|
A Natural Disaster (2003)
12 Februarie 2004
de Ioan Cora |
Mi-ar fi placut sa pot spune ca-mi place acest album. Nu pot spune nici contrariul. Sunt convins ca m-ar putea "prinde" in niste momente de melancolie sau de nostalgie. Dar parca chestia asta mi s-a intamplat acu' cateva zile!? Am dat drumul la A natural disaster si dupa trei piese mi-am dat seama ca e vorba de o muzica ce ma goleste in sensul negativ al cuvantului. Ce naiba?! Chiar nu-mi mai spune nimic muzica astora? Am reascultat Eternity si efectul a fost tot de "golire". Un efect asemanator, insa, cu scurgerea nisipului intr-o clepsidra. Mai pe scurt: o golire ce inseamna pana la urma ceva. Chestia asta nu s-a intamplat in nici un chip cu A natural disaster.
Anathema impreuna cu Tiamat s-au folosit din plin de umbra monstrului Pink Floyd. Prey-ul lui Tiamat m-a facut sa-l tot reascult si chiar sa apreciez influenta umbrei. La Anathema am trait sentimentul ca imi pierd timpul cu prostii in loc sa ascult originalul. Este evident ca albumele preferate de Vincent Cavanagh sunt The Wall si Final Cut. Si aici vorbim de fapt de ascultatorul care a descoperit Floyd-ul prin intermediul produselor cele mai mediatizate ale trupei in care gradul de profesionalism si experienta timpului si-au spus de fapt ultimul cuvant. Iar Anathema incearca de ceva vreme sa se ridice direct la nivelul respectiv. E cam greu... E ca si cum m-as apuca sa joc baschet si as dori sa ajung direct la nivelul profesionistilor. Si nu vorbesc de antrenament sau maiestrie. Pur si simplu Anathema nu contureaza vreo idee artistica clara sau o evolutie ce m-ar face sa inteleg acest lucru. Mai mult decat atat, am descoperit piese ce incerca sa recreeze atmosfera albumelor anterioare. Cum ar fi: "Balance" vs Alternative 4 sau "Childhood dream" vs Eternity. Pana si vocea ce pana acum a crescut calitativ pare nesigura... dezorientata. Toate aceste lucruri puse cap la cap contureaza un album neinspirat, lipsit de nerv, plictisitor. Pana acum am spus ce nu-mi place. Si ce-mi place? Cred ca cea mai interesanta piesa de pe album este "Electricity". Singura piesa pe care n-au incercat sa dezvolte o idee (mica) la nesfarsit. Aproape patru minute de Anathema 50%.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|