Interesat de alte sectiuni?
 Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Metal, Punk si subgenuri
Progresiv & Experimental
|
|
 |
Teachings in Silence (2 X ep) (2002)
30 Octombrie 2003
de Aron Biro |
 |
| |
 |
Albumului Perdition city i-au urmat doua EP-uri vandute doar prin Internet, care recent au fost grupate pe cd-ul Teachings in silence. Cele doua produse poarta titluri sugestive:
1. Silence teaches you how to sing contine bucata de 25 de minute Dead city centres jam, o extensie a piesei Dead city centres de pe album. Oricum piesa cu pricina era cea mai greu de digerat. Forma in care apare pe acest EP este insuportabila. Lasa impresia ca cineva se joaca cu un radio si, ocazional, prinde 30-40 de secunde de muzica, dupa care cauta un alt post. Perioadele de muzica sunt de natura ambientala, pe ici pe colo cu voci care murmura si se tanguie fara sa rosteasca cuvinte. Un copil ar adormi lejer pe acest material daca nu ar fi perioadele de "antimuzica", zgomote si fosnete la frecvente suparatoare care dau un efect asemanator cu ascultarea lui Nattens madrigal la casti. Si cu asta realizez ca Ulver nu regreta nimic din greselile trecutului, ba chiar le perfectioneaza. Oricum, calitatea productiei ofera posibilitatea unei auditii fara pagube mari iar partile de pian sunt foarte reusite. Pe langa muzica si antimuzica, pe acest EP mai apar, evident, si perioadele de liniste, scurte, maxim 10 secunde, care, daca ar fi sa ne luam dupa titlu, sunt cauza tuturor sunetelor, asa cum bezna este cauza aparitiei surselor de lumina.
2. Silencing the singing apare, cum era previzibil, in contrast total cu celalalt EP. Daca primul produs ofera o incursiune in durerile facerii muzicii, acesta creeaza un tablou al mortii muzicii. Linistea din care se naste sunetul este linistea care poate omori sunetul. Materialul este lugubru, iar titlurile celor trei piese spun povestea unei crime a carei victima este muzica:
a. Darling, didn't we kill you?
b. Speak, dead speaker!
c. Not saved...
Forma de prezentare este una ciudata rau. Muzica este mult mai consistenta si definita decat pe primul EP, doar ca este inregistrata la un volum scazut si abia se aude in spatele unui strat de bruiaje. Creeaza senzatia ca cineva zgarie un microfon in timp ce altcineva canta 100 de metri mai incolo. Ori ca cdul, dupa ce a fost inregistrat, a fost frecat de un perete ca sa se zgarie intr-un mod uniform. Mai ciudat decat asta ar fi ca zgomotului respectiv i s-au aplicat pauze destul de regulate, care ii confera ritm si masura, creand un soi de metamuzica. Dar banuiesc ca daca m-as uita destul la purecii de pe ecranul unui televizor fara antena as incepe sa vad si acolo sabloane. Pe final, ies in evidenta clopotele monotone care anunta inmormantarea muzicii.
Cronica aceasta se doreste mai degraba un avertisment decat o recomandare. Am gasit suficienta satisfactie in a urmari nasterea si moartea muzicii de-a lungul celor 55 de minute, dar numai intr-o stare de spirit propice. Sper, totusi, ca materialul nu reprezinta o optiune estetica pentru viitorul lui Ulver. Perdition city a fost muzica disco in comparatie cu ce se aude aici, unde muzica nu mai este reprezentata de note, ci de texturi. Trupa isi caracterizeza muzica ca fiind "The soundtrack of an interior film" si nu pot gasi o expresie mai relevanta. As putea spune, asemeni fanilor lui Nattens madrigal, ca e "pentru cunoscatori" sau pentru cei cu portile perceptiei cascate. As fi mai exact spunand ca e pentru cine are rabdare si nimic de pierdut.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
