Dupa ce se implinise visul formatiei Iris si deopotriva dorinta numerosilor sai fani, constand in aparitia primului LP, cel de-al doilea album a fost asteptat de toata lumea cu viu interes. O parte a pieselor fusesera prezentate in concert, refrenele fiind bine cunoscute, dar modificarile masive din componenta ridicau mari semne de intrebare privind stilul si valoarea interpretativa a noii echipe. Din formula anterioara ramasesera doar Nelu Dumitrescu - baterie si Cristian Minculescu - voce, lor alaturandu-li-se Mihai Alexandru, Valter Popa – chitara si Doru Borobeica – bas. In premiera apareau la Iris claviaturile, printr-o colaborare cu Mihai Miculescu.
Schimbarile privind aranjamentele muzicale dar si structura compozitionala au reprezentat intr-adevar un subiect de controverse. Trupa era mult mai "cuminte" decat pe albumul anterior, nu mai aducea atat de mult cu AC/DC si parea sa incerce o apropiere de soft – rock, ceea ce nu putea fi pe gustul publicului sau consacrat, pentru care coperta magistral realizata de Alexandru Andries (posibil Angus Young intr-o atitudine solistica – pictat in acuarele) reprezenta mult prea putin. Plecarea lui Nutu Olteanu la Holograf lasase un gol greu de umplut, asta pe un fundal al trecerilor in bloc a formatiilor romanesti la forme mai comerciale. Sperantele multor iubitori ai rock-ului din acea perioada incepusera sa se lege dupa un deceniu, din nou de Banat, unde sunetul nu dadea semne de "alterare". Dar ramanand la Iris trebuie remarcata dorinta de pastrare a identitatii artistice in conditii mai putin favorabile lor. La peste zece ani de la infiintare, formatia se gasea cumva tot la niste inceputuri, cel putin din punct de vedere discografic vorbind, si problema rezistentei era vitala.
"Tot zbor" (1) deschide LP-ul intr-o maniera "riff-ata" amintind partial de piesa "Iris" cu care se incheiase albumul anterior, dar si de hard-ul romanesc al anilor 1975 – 1980. Dialogul chitarilor si tentativa de elaborare a solo-ului demonstreaza grija cu care a fost gandita plasarea piesei pe album.
"Doar amintirea"(2) se leaga intr-un mod inspirat de piesa anterioara, este conceputa in aceeasi nota, se poate spune si dupa aceeasi reteta, dar nu se ridica la valoarea acesteia. Ar fi mai mult un moment de legatura cu "Strada ta"(3), piesa cu accente de slagar, care nu a fost ocolita dealtfel de posturile de radio. Cu astfel de piese Iris incepea sa se indeparteze de sustinatorii de pana atunci si sa-si castige noi categorii de public.
"Frumusetea ta" propune iarasi o intoarcere la izvoare mai vechi. Sunetul aminteste de "Corabia cu panze". Dar intr-adevar interesanta este continuitatea tematica, la nivel de text, care la Iris este echivalent cu mesajul. De remarcat grija acordata gradatiilor emotionale in ceea ce priveste dispozitia pieselor (existente) pe album. Din acest punct de vedere "Second - ul" mai putin valoros decat "First-ul", sta totusi mai bine.
"Ultima toamna"(5) este o alta piesa de factura modesta. Prin astfel de creatii Iris iesea cu mult in afara fiintei sale si daca aceasta atitudine artistica a fost la vremea aceea "taxata" de public, timpul a confirmat ca miscarea nu a fost una inspirata.
"Lumea vrea pace"(6), piesa a carei tematica a fost impusa de obligatia plasarii unui "moment politic" pe album, nu suna de loc rau. Este de remarcat ca la Iris un cantec despre pace suna mai bine decat unul despre toamna, parcuri sau plimbari pe strada iubitei. Asta datorita laturii "monumentale" a prestatiei si atitudinii lui Minculescu.
"In parc"(7) incearca o legatura cu celebra piesa "Noaptea", aparuta pe albumul anterior. In ciuda numeroaselor similitudini, este la o distanta insurmontabila de aceasta."Zi si noapte"(8) incheie albumul intr-o replica logica cu debutul. Piesele "de forta" prind mai bine Iris-ul. Vad in al doilea LP al trupei Iris o batalie (castigata) si totodata o lectie de supravietuire. Perioada in care aparea albumul nu a fost cea mai "neagra" pentru formatie, dar cred ca a reprezentat punctul din care nici o greutate nu o mai putea opri din drumul sau.
|
