Interesat de alte sectiuni?
 Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Progresiv & Experimental
Metal, Punk si subgenuri
|
|
 |
Am umblat disperat dupa albumul din 1999, "Host". L-am procurat foarte greu, dintr-un motiv simplu: nimeni nu vroia sa aiba de a face cu acest album, nimeni nu avea de gand sa-si cumpere nici macar o caseta cu el. Ma gandesc ca la data respectiva cronicile mass-media tre' sa fi fost destul de influente pentru ca nimeni nu se lauda ca ar fi ascultat albumul, ca sa poata spuna clar de ce nu place, dar toata lumea decretase ca e "sub orice critica". Am ascultat Studio Rock-ul unde prezentatorul spunea ca Paradise Lost nu va mai canta niciodata in emisiunea respectiva. Nu am verificat daca s-a tinut de cuvant. Notele prin reviste erau in jur de 5-6. Toata lumea critica, dar nimeni nu detinea mai mult de o piesa pe un CD de revista. Se vehiculau expresii ridicole ca "tradare","muzica disco", etc. In cele din urma a trebuit sa apelez la Serghei, sursa mea de CDuri ilegale ucrainiene, un tip nascut prin Murmansk sau asa ceva...
In ciuda a ce se spune, consider ca Paradise Lost a dat o palma audientei cu acest album. In ciuda a ce se spune, nu a avut parte de promovare MTV, nu s-a cantat in discoteci si nici nu a facut generatia Pro sa poarte tricouri Paradise Lost. In ciuda a ce se spune, consider ca a fost cel mai anticomercial gest cu putinta, desi cred ca se miza pe o oarecare deschidere a "target audience"-ului, avand in vedere schimbarea casei de discuri. In ciuda a ce se spune, Host nu seamana cu nimic din ce se vinde cu succes in ultimii ani. Consider Host o intoarcere la radacini, o privire inapoi, spre gotic rockul anilor 80, avand in vedere ca trupa s-a dorit inca de la albumul Gothic, un fel de "Sisters of Mercy ai metalului". Este o schimbare neobisnuita de stil, dar Paradise Lost a mai facut-o pe One Second si pe primele trei albume fara sa produca atatea reactii adverse...de fapt, a produs, din partea traditionalistilor care limitau metalul la sfera heavy-power mergand eventual spre genurile mai extremiste, insa vocile lor au tacut pe masura ce Paradise Lost au avut, culmea, Succes (urat cuvant in randul snobilor!). Ori in 1999 tocmai cei care s-au bucurat de succesul trupei au inceput sa faca nazuri.
Tehnic, albumul este o combinatie Sisters of Mercy - The Cure - Depeche Mode, cu o productie perfecta care il face foarte placut de ascultat pe un set de boxe bune (cum sunt cele pe care mi le-am cumparat saptamana trecuta, hehe). Tendinta este dusa mai departe, astfel ca poate fi considerat un album solo Nick Holmes, pentru ca restul trupei pare sa nu fie nicaieri. Instrumentele au fost filtrate prin sintetizator sau chiar inlocuite definitiv (in mare parte bateria), prin bunavointa lui Mackintosh care ia pe acest album pozitia de clapar al trupei. Nu propriu-zis clapar, ci mai degraba DJ: el nu canta la clape, asa cum s-a procedat pe One Second, ci face si desface sampler-e, filtre si naiba mai stie ce. Oricum, ce iese suna bine si se potriveste perfect in conceptul albumului. Versurile sunt cumplit de triste, dar relativ simple. Daca pana in 95 piesele Paradise Lost aveau 3-4 strofe consistente , eventual cu bridge pentru refrene, tendinta albumelor noi e sa fie cat mai concise si bazate pe repetitia refrenelor. Aceasta face din Host un album minimalist si la obiect. Ma vad nevoit sa apreciez albumul pentru ca nu greseste in ceea ce si-a propus. Nimeni nu poate argumenta ca albumul este slab pentru ca trupa canta aiurea sau canta tampenii. Ceea ce nu convine este pur si simplu stilul. Cei ce vor fi capabili sa treaca de bariera asta, vor gasi un album satisfacator, peste medie, cu o calitate excelenta a sound-ului. Evident, recomandat celor care si-au trait tineretile in anii 80...
|
