Interesat de alte sectiuni?
 Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Progresiv & Experimental
Metal, Punk si subgenuri
|
|
 |
Untouchables (2002)
24 Iulie 2003
de Aron Biro |
 |
Niste ani mai tarziu, avem albumul Untouchables, asteptat cu sufletul de gura din cate zicea presa. Sincer, nu cunosc pe nimeni care l-a asteptat cu sufletul la gura, dar o urma de curiozitate m-a incercat. Mediul nu-metal al momentului este unul excesiv de aglomerat si se pretindea ca Korn sa iasa cu capul deasupra gramezii, ori macar in lateral, cumva.
Korn sufera in continuare de pe urma lipsei unui DJ, cum sunt cei care au asigurat ridicarea pe culmi a unor Linkin Park sau Limp Bizkit. In aceste conditii, se descurca cum poate, cu artificii de productie. Nu e chiar acelasi lucru ca munca unui DJ, si diferenta se observa. Pe Untouchables, Korn da impresia ca ar vrea daca ar putea, pe prima jumatate a albumului, si ca ar putea dar nu vrea, pe a doua jumatate.
Conceptia generala a albumului ii pune pe Korn intr-o pozitie de "misfits". Nu-metalul propus de ei e prea dubios si incetosat pentru "target audience" si prea urat de cei care nu asculta genul, ca sa asigure o ocolire prin decor a trupei. Korn se vad inghesuiti intre stradania de a oferi piese cat mai accesibile si neputinta de a asigura o linie melodica duioasa, avand in vedere backgroundul lor de hardcore. In acest sens, Jon Davis falseaza fara jena la refrene si ma face sa-i dau niste buline favorabile pentru curaj. Sunt sigur ca printr-un artificiu de productie ar fi putut sa sune mai corect, insa optiunea de a-l lasa sa falseze contribuie la senzatia ca albumul este unul dubios. Mai mult, ma surprind apreciind unele din antifoniile respective. De regula refrenele sunt atent aranjate, sa ramana in mintea fanului. In momentul in care in minte se fixeaza un refren compus din falseturi si gatuiri de voce, ceva nu e in regula. Nu stiu daca sa zambesc sau sa zic ca e o reinventare a nu-metalului, acum cand standardele sunt refrene de inspiratie pop sau hip-hop. Alte elemente noi si dubioase, care sunt sigur ca vor trece neobservate, avand in vedere ca albumul nu s-a vandut prea bine, ar fi:
1.Albumul are atmosfera! E acolo o clapa sau un zgomot de fond de adanca si persistenta atmosfera. Nu stiu ce cauta clapele atmosferice in genul asta, dar cine stie?
2.Pe la mijlocul albumului Korn baga hardcore adevarat, apropiindu-se cu unele idei de Sepultura moderna si, datorita productiei, de Nine Inch Nails.
3.Albumul este destul de angoasant. Daca reteta lirica a genului impune cuvinte ca shit, fuck, faggot sau yeah, motherfucker, pe Untouchables nu prea avem asa ceva. Mult mai des se aud cuvinte ca sorrow, misery, embrace of death, alone.
4.Pentru prima data la Korn, avem chitara acustica, vezi piesa "Alone I Break".
5.Korn canta cu coruri de background vocals, incercand sa dea un iz bombastic unor refrene.
Remarcabila e piesa de final, "No One's There" care grupeaza cele mai multe din aceste bizarerii.
In concluzie nu exista nici o concluzie. Nu inteleg ce si-au propus Korn cu acest album. Bajbaie o vreme pe directia promisa cu Issues si, cand toate par clarificate, o da pe hardcore atmosferic cu versuri gotice. Nu sunt hotarat daca acest album denota confuzie totala din partea trupei sau intentia unei noi revopsiri a ciorii. Imi vine greu sa insist asupra albumului, fiind destul de obositor si lung, aproape 70 de minute(!). Probabil cel mai grav e ca nimanui nu o sa-i placa acest album. Nici macar mie. Este primul album nu-metal pe care nu-l inteleg si asta ma face curios. Poate asta a fost intentia trupei, sa sadeasca indoiala in suflete si sa faca lumea curioasa pentru viitor. Lumea insa s-a orientat spre ceva mai clar si nu mai prea gusta indoiala din suflet.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
