 |
Skeleton Skeletron (1999)
11 Octombrie 2003
de Ioan Cora |
Reascult de cateva zile acest album ..cu precadere seara; si de fiecare data imi spun ca sunt capabil sa spun cateva cuvinte despre el dar, din pacate, ma simt prea anesteziat si singurul meu gand este sa ma culc. De fapt e vorba de mai mult decat o simpla anestezie... Cu putin efort de imaginatie poti vedea saloane de spital, culoare albe igienice, laboratoare cu oameni cu masti pe fata si in ultimul rand niste pacienti fericiti dar lipsiti de speranta. Cum vine asta? Cam asa am receptat acest album... O muzica linistita ca o doza de morfina ce iti amorteste orice durere si chiar iti poate oferi cateva momente de fericire - fericire ce oricum este trecatoare. Mergand mai departe pe teritoriul acestei speculatii pot extrage trei moduri de receptare a muzicii de pe Skeleton skeletron:
3. Indiferenta. Nu este cazul meu (nostru). Auditia unui album poate fi comparata cu citirea unei carti si viceversa. Atat timp cat nu devii si tu personaj in lumea indusa de autor nu poti trece de obstacolul indiferentei.
2. Esti chiar pacientul care se bucura de cele cateva momente de fericire datorate morfinei. Iti spui ca totul e inca bine... ca se mai poate... Poate doar mediul aseptic(muzica) sa te mai trezeasca la realitate...
1. Esti spectatorul ce urmareste cu durere falsa fericire a pacientilor. Esti una cu mediul aseptic.
Eu ma aflu undeva prin zona 1. Cred ca este foarte posibil sa ma confund cu pacientul dar starea mea de spirit este incongruenta cu o viziune a fericirii cladita pe niste baze ce tin mai mult de psihedelism sau artificialism superficial (un pleonasm voit). Sincer vorbind, ma vad - probabil - in acesta ipostaza ascultand un Tangerine dream sau un Pink Floyd. Pe Tiamat, si mai ales pe acest album, a fi spectator este o alegere involuntara - o alegere ce este cauzata, poate, de anumite momente inconsistente atunci cand privim albumul ca pe un ansamblu. Piese ca "Brighter than the sun" sau cover-ul Rolling Stones "Sympathy for the devil" par venite din "alta parte". Luate individual pot fi caracterizate ca cel mult interesante, ele netrecand de plafonul decentei. Restul de opt piese cladesc incet incet o atmosfera ce nu-si gaseste finalitatea prin aparitia unui moment culminant - ceea ce unii numesc piesa de rezistenta. Urasc acest termen... Momentul culminant pare a fi ultima piesa (10) Lucy. Ma duce cu gandul la Wildhoney... Dar tot timpul ma face sa ma gandesc la ce ar fi putut urma... Pregateste... Pregateste. Trucul cu vocile ce se aud in "spatele" muzicii a fost mestecat indelung de trupe ca My dying bride, King Crimson. Dar in cazul lor acesta "smecherie" este doar un accesoriu si nu chiar ideea principala. Intre noi fie vorba "Lucy" este favorita mea. Insa insatisfactia este mult prea mare ca sa fiu apreciativ. Paradoxul este ca nu exista momente foarte proaste dar nici foarte bune. Concluzia ar fi ca Skeleton este un album "plat". Aparent ne aflam undeva intre pacient si vizitator. Sa fim morfina? Parca e prea trasa de par... Mai degraba ma vad o simpla seringa....
|
