Peellaert, infatisandu-i pe protagonisti printre adolescente izocefale, cu siguranta a fost perceputa de cenzori drept o realizare naiva, ignorandu-se aspectul posibilei iconografii de liturghie neagra , despre care povestesc flyer-ele catolice impărtite cu ocazia concertelor Stones.
Albumul s-a raspandit in cele mai diverse medii in Romania, ajungand sa circule intens prin schimburi sau vanzare – cumparare, la cote destul de mici de pret, determinate chiar de larga raspandire. Informatiile generale care se vehiculau despre Stones erau puternic relationate cu Beatles, finalitatea conducand spre ideea ca unii au ales sa fie “baieti buni”, ceilalti rai. Din muzica nu se prea intelegea in ce consta rautatea, dar licenta a prins totusi.
Albumul, care marcheaza momentul despartirii de Mick Taylor si intrarea oficiala in trupa a lui Ronnie Wood, a urcat pe #1 in Statele Unite si pe #4 in Marea Britanie. In cartea "It's Only Rock And Roll: The Ultimate Guide To The Rolling Stones" scrisa de Karnbach si Bernson, am gasit informatia ca David Bowie a participat si el la imprimare. Charlie Watts nu a “batut” pe album, fiind bolnav. Cel care se aude la tobe este Kenny Jones.
Mick Jagger a amintit despre componenta chuckberry-sta a LP-ului, punctand faptul ca ceea ce au realizat cu aceasta ocazie a fost totusi un “amalgam original”. In viziunea lui Mick, artistii din toate domeniile incep prin a imita pe cineva, cei care au ceva cu adevarat de spus ajungand sa se impuna noilor generatii mai presus de modelele initiale.
Albumul debuteaza provocator cu “If You Can't Rock Me”(1) pentru a intra pe coordonate “clasice” cu ”Ain't Too Proud To Beg”(2).
“It's Only Rock 'N Roll (But I Like It)”(3), care a si imprumutat titlul albumului, este una dintre cele mai vehiculate sintagme legate de Stones.
Atmosfera din “Till The Next Goodbye”(4) si “Time Waits For No One”(5) creaza o stare emotionala aparte, intr-o directie indepartata de perioada 1968 – 1972, considerata de o buna parte a fanilor drept varful de lance al creatiei trupei.
In acest context, “Luxury”(6) pare o intoarcere la principiile consacrate, dar balansul din “Dance Little Sister”(7) demonstreaza ca la o formatie cum este Rolling Stones orice nota cantata suna inedit.
“If You Really Want To Be My Friend”(8) si “Short And Curlies”(9) pot trece doar drept alte piese Stones, dar ascultate cu atentie demonstreaza ca au captat spiritul aparte al perioadei in care au fost compuse. Entuziasmul colaborarii cu Ron se simte, asa cum se simte si regretul despartii de Mick (Taylor). Aceasta este, in viziunea semnatarului, ceea ce face din It’ s Only … un album unic.
Nostalgia atinge cote de alerta in “Fingerprint File”(10), dar (din pacate) albumul se sfarseste si nimic din ce va urma nu se va asemana cu ceea ce a fost ascultat pe albumul ’73 – ’74.
Principala calitate a albumului It’s Only Rock’n Roll este ca poate placea teoretic oricarui om deschis spre orizonturile rock; cunoscator sau ignorant, initiat ori novice, vesel sau trist precum “caprioara ratacita printre munti” comparata in versurile unui cantec (pretext pentru cersit) cu copilul care nu are parinti. Imi aduc aminte ca in liceu ii puneam la telefon prietenei de atunci “Time Waits For No One” si “Fingerprint File” lipind receptorul de boxa cea mai apropiata. Ii spuneam ca este vorba de ceva hard, reggae, blues, balada … genuri derivate din Rock and Roll – si parea fericita.
|
