Interesat de alte sectiuni?
 Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Metal, Punk si subgenuri
Progresiv & Experimental
|
|
 |
Ioan afirma ca Future days (1973) pune punct kraut-rockului. Daca afirmatia este destul de subiectiva, mai putin speculativ ramane faptul ca Faust IV constituie unul din epiloguri. IV a fost privit atat ca un compromis comercial (sic!) al trupei, datorita contractului cu Virgin Records, cat si drept albumul de maturitate – opinie la care subscriu. Ambele viziuni rezulta din renuntarea in buna masura la disonante, masinarii si electro-socuri in avantajul (chiar si in detrimentul) muzicii. In fine, a ceea ce vedeau kraut-rockerii drept muzica! Ideea e ca Faust nu se mai "joaca" in mod experimental, compozitiile fiind mult mai compacte si coerente, integrarea zgomotelor, colajelor si a altor ciudatenii industriale, facand parte dintr-o viziune muzicala coerenta.
De ce epilog?! Pentru ca albumul reia teme tipice rockului german, intr-o atmosfera de “witz” romantic. O combinatie de kraut-pesimism si (auto)ironie, polarizata de infernala piesa de deschidere - Krautrock - si de ciudata balada noise-folk - It’s a bit of a pain.
1. Krautrock proiecteaza o mini-istorie a genului – o cacofonie care se metamorfozeaza timp de 12 minute plamadita din:
a) haos… zgomote incoerente, chitari distorsionate… Amon Duul I;
b) sintetizatoarele pulseaza aleator, sunetele se leaga, se stabilesc treptat unele conexiuni. Inca exista o singura supa sonora, potentatoare de viitoare energii. Apar scurte pasaje ample, orchestre confuze, se trece catre lumea astral-gotica Amon Duul II, amalgamul se ordoneaza ritmic;
c) basul devine metronomic, creaza o stare expectativa de continua ascensiune, pentru ca bateria sa fie nascuta intr-un fine, la fel de metronomica (Can). Apar subtile insertii electronice. Sectia ritmica actioneaza ca un “logos spermaticos” generator de viata, de marunte protuberante care populeaza piesa;
d) ...ce devine o adevarata calatorie transcendentala intru cucerire… Ash Ra Tempel
e) Faust isi pun in functiune generatoarele de convulsii. Egoism!? Sau doar simpla asumare concluziva a rolului de apologet al haosului. A carui contemplare a fost promovata de kraut-rock. Piesa acumuleaza tensiune, alternand intre zgomote si vagi distorsiuni melodice. Fara a avea insa un final. Poate ar fi fost prea banal sa ucida totul intr-o apocalipsa. Piesa ar fi echivalat cu o descriere. Nici un pasaj echilibrat (a la Popol Vuh de exemplu) nu ar fi fost cea mai inspirata alegere. Faust aleg ambiguitatea, pastrand toate starile acumulate. Contemplarea miroase a varza acra (kraut), ceea ce ne duce la urmatorul moment:
2. The sad skinhead. Dupa ce 12 minute ne-am afundat in incercarea de a sonda diverse mistere, un scurt moment a la Zappa.
3. Jennifer, piesa unui amor ciudat. O dragoste perversa recitata robotic de cel care a ramas paralizat pe vesnicie: “Jennifer, your red hair’s burning”. Final mecanizat, coruri atrofiate si urlete!!! Outro pe pian, exuberant, usor comic, apoi enervant. La fel ca si unele amoruri.
4. Just a second - intro vibrant, 100% kraut-rock, solo de chitara ce sugereaza improvizatia. Genul de piesa care se canta live 20 de minute in transa. Pe la mijloc Faust dau drumul electro-fazelor, opresc muzica, apar pianuri din neant, chitari abisale si totul se scufunda. Just a second = mai dati-ne o secunda sa ne rezumam ideile.
Fata B a vinilului marcheaza o trecere catre lumi mai pamantesti, cu un usor parfum retro ce anticipeaza un Amon Duul II Made in Germany (1975). Poate o impacare fortata cu neputinta... "It's a bit of a pain, to be where I am, but it's all right now"... cu un zambet amar. Giggy smile este un prog-rock clasic, avand in prim plan pe Gunter Wüsthoff (saxofon) si Hans-Joachim Irmler (claviaturi), reusit, dar care pune problema adecvarii in constructia materialului. Simpla chestionare ne introduce insa si mai adanc in atmosfera.
Lauft... Heisst das es lauft oder es kommt bald... Lauft (sau mai simplu Run) este o bucata folk-rock ce nu iese in evidenta, dar rolul ei este tocmai acela de a nu fi vizibila, de a ne pregati pentru finele albumului: It's a bit of pain, un alt "moment folk", contaminat insa de suieraturile sintetice ale lui Gunter, tipul de compozitie pe care poti sa o etichetezi: “incurabili, da bai… astia sunt Faust!!!”
01 Noiembrie 2003
Recomandare online-shop
09 Noiembrie 2003
Ioan Cora
Nu as fi remarcat aceasta piesa (It's a bit of a pain), daca nu mi-ar fi semnalat-o Horia. Este exact genul ce necesita ascultari indelungate... genul de "melodie" ce se deschide greu... Dar ce explozie! Am fost oarecum bulversat sa descopar ca o piesa - hai sa-i zicem folk - poate fi transformata intr-un mod atat de radical de un sintetizator. E ca si cum spiritul hippy al anilor 60 a fost "contaminat" de urbanism. Sau mai bine spus simti ca prin mijlocul pajistei cu flori trece un tren accelerat. Muzicienii sunt "hipiotii" ce canta pe pajiste fara sa fie deranjati de zgomotul urban (trenul). Dualitatea flower-power/citadin nu mi-a fost dat s-o intalnesc atat de bine reprezentata la nici o alta trupa a acelor vremuri. Se parea ca aceasta ar fi linia ce o va urmari muzica underground. N-a fost asa...
Mesajul piesei m-a dus cu gandul la o intamplare petrecuta cu cateva zile in urma in primaria sectorului 5. De fapt mint... Melodia era cea care ma urmarea... faza a aparut ca o completare a gandurilor mele. Intrasem in biroul de evidenta nasteri, am depus actele si am fost poftit sa astept in fata usii. M-am asezat pe un scaun si am citit ce scria pe biroul de vis-a-vis: DECESE...
It's a bit of a pain, to be where I am, but it's all right now...
|
