Interesat de alte sectiuni?
 Interviurile Muzici si Faze
Pop & Rock
Progresiv & Experimental
Metal, Punk si subgenuri
Rock romanesc
|
|
 |
Andries si-a jucat excelent rolul de exhibitionist, in buna masura determinant pentru succesul sau. Desigur, folosim cuvantul “exhibitionist” intr-un sens particular, in conditiile in care orice artist are nevoie de o doza de asa ceva. Probabil ca Andries nu ar beneficia insa de un asemenea succes intr-o tara cu oameni fericiti, unde ar fi nevoie de mult mai multa vitalitate, expunere si provocare din partea unui artist. In anii ’80, aciditatea lui Andries aducea alinare, iar indrazneala ii era aplaudata pe merit. In deceniul urmator, Andries a continuat sa aiba efectul unui calmant general. A fost suficient de rebel (fara a intra insa pe contrasens) si linistit(or) pentru a se adresa unui public relativ larg. Ce mai… un terapeut al natiei!
Exhibitionistul aseaza pe tava ganduri, perceptii, stari, simple senzatii, obsesii, temeri pe care altii nu sunt capabili sa le exprime. Exhibitionistul nu se cenzureaza, de unde rezultate interesante, dar si deplorabile ale actului. Pare comic, insa inainte de ’89, exhibitionistul Andries, cu jazz-bluesul sau molcom, era privit de unii drept avangardist. Intr-un spatiu al inhibitiilor se gaseste un tip care canta lejer despre toate – razboi, pace, Elena Ceausescu, amor, sex, divort, boli intestinale sau frumusetea pajistilor. O face savuros si neagresiv! In fond, Andries da impresia ca spune fara ocolisuri (decat poate acelea impuse de metafora) ce are pe suflet, fie ca e vorba de o iubire imaginara sau de o durere de masea. Intreaga sa discografie sta sub semnul texteriorizarii - un merit, dar si o limita.
Consider ca Texterioare este intre cele mai slabe albume ale artistului. Albumul include compozitii vechi din vremea comunista, altele publicate pe albume anterioare (pe Interzis, 1990 si pe Vecinele mele 1, 2, 3, 1992) si ceva material nou. In calitate de exhibitii, titluri ca Misca geamantanul, Garda financiara, Sa mulgem vaca, Ma doare maseaua cu greu pot obtine zambete. Piesele sufera de un inevitabil efect Vasile Roaita combinat cu o inecare triviala in banal. Teme precum manualele alternative, familia Ceausescu sau bluesul mamicii (care nu-l suporta pe prietenul fiicei) sunt departe de a transmite o minima stare (de emotie artistica nici vorba). Le-as numi pure emanatii.
Sa mulgem vaca este o bucata tip Ada Milea, ocazie cu care sesizam asemanari de fond intre piesele acesteia si o gratuitate fara haz a lui Andries. Am cravata mea reia un imn pionieresc pe care cu totii l-am cunoscut candva. Ne intrebam pe atunci ce naiba inseamna “zalog”. La Rovine este doar un hit Andries refacut.
Lupta la romani apare drept singura compozitie demna de atentie. Un blues cu atmosfera martiala si ceva influente de filme western. Efectele pe chitara sunt interesante, la fel ca si instrumentarea bateriei. Melodia devine itineranta ajungand la jazz-rock progresiv. Bateria alterneaza ritmul, trece in solistica urmata fiind de o chitara psihedelica. Filmul se intrerupe brusc si urmeaza... Am pneumonie! Ascultatorul de prog sau jazz ar fi fost multumit daca piesa urca la 15 minute, intr-un exhibitionism de abstractizare instrumentala. In acord cu mesajul, piesa nu are final. Pe deasupra, Andries nu afiseaza intentii demonstrative.
|
