|
The X Factor (1995)
05 Septembrie 2002
de Ioan Cora |
Am baut tot felul de porcarii. De la Saniuta pana la Vinul de masa (7 zile garantie). Dupa fiecare astfel de bauta ma trezeam cu o durere ingrozitoare de cap si o greata acuta. S-a intamplat ca intr-o seara sa ma intalnesc cu un prieten si sa bem o sticla de Jack Daniels. Ne-am simtit extraordinar……dar ma gandeam cu "groaza" la cum va fi dimineata. Si a venit dimineata…M-am trezit…si totul era OK. M-am ridicat din pat si am inceput sa merg prin casa. Aveam o senzatie extraordinara de liniste sufleteasca si aveam impresia ca toate lucrurile din jurul meu au o greutate bine definita….ca totul este asezat acolo unde trebuie…
Pot spune ca am aceeasi senzatie cand ascult albumul "The X Factor". E foarte ciudat ca acum, dupa atatia ani, sa ascult acest album si sa nu-l rejectez ca la vremea respectiva. Cum adica?? Iron Maiden fara Smith si Dickinson??? Nu se poate asa ceva!!. Eiiii uite ca s-a putut…si s-a putut intr-un mod onorabil.
Nu o sa mai intalnim ritm nebunesc de heavy sau "falsetto" tip Dickinson. O sa intalnim o muzica ce amesteca spiritul heavy cu melancolia. E greu de definit ce simt la ascultarea acestui album….e o senzatie de deprimare amestecata cu spiritul ambitios al lui Blaze Bailey. Am tupeul sa spun ca peste ani si ani "The X Factor" va fi considerat unul dintre momentele de varf ale trupei Iron Maiden. In acest moment suntem mult prea mult influentati de parerile altora…..
Au existat multe reprosuri vis-à-vis de acest album. Punctul slab (vazut de mine) consta in faptul ca e prea repetitiv. Se abuzeaza prea mult de refrene si de aici o calitate slaba a textelor. Poate si din cauza ca pe "The X Factor" se folosesc prea multe clisee.
Piesele mele preferate sunt: Lord of the Flies, The Aftermath, Judgement of Heaven si The Edge of Darkness. Recunosc ca ceea ce m-a impresionat cel mai mult este vocea. Ce ciudat!?
Ma vad in situatia "periculoasa" de a vorbi despre acest album intr-un mod mult mai "delicat" decat m-as fi asteptat. Parca aud pe cineva spunand: Ce aberant mai e si Ioan Cora!? "Desfiinteaza" marile albume Maiden si se poarta cu manusi tocmai cu ceea ce concureaza cu cea mai proasta creatie a lor….
LOL…Am un "feeling" ca "The X Factor" va avea un cuvant greu de spus cand se va vorbi de istoria trupei Iron Maiden…Nu acum!….mai tarziu…. P.S. In acest moment sunt "chinuit" de 2 lucruri: 1. Imi pare rau ca nu am fost la concertul Maiden din Bucuresti. 2. Imi pare bine ca ascult "The X Factor" si beau Jack Daniels…
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|