Iris este una dintre cele mai longevive formatii romanesti. Daca luam in calcul si factorul "continuitate" putem plasa fara nici o grija trupa in fruntea unui clasament alcatuit pe acest criteriu. Aparuta in anii '70, intr-o cu totul alta idee si cu exceptia bateristului Dumitrescu intr-o componenta diferita de cea (constanta!) din ultimii cincisprezece ani, Iris avea sa-si transforme numele in renume de-abia in anii '80, odata cu cooptarea solistului vocal Cristian Minculescu, un adevarat "varf de lance" al intregului rock autohton de la inceputurile sale pana in prezent (si prin extensie cata vreme se va vorbi despre rock-ul nostru).
Dupa participarea pe un LP colectiv cu piesa "Corabia cu panze" avandu-l pe Sorin Chifiriuc la voce si chitara, Iris va imprima materialul pentru primul album (cel discutat), cativa ani mai tarziu, cand stilul si maniera de abordare vor fi total diferite. Pentru a trece cu bine de cel mai dificil aspect legat de aparitia acestuia (si de perioada de creatie a trupei), trebuie sa spunem din capul locului ca ceea ce canta formatia este o adaptare a AC/DC ului la intelegerea si posibilitatile sale.
Inainte de a trece la comentarea propriu zisa a albumului de debut, mentionez ca disting trei perioade majore in evolutia formatiei Iris si anume: prima de la infiintare pana la venirea lui Minculescu; a doua - ce are drept limita momentul 1989 (= caderea comunismului si a cenzurii acestuia in Romania) si a treia, care se intinde pana in prezent cea de libertate relativa de expresie. In ideea mentionata, albumul Iris I este de departe cel mai valoros dintre cele trei aparute in regimul comunist.
Instrumentele pe care le auzim (si pe care avem posibilitatea de a le asculta) pe album sunt chitara, capitol unde ii intalnim pe Florin Ochescu si pe Nutu Olteanu; bas-ul sustinut de regretatul Marti Popescu; bateria, unde evolueaza membrul fondator Nelu Dumitrescu si ultima, dar nu cea din urma, vocea, apartinandu-i lui Cristi Minculescu.
"Doar pentru voi"(1) este titlul piesei ce deschide albumul. Dintr-o gresala cu sau fara intentie, pe "miezul discului" scrie "Doar pentru noi"
Mica - mare diferenta poate reprezenta, la modul speculativ vorbind, o atitudine mai larga ce functiona in mediile back-stage de la noi, si anume ca nu exista un public pentru care sa merite sa canti. Iti mai ramane sa o faci pentru tine, eventual pentru cei apropiati care ca si tine, inteleg. Aceasta reprezinta insa si atitudinea de fan pe care au adoptat-o majoritatea muzicienilor nostri. Se intelegea din start ca "nu putem fi la fel ca marii & greii", asa ca ne mai ramanea sa-i copiem pe "adevarati", ceea ce s-a cam si intamplat si nu fara acordul publicului. Dar sa inchidem discutia care tine in mai mare masura de conjunctura socio-politica a vremii decat de "factorul" voluntar al celor ce au trait acele timpuri. Piesa are la baza o idee rock destul de cuminte, dar maniera de abordare in forta si vocea angajata a lui Minculescu anunta un album de care iubitorii muzicii rock ai momentului aveau (mare) nevoie. Nu stiu cine ar mai asculta "de buna voie" o astfel de piesa, din alte motive decat unele nostalgice sau de informare, dar atunci asa ceva era "cool".
Cu totul altfel sta problema in ceea ce priveste piesa "Trenul fara nas"(2), unde mesajul si forma cunosc o fericita imbinare. Aceasta era cea mai ceruta si asteptata piesa in concertele Iris, fiind in acelasi timp un veritabil "imn" al unor generatii de fani rock.
"Pe ape"(3) poate fi considerata traducerea si adaptarea unei piese oricare - de pe Hells Bels ul AC/DC ului deja citat.
"La popas"(4) este unul dintre momentele de rezistenta ale albumului, o piesa de mai mare complexitate in care linia vocala are posibilitati multiple de a nuanta textul si a "colora" compozitia.
Dupa ce in "Trenul
" ne-am intalnit cu versurile poetului Adrian Paunescu, "Cei ce vor fi"(5) ne propune o alta intalnire oarecum surprinzatoare (pentru ceea ce canta Iris) respectiv cea cu Mircea Dinescu. Majoritatea textelor, pe album si in general vorbind sunt ale lui Minculescu, personaj pe ale carui capacitati vocale se bazeaza intreaga poveste Iris. Din pacate, muzical analizand problema, nu se poate spune nici aici (si nicaieri pana la sfarsitul albumului) nimic notabil, lasand loc pentru o concluzie generala in finalul articolului.
"Spre ziua"(6) prezinta o suma de caracteristici autohtone. Pe astfel de structuri sonore s-au cladit cele mai importante piese romanesti de hard-rock in anii 70 80. Este "celebra" piesa politica impusa a albumului, moment depasit cu eleganta de Iris care canta intr-un mod general despre lumina si pace.
"Noaptea"(7) este o veritabila balada rock, o piesa aparte cu un izbutit solo chitaristic si cu un aranjament muzical ceva mai complex. Versurile sunt semnate de Georgeta Dumitrescu.
"Iris"(8) reprezinta cea mai de forta piesa din intreaga cariera a formatiei cu acelasi nume. Minculescu "urca" intr-un mod debordant lasandu-i pe toti solistii vocali din rock-ul romanesc in registre mult mai joase. Si atat. Piesa si albumul se termina intr-un mod neconventional cu o microfonie controlata urmata de cateva masuri interpretate majestuos de catre chitara electrica. Cele opt piese ale albumului apartin daca ar fi sa credem ceea ce scrie pe coperta tuturor membrilor, dar tinand cont de asemanarile flagrante cu piese ale trupelor indragite ale protagonistilor, cred ca nu este cazul sa amintim cum au fost impartite si distribuite informatiile privitoare la acest capitol. Ceea ce caracterizeaza cel mai bine albumul de debut al Iris ului este sinceritatea. Se canta "cinstit", cu vitalitate, poate fara mari tinte intelectuale, dar in acelasi timp intr-o atitudine verticala, pe care trupa nu o va abandona niciodata, in ciuda loviturilor care nu o vor ocoli in lunga si continua cariera.
|
