Muzici si Faze - prima pagina Motto Agenda Editoriale Interviuri Concerte Alte articole Legaturi Info Despre noi Contact


Faust

1971 Faust
1972 So Far
1973 Faust Tapes
1974 Faust IV
inapoi la progresiv & experimental

Interesat de alte sectiuni?
Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Metal, Punk si subgenuri


Progresiv & Experimental

Aera
Affinity
After Crying (Hu)
Ahora Mazda
Albatros
Amazing Band
Amon Duul
Amon Duul II
Areknames
Ash Ra Tempel
Brian Eno
Can
Caravan
Chrysalide
Cressida
Cryptic Vision
Curved Air

Eloy
Emerson Lake & Palmer
England
Faust
Flamengo (Cz)
Frank Zappa
Fruupp
Fuchsia
Galahad
Genesis
Gentle Giant
Ghostigital
Gracious
Green Milk From The Planet Orange
I Giganti
In Spe (Estonia)
Jade Warrior
Jadis
Jethro Tull
John McLaughlin
Khan
King Crimson
Klaus Schulze
Kluster
Kraftwerk
Laurie Anderson
Magellan
Marillion
Mostly Autumn
Nektar
Nice
Niemen (Pol)
Pekka Pohjola
Peter Gabriel
Pink Floyd
Polytoxicomane Philarmonie
Poor Genetic Material
Popol Vuh
Procol Harum
Quintessence
Renaissance
Richard Wright
Rick Wakeman
Robert Fripp
Robert Wyatt
Roland Kovac New Set
Sebastian Hardie
Stud
Tangerine Dream
Thee Maldoror Kollective
Third Ear Band
Titus Groan
Tomita
Tortoise
Tuxedomoon
UK
Ulver
Van der Graaf Generator
Vangelis
Yes
Yezda Urfa
Zenobia
Horia Diaconescu So Far (1972)

05 Martie 2004

de Horia Diaconescu

Faust - So Far
Primul Faust va ramane in istoria rockului drept unul din cele mai agresive debuturi. Nu atat prin nonconformismul abordarii sonore, cat prin absenta unui public potential receptiv. Respins chiar si de cercuri indraznete de rock progresiv, ideile albumului vor fi recuperate ani mai tarziu, odata cu Throbbing Gristle, Test Dept. si in genere toate acele proiecte de performance/experimental/punk art ale anilor ’80. Faust s-au trezit ca dupa un material ca acesta, continuarea sa in forme si mai personale sau abstracte, risca sa transforme demersul artistic intr-un monolog.

Provocarea a ramas insa. Cum sa realizezi o muzica nonconventionala si incitanta pe plan imaginativ, pastrand o nota de accesibilitate si comunicabilitate? Raspunsul pe care inteleg ca l-a dat Faust a fost prin cresterea stimulilor si a elementelor de sugestie. Muzica de pe So far este mult mai apropiata de rockul psihedelic (cu influente folk sau retro), iar discursul sonor este amplificat de cel vizual. Coperta neagra, din nou un avertisment ca propria imaginatie ramane singurul sprijin, va fi completata de noua lucrari ale graficianului modernist Edda Kochl, realizate special pentru fiecare piesa Faust. Nu este clar, insa, daca tablourile au fost inspirate din muzica, sau muzica din tablouri, sau daca au fost elaborate impreuna ca parte a unui efort artistic comun (asocierea pictura/muzica o vom mai intalni la Robert Fripp sau Brian Eno, de exemplu, in compozitii sau albume dedicate unor tablouri). In orice caz, cele doua componente sunt inseparabile, iar piesele nu trebuie audiate fara vizualizarea graficii Eddei Kochl si nici viceversa. Acolo unde compozitia va castiga in muzicalitate, dand senzatia asimilarii si ascultarii cursive, imaginea va opune scene ce trebuiesc citite prin limbajul picturii. Eventual privite si lasate sa lucreze la nivel de sugestie.

Ma gandesc la cele doua piese monstru – No harm si Mamie is blue - unde ai sentimentul unui val de asalt asupra creierului, senzatia ca ai nevoia sa respiri si sa iti deratizezi mintea. No harm (10 min) aminteste de Can – perioada Malcolm Mooney, cu o ritmica narcotica si un cor de incarcerati psihic ce se manifesta pana la paroxism. Un singur vers este repetat, care va deveni invocatia dadaista care obsedeaza fiecare fan Faust: “daddy, take the banana, tomorrow is Sunday!!!”. Piesa nu poate fi receptata fara imaginea umbrei care acopera trupul unei tinere si a mainii imense ce va atinge fesele ei. Ranjetul surprins de marginea tabloului nu lasa vizibil chipul pericolului. Ma intreb oare daca nu cumva aceasta prezenta este protectorul. Iar eu, privitorul, devin agresorul in fata caruia tanara se retrage speriata. Poate ca ea exista acolo ca obiect al propriei mele perversiuni.

Mamie is blue
– o piesa “grea”, la propriu, un mix de industrial si noise-jazz-rockul Soft Machine (aminteste de We did it again de pe albumul Noisette, 1970) – ar putea fi proiectia unui cosmar catre starea de veghe. In imagine – inghesuit sub picioarele unei femei mature - un chip de tanar, disproportionat fata de dimensiunile din tablou, cu un rictus suferind inlemnit ce aminteste de coperta primului King Crimson. Ascultam odata albumul la casti, rasfoind bookletul, si ochii mi-au ramas pironiti pe acel chip. Aveam senzatia ca ma sufoc, ca fac parte dintr-un circuit bizar al privirilor din care nu pot evada. Ca trebuia sa suport seninatatea cu care ea ma fixeaza, in timp ce eu vedeam acel cap imens torturat care o urmareste. Oare ce caut eu la mijloc?

Tablourile I’ve got my car and my TV, Picnic on a frozen river si Me lack space aduc in atentie imaginea in imagine. Ideea ca nu exista bariere si totul trebuie privit ca o fantasma, iar fantasmele pot fi explorate in orice sens. Ma gandeam ca persoana ce apare intoarsa pe ecranul televizorului as putea fi chiar eu filmat din spate, iar glontul femeii ce ma ameninta cu pistolul va strapunge ecranul, conectand astfel cele doua planuri ale tabloului. Iar eu unde ma aflu pana la urma!?…


 Tablou in tablou?
 


01 Ianuarie 2006

Recomandare online-shop



Inapoi Home Inceputul Paginii
Muzici si Faze - click pentru prima pagina

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a materialelor fara acordul scris al
proprietarilor sitului. Copertile si alte lucrari grafice prezentate, proprietate
intelectuala a caselor de discuri sau autorilor, sunt folosite in scop informativ.

Materialele se afla sub copyright Muzici Si Faze © 2002-2015

Muzici si Faze - click pentru prima pagina