 |
Industrial Zen (2006)
12 Mai 2008
de Mihai Plamadeala - Muzician Nomen Est Omen |
Industrial Zen reprezinta o combinatie de jazz cu power house. Dupa alte criterii de evaluare este vorba despre eclectic fusion; jazz electric pus pe ritmuri indiene sau industrial raga jazz - rock, insa indiferent de terminologie, putem spune fara a gresi ca avem de-a face cu o rezultanta update-ata a povestilor Mahavishnu Orchestra & Shakti.
Alaturi de John McLaughlin - voce, chitara, chitara fretless, programming, drum programming, pe album apar Shankar Mahadevan - voce; Eric Johnson - chitara; Ada Rovatti, Bill Evans saxofon soprano si tenor; Gary Husband - keyboards, tobe; Otmaro Ruiz - synthesizer; Hadrien Faraud, Tony Gray, Matthew Garrison chitara, bas; Mark Mondasir, Dennis Chambers, Vinnie Colaiuta - percutie; Zakir Hussain - tabla; Marcus Wippersberg - drum programming. Limitele interpretative ori conceptuale au fost total abolite de echipa muzicala enumerata. Individualitatea fiecarui protagonist se pastreaza in contextul ansamblului.
Una dintre nenumaratele calitati ale lui John McLaughlin este ca reuseste sa nu se repete, ramanand in acelasi timp el insusi. Pe Industrial Zen "se ocupa" atat de chitara cat si de programare de ritm sau armonie. Cu toate acestea, nu a renuntat complet la "atingerea umana" in favoarea tehnologiei, fie ea chiar controlata.
"For Jaco" (1) si "Just So Only More So"(4) beneficiaza de sax -ul lui Evans, care trimite spre atacul lui Miles Davis din perioada electrica. Amintirea lui Jaco Pastorius este evocata īntr-o maniera a la Weather Report. Orchestratia amintind de Joe Zawinul este o dovadă ca McLaughlin nu se fereste de citate muzicale sau de tusa altui mare maestru.
"Dear Dalai Lama"(6) si "Wayne's Way"(3) beneficiaza de o alta saxofonista de exceptie, Ada Rovatti. Fireste, piesa din urma este un tribut pentru Wayne Shorter. Aici Ada, care canta in principiu la tenor, interpreteaza si o linie de sopran.
Pe "New Blues Old Bruise"(2), "To Bop or Not to Be (For Michael Brecker)" (5) si "Senor C.S." (7) ritmul electronic se imbina cu percutia clasica. Tabla lui Zakir Hussain sau tobele lui Vinnie Colaiuta se pliaza magistral pe schemele ritmice gandite de McLaughlin si Wippersberg.
"Mother Nature"(8) continua ideatic linia Shakti ("Natural Elements"). Estul si vestul se intīlnesc intr-o muzica eclectica, sofisticata, care fiind plina de substanta poate aparea celor neavizati mult mai simpla decat este.
Oricat s-ar vorbi despre un album McLaughlin, cuvintele raman simple notiuni in fata evidentei date de muzica insasi. Un astfel de demers, desi este in esenta intelectual, nu poate fi cu adevarat inteleas decat cu sufletul. Cei care nu au resorturile interioare pentru asa ceva, nu pot fi atinsi, decat de miscarea degetelor pe griff, atitudinea cinetica a muzicienilor sau identificarea seaca a regulilor muzicale ocolite in mod deliberat de oameni care, prin ceea ce fac, impun exceptia in noi reguli.
|
