Interesat de alte sectiuni?
 Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Progresiv & Experimental
Metal, Punk si subgenuri
|
|
 |
Evolutia sound-ului nu-metal este legata in esenta de doi producatori: Ross Robinson si Brendan O'Brien. Robinson a stabilit standardele si a trasat cliseele inca de la aparitia genului, producand pentru Korn, Machine Head, Soulfly. Lucrurile pareau ca au ajuns la fundatura numarului redus de idei fixe promovat de acest gen, chiar daca vaca mai putea fi mulsa o vreme, avand in vedere orientarea declarata a celor de la Roadrunner Records spre sustinerea trupelor nu-metal si deschiderea MTV-ului odata cu promovarea albumului Follow the Leader. Ca masura oportunista, tema pedofiliei (care nu a fost gustata nici de pedofili, nici de victime) a fost infasurata in tifon si ascunsa sub o tematica cu priza asigurata, frustrarile adolescentului de rand. Niste miscari de trupe au avut loc in cosmetizarea nu-metalului care dadea semne serioase de oboseala. La acest moment sound-ul "a la Robinson" s-a dat la o parte si a fost randul lui O'Brien sa apese butoanele, odata cu lansarea celor de la Limp Bizkit. La reteta nu-metal s-a adaugat un element nou: DJ-ul. Acesta este si momentul unei scindari de opinii in sanul simpatizantilor, care au vrut cu orice pret sa delimiteze trupele consacrate de noul val, post-Limp Bizkit. Se vehiculeaza inca ideea ca trupe ca Soulfly, Korn, Machine Head ar intra la cross-over sau chiar hardcore, in timp ce nu-metalul ar exista abia de la Bizkit incoace. Mie unul ideea mi se pare proasta, cross-over fiind termenul lansat de presa americana, iar nu-metal fiind termenul lansat de presa europeana, ambele referindu-se la aceleasi trupe. Unde mai trebuie precizat ca termenul cross-over a fost folosit in istorie in multe cazuri, pentru muzica de fuziune intre mai multe genuri, ceea ce induce noi confuzii, deci sa ramanem la nu-metal, e suficient de usor de tinut minte.
Odata cu albumul Issues, ii gasim pe Korn intr-un moment de adanca frustrare: lipsa DJ-ului. In acelasi timp, ii gasim pe Korn intr-un moment de improvizatie salvatoare: apelul la producatorul Brendan O'Brien, inventatorului "noului val de nu-metal", daca mi-e permisa o formula aproape ridicola. Daca ar fi fost dupa mine, pe coperta lui Issues ar scrie "O'Brien featuring Korn". Avem aici acea categorie de album "overproduced" care suna minunat in studio dar e aproape imposibil de reprodus live. Productia capata in astfel de cazuri o valoare mult mai mare decat simpla facilitare a auditiei. O'Brien a revopsit cioara si a reusit sa faca din ea papagal. Trebui sa recunosc ca, dupa albumul de debut Korn, Issues este unul din albumele nu-metal preferate de mine (Life is Peachy este mai degraba EP decat album). Dupa dezamagirea cumplita cu Follow the Leader, vopsirea ciorii a fost o idee care m-a luat prin surprindere. Mai mult, albumul este realmente melodios, neobisnuit pentru un gen muzical provenit din hardcore si, prin urmare, axat pe sectia ritmica (aceasta caracteristica va deveni tot mai pregnanta odata cu noul val de trupe, Linkin Park, P.O.D. s.a.m.d.).
Straduinta celor de la Korn e rasplatita cu o noua rascruce in istoria muzicii. De la acest punct incolo nu-metalul devine apanajul MTV-ului si copiii din toate tarile lumii isi vor da mana ca sa cante aceste imnuri frustrante. Muzica a pierdut serios in maturitate si in complexitatea compozitiei, productia a devenit element determinant pentru calitatea pieselor, iar concertele incep sa aiba un usor iz de playback.
Probabil toate acestea suna ca reprosuri insa consider ca strategia a fost necesara si ca alta solutie nu exista pentru salvarea de la autoplagiere. Stiluri ca grunge-ul si glam rock-ul nu au avut noroc de o astfel de rasucire in mormant. Manifestul nu-metal lansat de acest album este probabil cea mai reusita piesa nu-metal a ultimilor 3-4 ani (si cea mai copiata piesa a genului), "Let's Get This Party Started!". De aici incolo, nu-metal e un gen care merge de minune la chefuri.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
