FFN este una dintre trupele care au intrat in constiinta publicului anilor ’70. Atragand atentia in concerte, s-au impus prin imprimarea unor single-uri bine primite de piata si au confirmat pe deplin prin trei LP-uri, dintre care cel discutat aici, "Zece pasi" a marcat momentul de maxim pe care l-au atins..
Inainte de comentariul propriu zis, as vrea sa remarc un fenomen din muzica rock romaneasca: in deceniile ’60 - ’80, cand formatiile din vestul Europei si de peste ocean, produceau albume anual sau la doi ani pe parcursul existentei lor, cele din tara arareori au reusit realizarea a mai mult de trei LP-uri. Sfinx, Phoenix, Rosu si Negru, Progresiv TM, Metropol, Iris, Pro Musica, Celelalte Cuvinte si alte formatii ce au functionat o perioada mai indelungata (la un nivel valoric bun) in peisajul autohton s-au bucurat de relativ putine aparitii discografice. Motivele acestui fapt nu fac obiectul analizei noastre; important este ca in lipsa unei activitati sustinute de productie muzicala posibilitatile de expresie ale trupelor romanesti au fost mai reduse. In ciuda acestor lucruri se faceau eforturi de aliniere la nivelul mondial. Spre exemplu, pe coperta interioara a albumului "Zece pasi", (care se deschide) apar intr-o poza cei cinci FFN intr-o sala de repetitie: Gabriel Litvin – chitara, double six, synthesizer, voce; Silviu Olaru – bas ; Cristian Madolciu – voce, percutie; Florin Dumitru – baterie; Doru Donciu – flaut, muzicuta. Echipamentul poarta insemnele Marshall, infatisarea protagonistilor este asemanatoare cu a omologilor lor din trupe occidentale ale momentului, iar muzica, (cea mai importanta) este realizata pe coordonate rock autentice.
Cuvantul de intampinare al formatiei prezinta intentiile pe care le aveau cei in cauza in plan muzical cu mentiunea ca publicul era considerat supremul judecator (viziunea exprimata coerent pentru prima data de Velvet Underground). Daca au reusit sau nu in incercarea lor se poate constata doar pe baza auditiei albumului, a carui introducere o facem in randurile de fata.
Cele zece piese ale LP-ului sunt tot atatia pasi spre cei carora le este adresat . Incercand sa diversifice ramanand aceeasi ca sunet, FFN isi cauta identitatea artistica intr-o muzica ce balanseaza intre hard si progresiv, cunoscand uneori rezolvari "soft-rock" Temele sunt percutante, aranjamentele complexe in relatie cu nivelul valoric al trupei iar chitara solo reprezinta punctul forte. Mai putin inspirate sunt versurile; compartimentul ritmico-armonic deasemenea nu exceleaza, in timp ce farmecul vocii, interventiile flautului si partitura de orga sunt factori adiacenti. Dar ceea ce razbate este sinceritatea (si constanta). "Cetatea Noastra"(1) ofera solo-uri de chitara si flaut care anunta intentiile interpretative si modul de abordare. "Definitie"(2) se inscrie in aceeasi nota. Piesele sunt construite pe o structura fixa, repetativa, peste care brodeaza instrumentele solistice, in alternanta cu vocea. Partitura flautului are de cele mai multe ori specificul uneia de chitara. Finalurile sunt diferit realizate, dar toate in formule clasice. "Speranta"(3) este un practic o piesa - imn. "Omagiu"(4), cea mai complexa piesa a fetei A gazduieste un deosebit solo de chitara. Aici orga nu mai este folosita ca instrument secundar, iar flautul are linia alcatuita in concordanta cu specificul sau. "Interludiu"(5) dupa cum ii spune si numele este lipsita de o functie aparte pe album; ar fi putut sa lipseasca (in absenta unei alte piese cu care sa fie inlocuita) fiind un moment ambiental inclus poate doar pentru sonoritatea Moog-ului ori pentru varietate. "Povestea Ploii"(6) si "Vantul"(7) ca si primele doua piese ale LP-ului, au caracteristici de rock cu trimiteri spre hard. "Poluare"(8) alaturi de "Omagiu" si "Soare de-as avea"(9) este mai elaborata, oferind pasaje cu rezonanta progresive. "Soare de-as avea" este piesa cea mai hard (la cum era inteles termenul in tara in acea vreme). O piesa total deosebita este "La rascruce de vint"(10). Cu un cor vocal a la Beatles si cu sunetele "marine" generate de synth. aceasta pare din alt film. FFN este una dintre formatiile care au avut un cuvant de spus in rock-ul romanesc dar pe care daca o comparam cu marile trupe ale lumii nu are cum sa convinga, si ceea ce trebuie retinut (nu doar in cazul de fata) este ca o analiza pertinenta poate fi facuta doar in relatie cu intregul, respectiv cu cele mai bune creatii de gen din lume. Asta nu stirbeste insa cu nimic valoarea sa, iar specificul conjunctural in care au evoluat reprezinta un reper de luat in seama intr-o altfel de analiza.
|
