 |
Cantece de-a gata (2002)
15 Iulie 2002
de Ioan Cora |
De multe ori m-am intrebat daca Andries se adreseaza doar publicului sau fidel. In discutiile mele cu prietenii m-am lovit de cele mai multe ori de aprecierea "Bai... Imi place Andries...dar parca toate albumele suna la fel...". Stiu ca un asemenea "verdict" este de cele mai multe ori discutabil, dar, parca, inclin sa le dau dreptate. Poate ca mesajul cantecelor sale, sau melanjul jazz-folk (marca Andries) au inceput sa capete aspecte stereotipe... sau poate ca manifestele sociale au devenit din ce in ce mai perimate... nu stiu ce sa zic. Cert este ca dupa excelentul "Muzica de divort" se pare ca s-a intamplat ceva cu universul sau muzical. E ca si cum intr-o dimineata Andries s-ar fi trezit si si-a spus: "M-am saturat de muzica mea...Ce-ar fi daca as canta si compozitiile altora!?". Zis si facut! Si a aparut "Cintece de-a gata".
Am tot ascultat acest album si mi-am adus aminte de o intamplare... hai sa-i zic interesanta. Eram la un curs de specialitate in limba engleza. Ceilalti cursanti erau vorbitori de limba franceza. Intr-una din dimineti incercam cu greu sa-mi tin mintea treaza si sa deslusesc ce vorbesc oamenii din jur. La un moment dat am avut impresia ca Pascal, colegul de langa mine, vorbeste de cel putin zece minute in franceza. Ce naiba!? Astia au uitat complet de mine? M-am concentrat cateva momente si mi-am dat seama ca se vorbea totusi in engleza. Pascal vorbea atat de prost incat te puteai lasa usor pacalit de accentul sau frantuzit. Cam acelasi sentiment l-am trait si cand am ascultat prima data "Cintece de-a gata". Daca nu as fi auzit refrenele binecunoscute de la Om bun, Cine ma striga in noapte sau Decembre as fi fost convins ca ascult noi compozitii Andries. Si atunci care e smecheria? Am citit opinii de genul ca Andries transforma piese celebre dupa reteta sa si le reda publicului remodelate. Si ce-i cu asta? Era nevoie de asa ceva ? Am incercat sa gasesc o explicatie mai la indemana... cum ca ar vrea sa-si largeasca segmentul publicului ascultator. Dar nici asta nu prea tine... Am ascultat piesa "Decembre" si m-a surprins neplacut absenta fiorului si starii de tensiune ce ti-o induce Alifantis in varianta originala. Nu pot suporta gandul masacrarii unei piese ce mi-a dat-o gata. Sa transformi o asemenea piesa intr-un moment de cafe concert? Offf... Aceeasi lipsa de nerv o gasim si pe "Cine ma striga in noapte" sau "Om bun"....
Partile bune au venit - surprinzator - din partea unor piese ce nu au legatura cu folkul sau rockul. Trebuie sa recunosc ca cel mai mult mi-au placut piesele "Si daca..." (V.Veselovski/Mihai Maximilian) si "Trurli, trurli" (Nicolae Stroe/Vasile Vasilache). Cred ca prin aceste doua piese a facut un real serviciu muzicii usoare romanesti de dinainte de '89. Doua piese ce te fac sa savurezi un pahar de vin rosu, o tigara fina si o femeie rafinata.
Concertul de lansare a albumului mi-a dat de inteles ca Andries nu doreste sa convinga pe nimeni de nimic. Publicul fidel va ramane fidel... Muzica lui va ramane muzica lui... Nostalgiile lui vor ramane nostalgiile lui... Tot timpul cercul se inchide. Si noi cum reusim sa rupem acest cerc?
|
