 |
Atom Heart Mother (1970)
15 Decembrie 2002
de Ioan Cora |
 |
Intelegerea acestui album s-a legat in mare parte de perceperea trecerii prin tranzitiile adolescent - tanar - matur. Adolescent fiind ascultam povestile maturilor despre viata lor de student (tanar). Primii pasi facuti prin facultatea din Leu (electronica) asteptau ca ceva sa se intample... ca toate acele povestiri cu iz semifantastic sa ma ia cu asalt.... In toti cei cinci ani petrecuti pe acolo n-am simtit nici un moment acea magie ..acel feeling de "tanar" nelinistit. Acum, in situatia de a fi om matur (sper..), m-am trezit vorbind celor din jur despre anii nebuni, despre faze, despre tot ce a fost frumos si urat in acea vreme. Cu anii tindem sa vorbim doar de ce e frumos (vai..! ce truism) si amplificam involuntar anumite aspecte ale intamplarilor. Si chiar incep sa cred ca totul a fost cu adevarat frumos... ca de fapt, de ce nu?, am trait si eu ca si alte generatii niste ani magici. Tristul adevar - cel putin asa vad eu lucrurile - este ca ca acei ani au fost cei mai putin urati..... Si, poate, muzica a indulcit cate ceva...
Am revenit la albumul despre care se vorbeste in motto. Problema a ce vrea sa comunice muzica primei piese (de peste 23 minute) a fost si este subiect de discutie pentru ascultatori experimentati de rock progresiv. Diferenta esentiala este ca Atom heart mother nu incearca sa comunice ci sa sugereze. Iti da, eventual, cateva puncte de sprijin pe care tu poti sa-ti brodezi propria poveste. Chiar si numele piesei a fost ales la intamplare (Gilmour a vazut titlul unei stiri din ziar despre o mama cu inima artificiala). Coperta face parte din aceasi familie a elementelor de sugestie. La ce te gandesti cand vezi o vaca? La o digestie perpetua... la un intestin urias.... Cei de la Pink Floyd au spus ca au vrut sa prezinte ADEVARATA vaca. Ramane sa intelegi ce vrei...
Amestecul de rock si orchestra se imbina la un nivel acceptabil. Dar ce prostie am mai spus aici? Cine a mai auzit de amestec care sa se imbine? Asta este si punctul nevralgic de pe Atom heart mother. Neputinta instrumentelor traditionale rock de a se ridica la nivelul de exprimare a unei orchestre au facut ca, de multe ori, sa traiesc momente de 'goliciune' muzicala. Poate singurul defect.....
Urmatoarea piesa -"If" - semnata de Waters dezvolta o tema mediocra de pe More (imi scapa acum piesa). Cosmetizarea - reusita dealtfel - ne duce cu gandul (din nou) la era de glorie Floyd. Deja Wright si Gilmour devin cuminti - vezi "Summer '68" si "Fat old sun". Si de ce sa nu spunem ca, poate, aceasta asa zisa cumintenie a fost posibila si prin asistenta inginerului de sunet... nimeni altul decat Alan Parsons (Alan Parsons Project).
Ultima piesa fiind de altfel o oda adusa micului dejun psihedelic al lui Alan "Alan's psihedelic breakfast'. Din punctul meu de vedere una din cele mai nastrusnice piese Floyd. Am ascultat-o intotdeauna cu placere si cu o pofta de oua prajite, ceai...si alte cele... Doar asta e psihedelismul ? Nu? In adolescenta n-am inteles nimic din acest album. Lasa...! mi-am zis....in cativa ani se vor clarifica lucrurile... Prin facultate ma intalneam cu prietenii la Micutu acasa si din cand in cand mai incercam un Floyd.. Daca se mai gasea si o sticla de Florentino (prin 92 93 era cea mai ieftina bautura; semana cu vermutul) ne simteam minunat. Chiar acum ascult Atom... si imi dau seama ca doar atunci - la Micutu - m-am prins cum trebuie ascultata muzica cu vaci pe coperta.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
