 |
Muzica de divort (2001)
22 August 2002
de Ioan Cora |
"Muzica de divort" reprezinta un punct de varf in cariera lui Andries....?? Faptul ca ramane ancorat in deja binecunoscutul context citadin nu mai constituie o noutate pentru ascultator. Incercarea de a prezenta o poveste este si ea un punct forte al albumului.
...........................................................................
Stau de cateva minute si tot incerc sa spun cate ceva cat de cat inteligibil. Am cautat si pe internet cateva opinii despre acest album si mare mi-a fost mirarea sa constat putinatatea acestora. Si de cele mai multe ori am observat o alunecare spre banal sau cotidian. Poate ca tocmai asta e si secretul Muzicii de divort. Nu a devenit divortul un eveniment banal !?
In niste vremuri in care protestul social a devenit o chestiune perimata ma asteptam sa descopar un Andries debusolat..Un Andries lipsit de principalul sau instrument de exprimare. Surpriza de a descoperi un subiect oarecum lipsit de importanta, prezentat sub o forma cinico-satirica, a fost cu atat mai mare si datorita faptului ca a fost suplinita de o mana de muzicieni ce reusesc sa completeze tabloul muzical fara sa depaseasca linia invizibila dintre real si imaginar. M-am gandit de multe ori ca tocmai aceasta conservare in real sa fie neajunsul muzicii adriesene...Nu vreau sa se inteleaga ca am dat un verdict final ...dar parca de prea multe ori am simtit nevoia unei iesiri din spatiul mult prea stramt generat de muzica acestui album.
Imi aduc aminte si momentul cand am asculat cu maxima incantare acest album. Zaceam in pat, rapus de gripa... si nu-mi doream decat o muzica linistitoare...ce nu necesita un efort intelectual. NA! Ca am spus si chestia asta... Din pacate, acest lucru reprezinta si pasul facut de Andries spre comercial. Incepusem cu o intrebare retorica... Cred ca Andries a atins un punct de varf prin ceea ce putem numi o estetica a banalului. Divortul, sforaitul, cremwursti fierti, oboseala adunata peste zi,vecinii din tavan sunt exemple tipice de banal cotidian ce nu au cum sa nu fie intelese de majoritatea publicului. Pana si coperta (neobisnuita la prima vedere) ne face sa intelegem ca nimic nu s-a schimbat... Am sperat ca il voi descoperi pe Andries amestecat printre cei din poza si fiind singurul personaj ce nu ne fixeaza... ci ii priveste ironic pe cei din jurul sau. Sper ca aceasta poza ascunde o subtilitate... ce o voi descoperi cu timpul...
Piesa mea preferata "Chiar in aceasta casa" incepe cu o explicatie ce nu iese din nota banalului: "Imi scriu cantecele-n joaca/Le cant aproximativ/Si-uite-asa imi fac prieteni/Si dusmani, consecutiv". Banal... estetica banalului... banalul cotidian... Am tot abuzat de acest cuvant! "Muzica de divort" mi-ar fi placut mai mult daca mi-ar fi oferit mai multe surprize... m-ar fi surprins (nu la modul neplacut cum s-a intamplat cu piesa "Publicitate"), mi-ar fi oferit o portita de evadare... Se poate spune ca efortul meu de a cauta o "evadare" prin intermediul lui Andries este inutil. Se mai poate vorbi si de inutilitatea cuvintelor de mai sus...Daca de un lucru sunt sigur - volatilitatea (banalitatea) cuvintelor mele - nu imi dau inca seama de rezistenta in timp a acestui album.
14 Ianuarie 2003
Serban Proches (btbmsp @upe.ac.za)
Ma bucura sa aud ca Andries revine spre banal, cotidian etc... fireste, n-am izbutit sa aud inca 'Muzica de divort' - o sa incerc s-o ascult cand oi mai fi prin tara; dar imi amintesc cu dezgust de toata politichia care ii intrase in discografie la inceputul anilor '90. Canta Andries politica si inainte de '89, dar n-avea cum s-o bage pe discuri, si muzica de pe discuri era rafinata, prezenta un banal mai subtil, dupa mine, decat al lui Emily Dickinson & Co. Cumva situatia dinainte de '89 il forta sa-si imparta muzica intre ce canta prietenilor seara, la o cafeluta ('Astazi iar, la telejurnal...') si ce inregistra pe discuri. Cu totii avem in noi un Ianus Bifrons, si in cazul artistilor, chipul pe care il prezinta publicului e poate mai bine sa fie un pic machiat. Sper ca in cazul lui Andries, celalalt chip, cel politic, a obosit sa mai existe - mi s-a parut intotdeauna ca politica l-a facut sa fie meschin, si ca poate mult mai mult. Ii urez succese - si liniste sufleteasca.
|
